Clădirea nouă a liceului Tonitza, nefuncțională la 5 ani după finalizare. Părinții elevilor vor protesta joi în fața Primăriei Sectorului 1. Primăria: Vom întreprinde toate demersurile cu respectarea normelor ISU în cel mai scurt timp

566 de vizualizări
Foto: Simion Mechno – Agerpres Foto
Părinții elevilor de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București au anunțat că vor protesta joi, de la ora 10:00, în fața primăriei Sectorului 1, față de situația corpului nou al clădirii școlii care nu este folosit nici la 5 ani după finalizarea lucrărilor. „Primăria Sectorului 1 a ignorat toate solicitările făcute de conducerea școlii și de comitetul de părinți”, se arată într-un comunicat de presă al acestora. În replică, Primăria Sectorului 1 a transmis marți că „va întreprinde toate demersurile în vederea funcționalizării acestei clădiri de la Liceul Nicolae Tonitza cu respectarea normelor ISU, în cel mai scurt timp, astfel încât elevii și profesorii să își desfășoare activitatea în condiții de securitate optime”.

Reprezentanții părinților au explicat că noul corp al sediului din Iancu de Hunedoara a fost finalizat în 2016, dar subsolul s-a inundat la două săptămâni de la terminarea lucrărilor, neprimind astfel aviz ISU de funcționare. „Teoretic, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” are 3 corpuri de clădiri pe Bd. Iancu de Hunedoara, dintre care două corpuri nu sunt funcționale. Unul are risc seismic, iar celălalt nu are aviz ISU”, se arată în comunicatul părinților. Ei au amintit că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, „a promis încă de la alegeri, că va aduce clădirea liceului la standardele impuse de ISU pentru obținerea avizului”.

Primăria Sectorului 1: Nu se pot remedia în câteva luni probleme care trenează de 5 ani!

La solicitarea Edupedu.ro, Primăria Sectorului 1 a transmis că un Raport de expertiză tehnică extrajudiciară realizat în februarie 2017 a ajuns la concluzia că „părți semnificative de lucrări de construcții și de instalații au fost executate defectuos la Corpul C al Liceului de Arte Plastice Nicolae Tonitza”, pentru că „nu s-a respectat proiectul inițial”.

În ciuda acestor nereguli, în decembrie 2019 a fost depusă documentația tehnică pentru a obține autorizația ISU, iar răspunsul primit de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dealul Spirii” București-Ilfov arată din nou probleme majore pentru care nu se poate da curs solicitării”, precizează Primăria.

  • Printre acestea se numără probleme la securizarea evacuărilor în caz de incendiu sau alte catastrofe.

„Soluțiile pentru securizarea evacuărilor și accesul pompierilor într-o clădire în care nu s-a respectat proiectul inițial sunt dificil de implementat tehnic și administrativ în condițiile în care documentația inițială nu a fost păstrată corespunzător și nu au existat fonduri în bugetul inițial. Nu se pot remedia în câteva luni probleme care trenează de 5 ani!”, scrie în răspunsul Primăriei Sectorului 1.

Începând cu luna septembrie, au fost remediate deja multe dintre deficiențele semnalate de echipele ISU”

Instituția precizează că “fosta administrație a Primăriei Sectorului 1 nu a făcut niciun fel de investiții, în ultimii cinci ani, în imobilele liceului”.

Aparatul de specialitate al Primarului Sectorului 1 „a lansat o procedură de achiziții pentru a asigura reparațiile la școli printr-un acord-cadru, având în vedere că fosta administrație nu avea în derulare niciun contract în acest sens. Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza” a fost inclus în lotul prioritar. Ținând cont de complexitatea procedurii pentru un acord-cadru de acest tip, s-a încheiat în cursul verii un contract pentru urgentarea reparațiilor la școlile din lotul 0 cu Compania de Investiții și Dezvoltare în Sănătate și Domenii de Interes Public-Privat Sector 1. Contractul este în curs de derulare”, mai scrie Primăria Sectorului 1 în răspuns.

Începând cu luna septembrie, au fost remediate deja multe dintre deficiențele semnalate de echipele ISU, au fost terminate lucrările în interior și s-a lucrat la refacerea hidroizolației externe, mai spune Primăria. Însă, pentru remedierile privind căile de acces, era nevoie de o rectificare bugetară care a fost solicitată Consiliului Local. „Primăria Sectorului 1 va întreprinde toate demersurile în vederea funcționalizării acestei clădiri de la Liceul Nicolae Tonitza cu respectarea normelor ISU, în cel mai scurt timp, astfel încât elevii și profesorii să își desfășoare activitatea în condiții de securitate optime”, scrie la finalul răspunsului.

Mai jos, comunicatul integral al părinților:

„950 de elevi ai Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București sunt condamnați să facă artă online.

Joi, 16 decembrie a.c., la ora 10, în fața Primăriei Sectorului 1, parinții insoțiți de copii, vor întreba consiliul local al primariei, precum si pe primarul in funcție, de ce le condamnă copiii la irosirea talentului. Vorbim despre niște copii speciali, talentați, care muncesc pentru a se perfecționa și crea artă, dar sunt împiedicați să își desăvârșească pregătirea din cauza lipsei de interes și responsabilitate manifestată de autorități.

Corpul nou al sediului din Iancu de Hunedoara a fost finalizat în 2016, dar subsolul s-a inundat la două săptămâni de la terminarea lucrărilor, neprimind astfel aviz ISU de funcționare. De cinci ani clădirea este nefolosită, iar Primăria Sectorului 1 a ignorat toate solicitările făcute de conducerea școlii și de comitetul de părinți.

Clotilde Armand, a promis încă de la alegeri, că va aduce clădirea liceului la standardele impuse de ISU pentru obținerea avizului. Teoretic, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” are 3 corpuri de cladiri pe Bd. Iancu de Hunedoara, dintre care două corpuri nu sunt funcționale. Unul are risc seismic, iar celălat nu are aviz ISU. Are, așa cum spuneam, o clădire nouă, finalizată în 2016, receptia fiind facută abia în 2018, dar ea nu are nici acum autorizație ISU, lucrările la această clădire fiind blocate.

Pe 2 septembrie, într-o postare pe facebook, dna primar spunea: “Am o veste bună pentru părinții și elevii liceului de Arte Plastice ’’Nicolae Tonitza’’ din București: am vizitat astăzi clădirea liceului împreună cu constructorul și vom redeschide spațiul nou construit. Primăria Sectorului 1 și-a asumat să facă toate modificările recomandate de ISU până la începerea anului școlar pentru ca elevii să poată învăța aici.”

Din nou promisiuni deșarte. Nu s-a întâmplat nimic. Copiii au ajuns o miză politică, factorii decidenți bătându-și joc de destinele artistice ale acestor elevi cu impact major și asupra destinului artistic al acestei țări.

Comitetul Reprezentativ al Părinților a fost dispus sa strangă bani pentru a acoperi din suma necesară finalizării lucrărilor, dar au fost refuzați de primărie. De asemenea, au solicitat ca lucrările la noul corp să fie mutate de la investiții la reparații, pentru a le urgenta, în condițiile în care consilierii locali nu se pun de acord pe tema rectificării bugetare.

Sa vedem cum Primaria Sectorului 1 sprijină arta și învățământul vocațional! Cine știe, poate Moș Crăciun va asculta dorința acestor elevi talentați! În caz contrar vom picheta Primaria până la rezolvarea situației!”

Mai jos, comunicatul integral al Primăriei Sectorului 1:

„Părți semnificative de lucrări de construcții și de instalații au fost executate defectuos la Corpul C al Liceului de Arte Plastice Nicolae Tonitza”, aceasta era concluzia Raportului de expertiză tehnică extrajudiciară realizat în februarie 2017.

Raportul semnala deficiențe majore în ceea ce privește lucrările realizate la această unitate de învățământ. Lucrări executate prost, pentru care nu s-a respectat proiectul inițial. Primăria Sectorului 1 publică integral această expertiză, pentru a corecta informarea opiniei publice și pentru a prezenta în detaliu situația de la această unitate de învățământ.

Corpul “C” al Liceului de Arte Plastice “Nicolae Tonitza” din București, sediul din Bd. Iancu de Hunedoara, este o clădire complet nouă, recepționată în 2016, dar care nu a fost niciodată dată în folosință. De altfel, la două săptămâni de la recepția lucrărilor, subsolul clădirii a fost inundat. Prețul contractului: 18 milioane lei, cu termen de execuție 3 luni!

O parte dintre problemele constatate, în 2017: infiltrații de apă în subsol și pe terasele exterioare, probleme la adăpostul de apărare civilă, apa care stagnează în căile de evacuare din subsol, deficiențe privind măsurile de apărare contra incendiilor, existența de neetanșeități la elementele constructive exterioare au fost constatate și în 2021, când Primăria Sectorului 1 a demarat lucrări masive de reparații.

Concluziile raportului:

– Toate deficiențele semnalate au avut drept principală cauză execuția defectuoasă a unei părți semnificative a lucrărilor, atât de construcții, cât și de instalații. Aceasta a fost amplificată de superficialitatea proiectanților și a diriginților de șantier;

– Tipul de lucrări este unul comun, pentru care există suficiente Standarde și Normative obligatoriu de respectat;

– Proiectantul avea obligația să coordoneze specialitățile proiectului și să dea suficiente detalii de execuție, în completarea standardelor și normelor aplicabile. Asumarea responsabilității în acest caz ține atât de latura morală, cât și mai ales profesională, în tot ceea ce privește asumarea soluțiilor pe care le-a conceput și inițiat ca execuție;

– Executantul ar fi trebuit să implice Dirigintele de șantier și mai ales Proiectantul în decizia asupra soluțiilor de detaliu adoptate, în special pentru faptul că există Standarde și Normative pentru toate tipurile de lucrări prevăzute în Proiect. Executantul avea și obligația verificării proiectului din punctul de vedere al acestor Standarde și Normative și sesizării Beneficiarului (cu care are încheiat Contractul) asupra oricăror neconformități. De asemenea, avea obligația să ceară îndreptarea de către Proiectant a oricăror erori de proiectare.

În ciuda acestor nereguli, în decembrie 2019 a fost depusă documentația tehnică pentru a obține autorizația ISU, iar răspunsul primit de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dealul Spirii” București-Ilfov arată din nou probleme majore pentru care nu se poate da curs solicitării: avizul inițial ISU a fost dat pentru un proiect care nu se regăsește decât parțial în construcția actuală (gangul de trecere are dimensiuni mai mici decât cele prevăzute în proiect, compartimentările și funcționalitățile sunt diferite față de proiect, evacuările sunt insuficiente și prost amplasate).

Deficiențe la instalația de securitate ISU

Publicăm și un alt document relevant, un raport de audit al instalației de protecție la incendiu de la Corpul “C” al Liceului de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, realizat în această toamnă. Sunt constatate mai multe deficiențe: instalația de desfumare prin tiraj organizat nu era funcțională, centrala de alarmare la incendiu nu era conectată, instalația de hidranți nu a fost niciodată pusă în funcțiune și avea defecțiuni, semnalizarea de evacuare insuficientă și amplasată necorespunzător, ferestre și pereți din materiale neconforme care nu asigură protecție în spațiile cu risc mare în caz de incendiu.

Prin Auditul instalațiilor cu rol de securitate la incendiu s-au făcut verificări la:

– Instalațiile electrice cu rol de securitate la incendiu;

– Instalația de stingere cu hidranți de incendiu interiori;

– Instalația de semnalizare, alarmare și alertare în caz de incendiu;

– Instalația de desfumare prin tiraj natural organizat.

Pe toate cele patru paliere s-a constatat că proiectul nr. J30/2008 elaborat de SC MC General Construct SRL este în conformitate cu prevederile normativelor în vigoare la data elaborării sale. În execuția proiectului nu a fost însă respectată documentația tehnică de execuție a lucrării. Există mari diferențe între documentația vizată și situația din teren, așa cum sunt evidențiate în noile relevee.

Soluțiile pentru securizarea evacuărilor și accesul pompierilor într-o clădire în care nu s-a respectat proiectul inițial sunt dificil de implementat tehnic și administrativ în condițiile în care documentația inițială nu a fost păstrată corespunzător și nu au existat fonduri în bugetul inițial. Nu se pot remedia în câteva luni probleme care trenează de 5 ani!

Situația de la Liceul de Arte Plastice

Precizăm că Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza” funcționează în două locații, clădirile din Str. Berthelot sunt din 1892, iar clădirile din Bd. Iancu de Hunedoara sunt: Corp A din 1960, Corp B din anul 2001 și Corp C din anul 2016. Fosta administrație a Primăriei Sectorului 1 nu a făcut niciun fel de investiții, în ultimii cinci ani, în imobilele liceului.

Clădirile din Str. Berthelot, în baza raportului de expertiză aferent documentației de proiectare, elaborat de inginer tehnic atestat Apostol Zefir Ioan George, are menționată încadrarea în clasa de risc seismic R(s) II. Aceste clădiri au fost predate, prin procesului verbal din data de 17 iunie 2021, către Congregatio Jesu, în baza unei decizii judecătorești definitive de retrocedare.

Aparatul de specialitate al Primarului Sectorului 1 a preluat în administrare directă unitățile școlare în februarie 2021, până atunci gestionarea lor era asigurată prin unitatea descentralizată Administrația Unităților de Învățământ Preuniveristar și Unităților Sanitare Publice (AUIPUSP) Sector 1.

Din momentul acestei preluări, Aparatul de specialitate a lansat o procedură de achiziții pentru a asigura reparațiile la școli printr-un acord-cadru, având în vedere că fosta administrație nu avea în derulare niciun contract în acest sens. Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza” a fost inclus în lotul prioritar. Ținând cont de complexitatea procedurii pentru un acord-cadru de acest tip, s-a încheiat în cursul verii un contract pentru urgentarea reparațiilor la școlile din lotul 0 cu Compania de Investiții și Dezvoltare în Sănătate și Domenii de Interes Public-Privat Sector 1. Contractul este în curs de derulare.

Constatările de pe teren au arătat că lucrările executate în 2016 și reparațiile din 2018 nu au fost de calitate și nu au remediat problema infiltrațiilor la subsol, la terase și pe casa scărilor. Nu fuseseră întreprinse acțiuni pentru conformitatea cu normele ISU. Începând cu luna septembrie, au fost remediate deja multe dintre deficiențele semnalate de echipele ISU cu care echipele Primăriei s-au întâlnit pe teren, au fost terminate lucrările în interior și s-a lucrat la refacerea hidroizolației externe. Pentru remedierile privind căile de acces, era nevoie de o rectificare bugetară care a fost solicitată Consiliului Local.

Primăria Sectorului 1 va întreprinde toate demersurile în vederea funcționalizării acestei clădiri de la Liceul Nicolae Tonitza cu respectarea normelor ISU, în cel mai scurt timp, astfel încât elevii și profesorii să își desfășoare activitatea în condiții de securitate optime.”

Vezi și: 1 septembrie 2021 – Elevii Liceului Tonitza ar putea începe școala parțial online. O clădire complet renovată în 2016 este nefuncțională

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ciolacu: Este revoltătoare ipocrizia preşedintelui Iohannis de a vorbi despre drepturile copiilor, când atât el, cât şi Guvernul său ţin şcolile închise, când peste 1 milion de copii nu au acces la educaţie

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că ”este revoltătoare ipocrizia preşedintelui Klaus Iohannis” de a vorbi despre drepturile copiilor în timp ce şeful statului şi Guvernul ţin şcolile închise, iar…
Vezi articolul

EXCLUSIV Guvernul Orban vrea să aloce colegiilor centenare majoritatea fondurilor pentru Educație din Planul Național de Relansare și Reziliență, deși spune că “nu se constată nicio îmbunătățire a rezultatelor școlare, în special în rândul copiilor din zonele rurale și din zonele defavorizate economic”

Guvernul României propune alocarea a 500 de milioane de euro către colegiile centenare, din fondul de 1,05 miliarde de euro propus pentru finanțarea Educației în Planul Național de Relansare și…
Vezi articolul

Admitere la liceu 2023, etapa a II-a. Ultima zi de trimitere a cererilor de înscriere la repartizarea județeană pentru elevii fără Evaluare Națională sau neadmiși în prima fază este miercuri, 9 august

Cererile pentru cea de-a doua etapă de admitere la liceu 2023 se depun până astăzi, miercuri, 9 august, la centrul stabilit de fiecare inspectorat școlar în fiecare județ, potrivit calendarului oficial.…
Vezi articolul