Claudiu Săftoiu, fost șef SIE, e noul director al Editurii Didactice și Pedagogice, editura unică a statului care acum 2 ani a realizat toate manualele

3.561 de vizualizări
Claudiu Saftoiu / Foto: Facebook Claudiu Saftoiu
Claudiu Săftoiu este noul director al Editurii Didactice și Pedagogice. Consilier de comunicare al ministrului Educației, Monica Anisie, și fost șef SIE pentru o scurtă perioadă, Claudiu Săftoiu a anunțat că a fost ales Director General prin decizia Consiliului de Administrație al editurii unice a statului. 

Săftoiu a precizat că, „începând cu data de 18.12.2019, funcția de consilier comunicare la cabinetul ministrului educației și cercetării va fi preluată de domnul Bogdan Pater„. 

Fost jurnalist, Săftoiu a fost consilier prezidențial al președintelui Traian Băsescu între 2004 și 2006, după care a fost director al Serviciului de Informații Externe (SIE) pentru 5 luni, în 2006-2007, apoi a fost președinte al Societății Române de Televiziune în 2012-2013 (sursa și detalii).

Până acum, funcția de director al Editurii Didactice și Pedagogice (EDP) a fost deținută de Maria Nistor, o apropiată a fostului ministru social-democrat Liviu Marian Pop. Sub mandatul lui Valentin Popa, Ministerul Educației a încredințat direct, fără nicio licitație, în urma unor presiuni politice uriașe, un contract de 24 de milioane de lei către Editura Didactică și Pedagogică (EDP) condusă de apropiata lui Liviu Pop, Maria Nistor, pentru editarea tuturor manualelor școlare de clasele I, a II-a și a VI-a.

Nici până astăzi, traseul celor 24 de milioane de lei nu a fost făcut public. Ministerul Educației a refuzat să spună pe ce s-au dus acești bani, de la cine a făcut Monitorul Oficial achizițiile necesare tipăririi manualelor, dacă EDP a dat bani pentru digitalizarea manualelor și cui. Totul sub pretextul oficial că acel contract încheiat între instituțiile statului Ministerul Educației – Editura Didactică și Pedagogică, contract încheiat din bani publici cu scopul de a realiza manuale pentru elevi, este secret.

Amintim că apariția manualelor editate unic a fost marcată de greșelile grosolane din cărțile școlare: elevii de clasa a VI-a învață la Biologie că inima și ficatul sunt poziționate invers decât în realitate (vezi aici greșelile din manualul de Biologie), la Geografie că Turnu Măgurele din Teleormanul lui Dragnea este în locul Drobetei-Turnu Severin, o mare cu nume greșit, că un stat nu există, pe lângă numeroase alte greșeli care nu au ocolit nici manualele de Istorie și Matematică. (Sursa)

 

 


1 comment
  1. O altă catastrofă în CV-ul problematicului personaj Claudiu Săftoiu. Absolvent mediocru, jurnalist mediocru, şef RTv catastrofal, şef SIE catastrofal…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

După Daniel David, ministerul Educației și Cercetării descrie măsurile de criza care au produs haos în educație drept „reforme”: „pachetul 1 de reforme” care permit să “înceapă activitățile din toamnă cu salarii și burse”

Ministerul Educației și Cercetării descrie măsurile de criza care au produs haos în educație, precum creșterea normei didactice pentru profesori, comasarea școlilor și creșterea numărului de elevi dintr-o clasă, drept…
Vezi articolul

Schimbări majore pentru voucherele educaționale de 500 de lei, anunțate de ministrul Marcel Boloș pentru anul școlar următor: Modificăm mecanismul în totalitate. Poate chiar creștem valoarea voucherului de la 500 la 750 de lei

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat pentru Edupedu.ro că, începând cu anul școlar 2023-2024, o să fie schimbat mecanismul pentru acordarea voucherelor educaționale pentru copiii din medii…
Vezi articolul

Tăierile aduse burselor pentru studenți – o „măsură injustă și discriminatorie” care nu a respectat regulile de transparență decizională, acuză Alianța organizațiilor studențești / ANOSR: „Impactul acestor măsuri se va vedea prin scăderea accesului și absolvirii de studii superioare”

Restrângerea dreptului studenților eligibili de a beneficia de burse „reprezintă o măsură injustă și discriminatorie”, apreciază Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) față de ordinele referitoare la bursele…
Vezi articolul