Colegiul Național “Gheorghe Șincai” din București vrea să adopte modelul pilotat de Colegiul “Lazăr”, prin care elevii de clasa a XII-a merg doar 3 zile pe săptămână fizic la școală pentru materiile de BAC, în semestrul II / Proiectul de școală pilot „curăță” și orarul claselor IX-XI, organizând majoritatea disciplinelor pe module, nu pe tot anul

13.237 de vizualizări
Foto: Grigore Popescu – Agerpres Foto
Colegiul „Gheorghe Șincai” își propune să preia modelul Liceului Gheorghe Lazăr din București, care în anul școlar 2021-2022 a aplicat un proiect pilot prin care în semestrul al II-a, elevii de clasa a XII-a se pregătesc exclusiv pentru materiile de BAC. Elevii merg la ore cu prezență fizică doar lunea, marțea și miercurea pentru a învăța la materiile de Bac, iar pentru restul materiilor se fac doar proiecte online. Într-un proiect pilot similar, conducerea Colegiului „Gheorghe Șincai” își propune și un program mai puțin încărcat al elevilor, începând cu clasa a IX-a, prin comasarea unor discipline în module pe care elevii să le învețe concentrat pe o perioadă mai scurtă de timp și nu pe tot parcursul anului școlar.
  • Profesori și elevi ai Colegiului Național Gheorghe Șincai sunt invitați să își spună opinia asupra proiectului, cu argumente, pe adresa pilotare@cnghsincai.ro.

Proiectul pilot propus de Colegiul Gheorghe Șincai vine în contextul în care noua structură a anului școlar, publicată în Monitorul Oficial, permite organizarea pe 5 „module de învățare” cu 5 vacanțe.

Principalul motiv pentru care conducerea Colegiului „Gheorghe Șincai” din Capitală își dorește să piloteze după modelul Colegiului „Gheorghe Lazăr” din București este acela că elevii sunt prea încărcați cu teme la multe discipline săptămânal, și nu se pot concentra în prea multe direcții. Așadar, din numărul de 14-17 discipline pe săptămână pentru clasele IX-XII, proiectul propune dispersarea lor, astfel încât elevii să învețe unele materii concentrat, pe o perioadă mai scurtă de timp, ca module.

Disciplinele cu 1-2 ore pe săptămână se redistribuie pe 6/12/18 săptămâni, iar cele cu
cel puțin 3 ore pe săptămână rămân discipline anuale. Excepție fac: Educația fizică și CDȘ (unele) la discipline de bacalaureat.

Se reduce numărul de discipline pe săptămână la 8-9, fără afectarea normelor profesorilor și fără afectarea numărului total de ore pe săptămână prevăzut în planurile-cadru în vigoare.

De exemplu, în clasa a IX-a la profilul Uman, filologie, potrivit proiectului pilot, elevii vor învăța limba latină, istoria sau logica pe parcursul a 3 grupe de câte 6 săptămâni. Li se va preda educație muzicală pe 2 module a câte 6 săptămâni, apoi pe următoarele două se predă educația plastică, și în ultimele 2 module se va preda religia.

Note explicative ale imaginii:

H1, H2, H3, H4, H5, H6-grupe de 6 săptămâni de cursuri consecutive, sau întrerupte de o vacanță (HEXA-estru) 

  • A nu se confunda HEXA-estrul cu perioadele de cursuri, întrerupte de vacanțe, prevăzute în OM pentru aprobarea structurii anului școlar 2022-2023!      

• S1-Sn-săptămânile de cursuri, începând cu prima și sfârșind cu a n-a 

• Nr. ore/săpt- numărul de ore pe săptămână alocate prin planurile-cadru în vigoare 

• Nr. ore/săpt modular- numărul de ore pe săptămână pe care le studiază elevul într-un modul (dintr-o disciplină alocată modular), totalul lor fiind egal cu numărul total al orelor alocate prin planul-cadru 

• Disc.-disciplina/discipline de studiu

Un alt exemplu, cum arată orarul în clasa a IX-a real Mate-info Științele naturii (exceptând engleza intensiv).

Acești elevi vor învăța de exemplu, istoria pe parcursul a două module, în primele 12 săptămâni de școală, apoi în următoarele 2 module vor învăța geografie, apoi în următoarele 2, logică. În loc să aibă în orar câte o oră sau 2 săptămânal din fiecare materie, se suprapun doar câte 2 sau 3 discipline într-o săptămână, aerisind orarul elevilor.

La Clasa a X-a, profil Uman vor învăța fizica în primele 2 module de câte 6 săptămâni, apoi în următoarele două matematică și psihologie, și doar un modul de educație muzică și unul de educație plastică.

La clasa a XI-a, profil real, exceptând limba engleză, elevii vor învăța această limbă în 3 module, în primele 3 grupe de câte 6 săptămâni, iar în același timp învață în 2 module chimie și 2 de istorie simultan. În următoarele 2 module învață biologie și geografie și în ultimele 2 module, se suprapun doar disciplinele economie și religie.

La clasa a XII-a, profil uman Filologie, Educația fizică și literatura universală se vor învăța pe tot parcursul anului școlar, câte o oră pe săptămână, materia educație pentru sănătate în primele 2 module, în același timp cu geografia (care are un modul în plus),. În următoarele 2 module se învață religia, în ultimele 3 elevii de clasa a XII-a învață folosofia, în ultimele 2 module se suprapun și cu materiile TIC și educație artistică.


Elevii vor avea posibilitatea de redresare a situațiilor școlare dificile prin (eventuale) ore remediale în ultimele două săptămâni din anul școlar și prin evaluarea finală
prevăzută în această perioadă.

În plus, în proiect se menționează același motiv pe care l-a explicat pentru Edupedu.ro și directoarea liceului Gheorghe Lazăr: în clasa a XII-a elevii nu mai sunt interesați de multe discipline care nu sunt de BAC sau pentru admiterea în învățământul superior.

Cum arată anul școlar 2022-2023, potrivit proiectului pentru Colegiul Național Gheorghe Șincai
Impact asupra profesorilor

Pentru profesori, numărul anual de ore de predare nu se modifică, dar vor preda la mai puține clase într-o săptămână, un număr de ore mai mare decât cel prevăzut săptămânal
în planul -cadru, până la epuizarea orelor alocate disciplinei pentru un an școlar.

Planificările calendaristice, în cazul disciplinelor modulare, se vor realiza pentru module cu
durata 6 /12 /18 săptămâni. Beneficii ar fi și pentru profesori, se arată în proiect: „Distribuirea disciplinelor cu 1-2 ore pe săptămână într-un interval mai scurt de timp, cu 3-4-6 ore pe săptămână conduce la concentrarea atenției profesorilor la procesul de învățare pentru mult mai puțini elevi și o mai bună gestionare a unor eventuale eșecuri școlare”.

Cum se vor face evaluările

Pentru clasele 9 -11 , ultimele două săptămâni vor fi săptămâni de evaluare finală, inlcusiv pentru disciplinele modulare, dacă este cazul. Elevii participă doar la ore remediale, dacă au nevoie de acestea, și la evaluările stabilite de profesori.

Evaluări la dispoziția profesorului (număr de note și tipuri de evaluare, cu condiția să existe cel puțin două evaluări/note pentru fiecare disciplină)


Modalități de evaluarea finală în ultimele două săptămâni de școală: o temă de reflecție pentru noi toți!


Ultimele două săptămâni de școală fiind dedicate evaluării, toți profesorii își vor planifica orele din norma didactică săptămânală pentru evaluări (grafic centralizat de echipa managerială)

Cum văd profesorii și părinții acest proiect de pilotare

26 de reprezentanți ai claselor în CȘE, din 28 prezenți, au agreat ideea și ar vrea să învețe în noua schemă. Au adus argumente pro, au exprimat temeri, dar și-au exprimat dorința de a pilota.

„Mi se pare o idee foarte bună pentru copii. Înțeleg că (n.n. pentru implementare) vom trece printr-un demers birocratic?, spune un părinte. Un altul declară: „Am citit și am înțeles repede că este vorba de ceva foarte bun pentru copii. Susțin.”

Părerile profesorilor din Colegiul Național Gheorghe Șincai sunt împărțite:
Dar ce zice pedagogia și psihologia copilului despre asta? Nu știu, eu doar
întreb. Copilul asimilează mai bine într-un an întreg, spune un profesor. Un altul se întreabă „Ce facem cu colegii noștri care au norma în mai multe unități?”


Un altul spune că „nu trebuie să facem ce fac alții (n.n. C.N. Gh. Lazăr), poate nu e un lucru
bun…”

„Mdaa, e frumos, dar nu cred că se poate. Nu suntem școală privată,” crede un alt profesor.
Alte cadre didactice au spus: „Mi se pare foarte frumos. Uite ce frumos arată! (schema modulară)” si „Mie îmi place, dar… știu și eu…?” .

Proiectul de școală pilot 2022-2023 poate fi consultat mai jos
Citește și: Aproape 250 de elevi de la clasa a XII-a merg doar 3 zile pe săptămână fizic, la școală, pe un orar flexibil “de tip american“, în care mai fac doar materiile pentru Bac. Proiectul pilot de la Colegiul “Gheorghe Lazăr”, caracterizat de directoare după un semestru și jumătate de aplicare: Elevii vin cu plăcere la ore, nu mai sunt stresați


5 comments
  1. Atunci când nu înțelegem, primul impuls e să căutăm argumente pentru „de ce NU”….și, în general, acestea nu sunt viabile, ci doar niște proiecții ale propriilor limite.
    Gruparea orelor și învățarea modulară au un mavamarintaje (pentru tineri, pentru progresul lor): coerență, continuitate, integrarea cunoștințelor, aplicabilitatea lor în contexte reale de viață, învățarea cu sens și, nu în ultimul rând, timpul/tihna ca acestea să se așeze/învețe/integreze). De atât timp se aleargă după imagine, după „a demonstra că suntem superiori semenilor”, copiii nu mai sunt lăsați să depună efort real pentru propria lor învățare și ne concentrăm pe suprafață.
    Felicitări, „Șincai”, pentru inițiativă și mult succes!
    Iar, domnilor colegi profesori, sper că veți da dovadă de flexibilitate, open mind, creativitate și drag de educație! Profii sunt elementul cheie pentru ca acești copii să învețe cu adevărat.

  2. Colegiul nu poate propune nimic. Profesorii din colegiu pot însă propune, iar dvs ar trebui să spuneți clar cine a venit cu această propunere și dacă profesorii au fost consultați în acest sens. Atunci ați avea niște mici surprize și ați scrie un articol decent.

  3. De ce doar la disciplinele de BAC? Sunt profesori care nici nu se mai obosesc sa faca ceva pe la ore, cel mult tot felul de concursuri de unde aduna diplome si adeverinte sa-si completeze dosarul personal si sa obtina o gradatie de merit. Inacceptabil!

  4. Dacă sunt inutile pentru ce există disciplinele respective?Explicația este simplă sa existe catedre și norme de profesori care sunt și ei inutili,dar în schimbul inutilității sa primească salariul lunar.

    1. Nu sunt inutile! sunt comasate. În loc de o oră tot anul fac 3-4 ore pe unul sau două module. Profesorii nu sunt inutili!!! Orice om are nevoie de cunoștințe de cultură generală învățate în perioada școlară, pentru a se putea adapta schimbărilor din societate, a nevoilor sociale, care sunt dinamice, și pentru reintegrare rapidă în alt loc de muncă disponibil la un moment dat, dacă cel anterior nu mai este necesar sau cerut pe piața muncii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lipsa de reacție a deputaților în privința prescrierii plagiatului în tezele de doctorat și în ceea ce privește mandatele rectorilor – criticată de Alianța organizațiilor studențești: „Inacceptabil și rușinos față de standardele” universitare

Deputații au manifestat o lipsă de reacție față de posibilitatea prescrierii plagiatului în tezele de doctorat, într-un termen de un an, lucru “inacceptabil și rușinos” și totodată “au oferit posibilitatea…
Vezi articolul

SURSE Profesorii vor primi între 3% și 8% în plus la salariu în luna februarie, pentru salariul din ianuarie. Personalul nedidactic ar urma să primească creșteri de 10% / Pentru 2023, Ligia Deca anunța în decembrie creșteri de până la 24% pentru personalul din școli

Pentru salariul din ianuarie, profesorii vor primi între 3% și 8.5% în plus în luna februarie, în timp ce personalul nedidactic va avea creșteri de 10%, potrivit surselor Edupedu.ro. Conform…
Vezi articolul

Ministerul Educației încalcă propriul ordin de ministru. Calendarul prevedea publicarea listei cu elevii care primesc bursa „Bani de liceu” pe 17 octombrie, dar aceasta nu a fost publicată, deși a început deja perioada de contestații

Ministerul Educației nu a publicat încă lista cu beneficiarii programului național „Bani de liceu”, deși afișarea listei ar fi trebuie să aibă loc ieri, 17 octombrie, potrivit calendarului oficial. Astfel,…
Vezi articolul

Întâlnire la liceu după 60 de ani, la „Dinicu Golescu” din Câmpulung. Absolvenți: Eram tinerii frumoși și furioși în 1964 când am terminat liceul / Aveam un profesor la care rămâneam blocat de uimire – ce spunea el nu se găsea în cărți, era o plăcere să-l asculți

Întâlnire încărcată cu emoție la Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung, județul Argeș, unde absolvenții promoției 1960-1964 s-au adunat la începutul acestui an școlar pentru a se revedea la 60…
Vezi articolul

Apel de 28 de milioane de euro pentru Ministerul Educației. Instituția va demara un program complex de consiliere și orientare profesională pentru elevi prin universități, CJRAE, CCD-uri, inspectorate / Va fi pilotat modelul „Whole School Approach” pentru a putea fi scalat la nivel național

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat în consultare publică un apel dedicat adaptării programelor de educație la interesele și competențele elevilor, dar și la nevoile pieței muncii. Prin proiectul…
Vezi articolul