Combaterea hărțuirii în școli. Franța propune ca elevii agresori să fie mutați în altă unitate, nu doar victimele să schimbe școala / Autoritățile vor sancțiuni pentru bullyingul online petrecut între elevi din școli diferite

313 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Răspunsul autorităților din Educație în fața fenomenului de hărțuire din școli trebuie să fie „de neînduplecat”, declară noul ministru al Educației din Franța, Gabriel Attal, potrivit FranceInfo. Oficialul a anunțat, într-un interviu recent pentru publicația Midi-Libre, citată de FranceInfo, noi măsuri, din septembrie, față de cazurile de bullying în număr în creștere, pe care școlile din Republică le-au înregistrat în ultimii cel puțin 3 ani.

Două acte normative cu măsuri vor fi semnate și publicate în Monitorul Oficial din Franța (original: Le Journal Officiel) în curând pentru a putea fi puse în aplicare din septembrie anul acesta, când milioanele de elevi și profesori se întorc la cursuri în anul școlar 2023-2024.

„Primul (act – n. red.) va permite ca un elev responsabil de hărțuire să schimbe școala, în loc (ca actul de bullying – n. red.) să oblige victima să facă acest lucru”, a declarat ministrul, potrivit sursei citate. Această măsură, menționată deja de predecesorul său, Pap Ndiaye, este „așteptată cu nerăbdare de familii”, notează FranceInfo.

Al doilea act va reglementa „sancțiuni disciplinare pentru un elev care a hărțuit online un elev din altă școală, ceea ce nu este posibil în prezent”, a mai spus Attal la Midi-Libre.

În articolul de prezentare a noului ministru al Educației din Franța, care a fost purtător de cuvânt al Guvernului și ministru delegat al Banilor publici, Edupedu.ro a notat că o provocare importantă în mandatul său este și realizarea de progrese în ceea ce privește problema hărțuirii din școli.„Din păcate, fostul ministru, Pap Ndiaye, a realizat acest lucru prea târziu”, după sinuciderea tragică a tinerei Lindsay, în luna mai, și a altor adolescenți, nota FranceInfo. Premierul Elisabeth Borne a declarat că această problemă va fi o prioritate pentru noul an școlar, așa că acum elevii și profesorii au de văzut cum vor fi transpuse aceste cuvinte în fapte, peste mai puțin de două luni, mai scria publicația citată.

Foto: © Tero VesalainenDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Mi se pare corect!de ce elevul supus umilințelor sa fie nevoit să schimbe școală și agresorul sa ramina triumfator!?

  2. Au re-descoperit apa caldă… Ai un elev problemă, îl pasezi altora care nu-l pot refuza, și ei îl pasează mai departe, până când o școală oarecare trebuie să se spele cu el pe cap. Să vezi școală-ghetou când toți elevii problemă ajung acolo…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Planuri-cadru 2025

Daniel David: Nu susțin introducerea în curriculum a unei discipline cu numele „educație sexuală” pentru că generează discuții ce nu mai pot fi controlate științific / Aș vrea să poarte numele de educație pentru sănătate și să fie prinsă în alte discipline

Ministrul Educației Daniel David spune că nu susține introducerea în curriculum a unei discipline cu numele „educație sexuală” pentru că „generează discuții ce nu mai pot fi controlate științific”. Daniel…
Vezi articolul

OFICIAL Elevii de la liceele pedagogice vor avea ținuta și comportamentul adaptate la regulamentele interne ale liceului pedagogic și ale grădinițelor și școlilor la care efectuează practica

Ținuta și comportamentul elevilor practicanți vor fi adaptate cerințelor din regulamentele interne ale liceului pedagogic și ale grădinițelor și școlilor la care efectuează practica, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.…
Vezi articolul

ISMB, în cazul conducerii de la Colegiul de Muzică Enescu: Până la comunicarea hotărârii instanţei şi a punerii în executare a acesteia, rămân în vigoare toate actele emise, inclusiv decizia de numire a directorului actual

Actele emise de conducerea Colegiului Național de Muzică George Enescu (CNMGE) din București de după eliberarea din funcție a directoarei Cristina Sebastian, în septembrie 2023, și decizia de numire a…
Vezi articolul

Daniel David: Am încercat să avem programe mai aerisite la liceu. Sper că profesorii să înțeleagă că acea măsură cu 25% din timpul alocat fiecărei discipline pentru activități remediale reduce presiunea și asupra lor

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că „am încercat să avem programe mai aerisite” în noul curriculum de la nivelul liceului. Acesta a vorbit și despre orele aflate…
Vezi articolul