Comisia Europeană suspendă cooperarea cu Rusia în domeniul cercetării și inovării. Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare: Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă un atac la adresa libertății, a democrației și a autodeterminării

1.791 de vizualizări
„Ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia și din solidaritate cu poporul ucrainean, Comisia a decis să suspende cooperarea cu entitățile ruse în domeniul cercetării, al științei și al inovării”, anunță Executivul european. În ceea ce privește Belarus, situația este în curs de evaluare, precizează Comisia.

Comunicatul integral al Comisiei Europene:

„Comisia nu va mai încheia niciun fel de contracte sau acorduri noi cu organizațiile ruse în cadrul programului Orizont Europa. De asemenea, Comisia suspendă plățile către entitățile ruse care trebuie efectuate în baza contractelor existente. Toate proiectele aflate în derulare la care participă organizații de cercetare ruse sunt în curs de revizuire – atât cele din cadrul programului Orizont Europa, cât și cele din cadrul programului anterior al UE pentru cercetare și inovare, Orizont 2020.

Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă responsabilă cu „O Europă pregătită pentru era digitală”, a declarat: „Cooperarea UE în domeniul cercetării se întemeiază pe respectarea drepturilor și a libertăților care stau la baza excelenței și a inovării. Abominabila agresiune militară a Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă un atac împotriva acestor valori. Prin urmare, a sosit momentul să punem capăt cooperării noastre cu Rusia în domeniul cercetării.”

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă un atac la adresa libertății, a democrației și a autodeterminării, pe care se întemeiază expresia culturală, libertatea academică și științifică și cooperarea în domeniul științei. Prin urmare, am decis să nu mai participăm la alte proiecte de cooperare în domeniul cercetării și al inovării cu entități ruse. În același timp, ne-am asumat angajamentul ferm de a asigura în continuare participarea cu succes a Ucrainei la programul Orizont Europa și la Programul pentru cercetare și formare al Euratom. De 20 de ani, oamenii de știință și cercetătorii ucraineni sunt participanți esențiali la programele-cadru de cercetare și inovare ale UE și și-au demonstrat excelența și calitățile de lideri în domeniul inovării. Am luat măsurile administrative necesare pentru a ne asigura că beneficiarii ucraineni selectați pot primi finanțare din programele de cercetare și de inovare ale UE.”

Textul integral al declarației comisarului Gabriel este disponibil aici.

În ceea ce privește Belarus, situația este în curs de evaluare.

Context

Orizont Europa este principalul program al UE de finanțare a cercetării și inovării, cu un buget de 95,5 miliarde EUR. Nicio entitate rusă nu participă în prezent la proiectele aflate în derulare în cadrul acestui program. Comisia a decis să suspende pregătirile desfășurate în vederea încheierii a patru acorduri de grant pentru patru proiecte care implică patru organizații de cercetare din Rusia. Aceasta înseamnă că semnarea oricăror contracte noi va fi suspendată până la noi dispoziții.

O serie de proiecte se află încă în derulare în cadrul programului Orizont 2020 – programul UE de finanțare a cercetării și inovării pentru perioada 2014-2020, cu un buget de 80 de milioane EUR. Comisia suspendă orice plată către entitățile ruse în baza contractelor existente. La ora actuală, există 86 de proiecte active în cadrul programului Orizont 2020, la care participă 78 de organizații ruse. Dintre acestea, 29 de organizații, implicate în 19 proiecte, au primit din partea UE contribuții în valoare de 12,6 milioane EUR.

Declarația comisarului Mariya Gabriel


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nicușor Dan: Nu se pun în discuție institutele de cercetare pentru pachetul de reducere a cheltuielilor bugetare care să se aplice de la 1 iulie / „Trebuie să facem însă o evaluare a institutelor de cercetare”, spune președintele, la 2 zile după ce Ministerul Educației a demarat evaluarea institutelor

Președintele Nicușor Dan a anunțat că „nu se pun în discuție institutele de cercetare” pentru pachetul de reducere a cheltuielilor bugetare care să se aplice de la 1 iulie 2025.…
Vezi articolul

ASE va prelua Institutul de cercetare a sfeclei de zahăr, la 16 ani de la legea care impune această preluare – proiect de hotărâre de guvern / Universitatea preia și datorii de 3,8 milioane de lei, acumulate de un institut rămas cu doi angajați și doar o mică parte dintre proprietăți

Academia de Studii Economice din București urmează să preia, să reorganizeze și să integreze Institutul de cercetare a sfeclei de zahăr de la Fundulea, potrivit unui proiect de hotărâre de…
Vezi articolul

Un grup de lucru format din rectori și reprezentanți ai Guvernului trebuie să identifice soluții pentru reducerea cheltuielilor de personal cu 10% în universități, după ce ideea unei reduceri liniare la nivelul salariilor a fost respinsă / Surse: Au fost propuneri ca soldurile din fonduri publice ale universităților să fie luate în calcul pentru aceste economii

Consultările privind finanțarea sistemului de învățământ superior vor continua prin constituirea unui grup de lucru la nivelul Ministerului Educației și Cercetării, cu participarea reprezentanților Consiliului Național al Rectorilor, în perspectiva…
Vezi articolul

Premierul Cîțu – niciun răspuns la 2 luni de când rectorul uneia din marile universități din România i-a cerut schimbări legislative pentru a face funcțională relația universități-mediul economic. Daniel David: Recunosc, cu oarecare surprindere și poate chiar o ușoară dezamăgire, că nu am avut încă o reacție

Premierul Florin Cîțu nu a trimis niciun răspuns solicitării oficiale transmise acum 2 luni de rectorul Universității Babeș-Bolyai, printr-o scrisoare deschisă, de a schimba legislația astfel încât relația dintre universități…
Vezi articolul