Concurs de machete, desene și colaje despre orașele viitorului, lansat pentru elevi și studenți de Universitatea Politehnica din Timișoara. Creațiile pot fi predate până pe 3 octombrie

527 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Alberto Groșescu
Copiii și tinerii din țară sunt încurajați să-și imagineze orașul viitorului într-un proiect lansat de Politehnica din Timișoara (UPT), potrivit unei informări de pe site-ul universității.

„Până în 3 octombrie 2023, toţi elevii și studenţii care au talent artistic, sunt creativi și vor ca ideile lor să conteze în comunitatea în care trăiesc, pot realiza o lucrare artistică de orice fel (machetă, desen, pictură, colaj etc.) în care să ilustreze imaginea orașului viitorului, așa cum și-l imaginează.

Lucrările realizate vor fi predate în data de 3.10.2023 la sediul Bibliotecii UPT (Bulevardul Vasile Pârvan 2 B) – CCOC, în intervalul orar 8.00-16.00”, se arată în anunț.

  • Rezultatele proiectului contribuie la promovarea și diseminarea anului „Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023”, transmit organizatorii.

Lucrările vor fi expuse public în holul central al Bibliotecii UPT în perioada 10 – 22 octombrie, potrivit sursei citate. Vernisajul expoziţiei va avea loc în data de 10 octombrie, ora 10:00, în Sala Polivalentă situată la parterul Bibliotecii UPT.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la director proiect: ș.l.dr.ing. Rareș Hălbac Cotoară Zamfir, email: rares.halbac-cotoara-zamfir@upt.ro, se mai arată în anunțul despre expoziție.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noua Politehnica București, formată după fuziunea cu Universitatea din Pitești, își începe activitatea didactică în noua formulă începând cu anul universitar 2023-2024 – legea de înființare a fost publicată în Monitorul Oficial

Noua Universitate Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, înființată prin fuziunea Universității Politehnica din București cu Universitatea din Pitești, își va începe activitățile didactică în noua formulă începând cu…
Vezi articolul

VIDEO Preşedintele Nicuşor Dan, întrebat despre tăierea burselor pentru olimpici: Sper să ajungem să dăm educaţiei finanţarea pe care o merită. Politica statului în Educație nu a fost cea mai fericită

Preşedintele României, Nicuşor Dan, şi-a exprimat speranţa ca educaţia să primească „finanţarea pe care o merită”, după ce statul va fi reformat şi economia ţării va creşte, scrie Agerpres. El…
Vezi articolul

Primarul din Ciugud, Alba, exclus de PSD din partid pentru că „nu se mândrea cu afișele în comună”, a câștigat alegerile ca independent cu 88,11% – printre cele mai mari scoruri din țară. Planul său: O nouă școală

Scor record obținut de primarul independent al comunei Ciugud, din județul Alba la alegerile locale 2020, potrivit datelor Biroului Electoral Central, citate de alba24.ro. Gheorghe Damian, aflat la al șaselea…
Vezi articolul

DOCUMENT Marian Preda, Nicolae Istudor, Adrian Papahagi, Ciprian Mihali, printre profesorii propuși să aleagă componența comisiilor de specialitate CNATDCU, pentru mandatul 2024 – 2028 – proiect

Ministerul Educației organizează o consultare publică privind componența comitetelor de selecție CNATDCU. Marian Preda, rectorul Universității din București, Nicolae Istudor, rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Adrian Papahagi,…
Vezi articolul