Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025. Planificarea interviurilor a fost publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București – document

4.193 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Planificarea interviurilor pentru profesorii metodiști, an școlar 2024-2025, a fost publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Amintim că Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2024, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro.

Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control. 

Conform procedurii ISMB, pe 26 și 27 septembrie se depun la Registratura ISMB dosarele de candidatură pentru funcţia de profesor metodist (în atenția inspectorului pentru specialitate). Rezultatele finale vor fi afișate pe 2 octombrie.

Planificarea interviurilor – ISMB

Procedura Inspectoratului Școlar al Municipiului București poate fi consultată mai jos:

Citește și:
Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025. Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii, potrivit unei adrese a Ministerului Educației / Rezultatele finale se publică până pe 4 octombrie
Inspecții an școlar 2024-2025. Precizările Ministerului Educației pentru profesorii care urmează să susțină inspecțiile pentru gradele didactice, definitivat, precum și inspecțiile la clasă – document


2 comments
  1. munca unui metodist este luată în bătaie de joc in ziua de azi…nici măcar la gradație nu prea se mai ia în calcul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu, despre cabinete de vaccinare în școli: Este nevoie de spaţii care să permită separarea fluxurilor, ştiut fiind faptul că elevii minori se vaccinează în prezenţa unuia dintre părinţi sau tutori legali. Suntem în curs de analiză caz cu caz / „Scenarii de sertar” există pentru începerea școlii

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri seară că pentru a se organiza vaccinarea într-un cabinet medical şcolar este nevoie să fie asigurate „toate acele condiţii de infrastructură”. El a…
Vezi articolul

Primele date ale recensământului: Aproximativ 19 milioane de locuitori pe teritoriul României, cu un milion mai puțin decât în 2011 / Președintele Statisticii: „În 2020, la 143 de pensionari aveam 100 de copii sub 15 ani. Înseamnă dezechilibre majore”

Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică (INS) a prezentat joi câteva date rezultate din recensământul general al populației. El a spus că ”aproximativ 19 milioane e populația aflată pe…
Vezi articolul