Concursul online de traduceri al Uniunii Europene, “Juvenes Translatores”, a început astăzi înscrierile pentru licee, deschise până pe 20 octombrie / Pot participa elevi născuți în 2004. Premiile se acordă la Bruxelles în primăvara lui 2022

612 vizualizări
Foto: Comisia Europeană
Se dă startul la concursul anual al Comisiei Europene pentru tineri traducători, “Juvenes Translatores”. Până pe 20 octombrie 2021, liceele interesate se pot înscrie online la cea de-a 15-a ediție a evenimentului. Pot participa elevi născuți în anul 2004 (care au împlinit sau împlinesc 17 ani anul acesta), anunță reprezentanța României la Comisia Europeană în portalul de știri.

Elevii au șansa de a se întrece cu alți colegi din întreaga UE. Tema textelor de tradus pentru tinerii liceeni, ediția aceasta, este „Să pornim pe calea cea bună, către un viitor mai verde”.

Participanții pot alege să traducă între oricare două dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE, numărul combinațiilor posibile fiind de 552. La ediția de anul trecut a concursului, elevii au utilizat 150 de combinații diferite.

Detalii despre înscriere și desfășurare

Înscrierea pentru școli – prima parte a procesului, care cuprinde două etape – este deschisă până la 20 octombrie 2021 la ora 12.00 (CET). Profesorii pot face înscrierea în oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE, se arată în anunț.

Scopul concursului este de a-i inspira pe tineri stârnindu-le interesul față de cariera de traducător și, pe un plan mai general, de a promova învățarea limbilor străine. Tema este în concordanță cu una dintre cele mai importante priorități politice ale UE, Pactul verde european, care interesează în mod deosebit tânăra generație. Pe lângă faptul că va aborda acest subiect interesant, concursul are drept scop să reunească tineri din diferite țări pasionați de limbile străine, pentru a-i încuraja și a-i ajuta să depășească barierele dintre oameni și culturi.

Capacitatea de a comunica și de a se înțelege reciproc, depășind diferențele, este esențială pentru prosperitatea Uniunii Europene”, susține Johannes Hahn, comisarul pentru buget și administrație.

Ulterior, Comisia va invita 705 școli la etapa următoare. Numărul școlilor participante din fiecare țară va fi egal cu numărul de locuri deținut de țara respectivă în Parlamentul European, selecția școlilor efectuându-se aleatoriu, cu ajutorul calculatorului.

Școlile alese vor desemna apoi între doi și cinci elevi pentru a participa la concurs. Elevii pot avea orice cetățenie, însă toți participanții trebuie să fie născuți în anul 2004. Concursul se va desfășura online, la 25 noiembrie 2021, în toate școlile participante.

Traducerile vor fi evaluate de traducătorii profesioniști din cadrul Comisiei Europene. Aceștia vor selecta câte un câștigător din fiecare stat membru al UE.

Premiile

Câștigătorii – câte unul din fiecare țară – vor fi anunțați la începutul lunii februarie 2022. Premiile care pot fi câștigate nu sunt menționate pe site-ul oficial.

În cazul în care condițiile epidemiologice o vor permite, ei vor fi invitați să își primească premiile (trofee) în primăvara anului 2022 în cadrul unei ceremonii desfășurate la Bruxelles, în timpul unei excursii de trei zile. Tot cu această ocazie, vor avea posibilitatea de a se întâlni cu traducători profesioniști de la Comisia Europeană și de a afla mai multe despre această profesie, despre activitatea din domeniul limbilor străine, se mai arată în anunțul oficial.

__________

Despre “Juvenes Translatores”

Direcția Generală Traduceri a Comisiei Europene organizează concursul Juvenes Translatores („tineri traducători” în limba latină) în fiecare an, începând din 2007. Concursul promovează studiul limbilor străine în școli și le oferă tinerilor posibilitatea de a avea o primă impresie despre ce înseamnă să lucrezi ca traducător. Publicul-țintă sunt elevii de liceu în vârstă de 17 ani, iar concursul se desfășoară simultan în toate școlile selectate din UE.

Concursul i-a inspirat și i-a încurajat pe unii participanți să urmeze studii universitare în domeniul limbilor străine și să devină traducători profesioniști. Concursul oferă și oportunitatea de a evidenția bogata diversitate lingvistică a UE.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat din Ministerul Educației, Radu Szekely, întrebat dacă a citit noul raport “România Educată”: Nu o să comentez / Ligia Deca: Vom face public întreg raportul, odată cu asumarea lui de către Guvern, cel mai probabil miercuri

„Nu o să comentez”, a fost răspunsul lui Radu Szekely, secretarul de stat din cadrul Ministerului Educației la întrebarea dacă a citit noul raport „România Educată”, în cadrul unei conferințe…
Vezi articolul
Iulian Cristache

Reprezentantul părinților, despre presiunile Ministerului Turismului ca școala să înceapă cât mai târziu: Mi s-a solicitat sprijinul pentru a începe anul școlar la 1 octombrie, acum 3 ani

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Educației să amâne cu o săptămână începutul școlii, care să fie astfel pe 16 septembrie, la cererea patronatelor din turism, potrivit surselor Edupedu.ro. Președintele…
Vezi articolul

Marcel Ciolacu, mesaj politic de la PSD în prima zi de la Evaluarea Națională. Șeful social-democraților, proaspăt premier, lasă de înțeles că decizia sa de amânare a rotativei ar fi dus la suspendarea grevei generale a profesorilor și la susținerea examenelor la timp de către elevi

„Am luat decizia corectă atunci când am lăsat deoparte discuțiile politice pentru ca elevii să își poată da astăzi examenele la timp”, scrie premierul României, Marcel Ciolacu, pe pagina de…
Vezi articolul

Eliminarea discriminării create printr-un articol din proiectul legii Educației, solicitată și de FePAL, Asociația Mame pentru Mame, SUPRA și Părinții cer schimbare, după apelul FEDRA și RO TSA la care s-au alăturat peste 150 de organizații și peste 6.300 de semnatari

Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România (FePAL), alături de Grupul civic Părinții cer schimbare, Asociația SUPRA, Asociația Mame pentru Mame, solicită eliminarea prevederilor discriminatorii incluse în proiectul legii învățământului…
Vezi articolul

Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte „Microbuze electrice pentru elevi”, în dezbatere publică. Se pot cumpăra microbuze în valoare de cel mult 6 milioane de euro per proiect, iar cererile se pot depune în perioada 15-26 mai / Lista celor 2600 de localități eligibile

Ministerul Educației lansează în dezbatere publică, pe edu.ro, Ghidul Solicitantului apelului de proiecte „Microbuze electrice pentru elevi”, ce va fi finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta…
Vezi articolul