Consiliul Național al Elevilor cere măsuri compensatorii, după obligarea elevilor cu medii sub 5 să meargă la profesională

Total
12
Shares
Consiliul Național al Elevilor se opune “cu vehemență” limitării accesului la liceu și obligării elevilor cu medii sub 5 să meargă la profesională. După ce Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial ordinul de ministru care prevede că învățământul profesional devine obligatoriu pentru elevii cu medii sub 5, Consiliul Național al Elevilor a retransmis presei poziția pe care a comunicat-o pe 14 august, în ziua în care decizia a fost luată în Comisia de Dialog Social a Ministerului.

Elevii cer ca decizia, odată adoptată, “să fie însoțită de o serie de măsuri compensatorii. “În acest sens, trebuie luat în calcul gradul scăzut de finanțare a instituțiilor integrate în sectorul învățământului profesional și tehnic, care nu prezintă echipamente, utilaje și alte dotări moderne, care să faciliteze punerea în practică a informațiilor livrate la clasă., se arată în comunicatul trimis de Consiliul Național al Elevilor (CNE) către Edupedu.ro.

Mentalitatea părinților privind utilitatea școlilor profesionale și importanța profesiei în consolidarea statutului social, bazată pe preconcepții, trebuie schimbată de la rădăcină. Este esențială implementarea unor programe de lucru concrete cu părinții, alături de elaborarea unor planuri remediale prin care să se acorde atenție sporită elevilor cu rezultate slabe la evaluări”, mai spun elevii.

Comunicatul integral al Consiliului Național al Elevilor, retrimis astăzi, 5 septembrie:

“Elevii reacționează la impunerea ‘treptei’ pentru înscrierea la liceu

Consiliul Național al Elevilor se opune cu vehemență unei măsuri care ar scădea drastic echitatea și calitatea din sistemul de învățământ, conducând spre tratarea școlilor profesionale drept o opțiune dedicată elevilor care, din cauza unei predări ineficiente sau a lipsei de sprijin, nu promovează Evaluarea Națională la finalul ciclului gimnazial.

În cadrul Comisiei de Dialog Social, întrunită în cursul zilei de astăzi, 14 august, actorii educaționali prezenți au luat parte la dezbaterea unei noi măsuri propuse cu scopul de a neutraliza efectul, ignorând însă cauzele problemelor întâlnite de elevi pe durata traseului de învățare: impunerea notei 5 la examenul național susținut în clasa a opta, în vederea repartizării la liceu. 

Deși șansele ca un elev care nu a promovat Evaluarea Națională să aibă parte de o reușită la examenul de Bacalaureat sunt reduse, considerăm că îngrădirea oportunității acestora de a alege ce își doresc pe viitor din punct de vedere al studiilor nu este o soluție viabilă. Prin adoptarea acestei măsuri, unii elevii ar fi constrânși să se orienteze spre o școală profesională, chiar dacă acestora le lipsesc competențele necesare activării în aria de specialitate atribuită. Este posibil ca înclinațiile acestora să poată fi valorificate corespunzător prin înscrierea la licee ce prezintă în oferta școlară specializări care nu pot fi urmate în învățământul profesional. Pe termen lung, efectele negative se manifestă atât asupra indivizilor, printr-o stare de nemulțumire față de locul de muncă, cât și asupra societății, caracterizată de o productivitate scăzută.

În plus, se pornește de la falsa premisă conform căreia școlile profesionale sunt destinate elevilor considerați a fi slabi la învățătură, când, în realitate, acestea ar trebui să reprezinte medii de formare pentru cei cu adevărat interesați de practicarea unei meserii pe viitor. În fond, există elevi cu rezultate bune la Evaluarea Națională care s-au înscris la o astfel de formă de învățământ. Etichetarea elevilor care aleg să-și continue studiile într-o școală profesională drept incapabili să urmeze cursurile unui liceu este nocivă, iar măsura vine în defavoarea eforturilor depuse în ultimii ani cu scopul de a crește relevanța meseriilor și a învățământului profesional.

Dacă măsura va fi adoptată, în ciuda argumentelor aduse de către reprezentanții elevilor, care militează pentru o creștere organică a interesului manifestat de beneficiarii primari ai educației față de deprinderea unei meserii, solicităm ca aceasta să fie însoțită de o serie de măsuri compensatorii. În acest sens, trebuie luat în calcul gradul scăzut de finanțare a instituțiilor integrate în sectorul învățământului profesional și tehnic, care nu prezintă echipamente, utilaje și alte dotări moderne, care să faciliteze punerea în practică a informațiilor livrate la clasă.

O altă problemă cu care ne confruntăm este numărul redus de consilieri școlari care să ofere sprijin elevilor în procesul de orientare în carieră, mai exact unul raportat la 800 de elevi prin lege. Acest fapt împiedică accesul la consiliere de specialitate, vitală în parcursul de dezvoltare a elevilor.

O măsură compensatorie absolut indispensabilă este pregătirea precoce a elevilor pentru identificarea aptitudinilor proprii și menținerea permanentă a acestora în relație cu perspectivele de viitor pe care le pot avea. 

De asemenea, mentalitatea părinților privind utilitatea școlilor profesionale și importanța profesiei în consolidarea statutului social, bazată pe preconcepții, trebuie schimbată de la rădăcină. Este esențială implementarea unor programe de lucru concrete cu părinții, alături de elaborarea unor planuri remediale prin care să se acorde atenție sporită elevilor cu rezultate slabe la evaluări.

Astfel, contestăm decizia adoptată de către Comisia de Dialog Social și considerăm cu atât mai alarmant faptul că măsura votată în cursul zilei de astăzi nu a fost însoțită de un plan concret de inițiative compensatorii, stabilit prin consultarea tuturor pilonilor implicați în educație”.

Citește și:

 

 

Total
12
Shares
4 comentarii
  1. Daca aveti curiozitatea, inainte de a va indigna ca acesti copii sunt trimisi la profesionala, sa va uitati pe rezultatele la Admiterea 2019, veti vedea ca , cel putin la Bucuresti, majoritatea care au media 5 la admitere au sub 5 la materiile de examen – unii chiar si 3, dar sunt trasi la 5 de mediile imense, umflate din gimnaziu – gen 7.80,8.20 etc in conditiile in care ei nu stiu sa scrie corect si nici sa faca probleme elementare de matematica. Daca nu stii matematica de baza, nu ai cum sa treci nici la fizica si nici la chimie si, totusi, vin cu medii peste 7.5 din gimnaziu.
    Nu vor face fata pe filiera teoretica, nici la uman , nici la real. Vor pierde aiurea ani si cei mai multi nu vor lua BAC ul la
    Dar, pentru viitorul lor, ar fi bine sa invete o meserie. Iar, daca, candva, in viitor, vor considera ca ar putea sa dea BAC ul sa existe clase speciale de seral sau o alta forma de a invata la liceu, adult fiind.
    In opinia mea, impunerea unei medii de admitere la liceu este un lucru benefic pentru toata lumea, elevi, parinti si societate in general.
    Daca, in paralel cu aceasta masura, ar fi eliminata din calculul admiterii si media din gimnaziu, o mare problema a educatiei romanesti, ar fi si mai bine.
    Ar mai trebui create in invatamantul de stat si cateva clase speciale pentru copiii cu potential deosebit, cu admitere speciala
    Si, desigur, ekiminarea practicilor din anumite scoli/licee private care, desi functioneaza dupa legislatia romaneasca, au clase speciale, iar notele la anumite materii sunt puse din burta, contrar legii,

  2. Ar fi cazul să interzicem “profesorilor care obțin note sub 5 (considerat semi eșec școlar) să predea și ulterior să avem în vedere ce măsuri putem lua privitor la elevii aflați în situație similară cu “profesorii de nota 5

    1. Multe materii din gimnaziu ar trebuie sa fie doar cultura generală- ex Fizica, Chimie, Geografie- la liceu aceste materii trebuie aprofundate. Matematica este foarte grea pentru copiii de nivel mediu din gimnaziu, de aceea ajung sa urasca materia chiar sa renunte la scoala. Fiind prea multa materie de predat profesorii nu au timp sa aprofundeze la clasa si trec cateodata foarte repede prin materie. Nu toti copiii sunt interesati de matematica, fizica sau chimie. Sunt copii talentați la engleza, educatie fizica ,muzica sau pictura. Aceste materii sunt trecute cu vederea si nu sunt luate in serios. Copiii care sunt talentati la matematica sa mearga la centre de excelență, nu ii trage nimeni in jos, dar pt ei nu trebuie sa impunem materie stufoasa care sa duca sistemul educațional in declin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Generalul SRI Dumitru Dumbravă, fostul vicepreședinte ANAF Gogancea-Vătășoiu și fiica lui Gabriel Oprea au rămas fără doctorate, după verdictele oficiale de plagiat de la CNATDCU

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis marți că lucrările de doctorat semnate de 16 persoane sunt plagiate, potrivit Newsweek. Printre cei cu lucrări…
Vezi articolul

Clasamentul Internațional al Universităților în Inginerie și Tehnologie 2019: O singură universitate românească în top

Clasamentul Internațional al Universităților 2019 realizat de Times Higher Education pe specializarea Inginerie și Tehnologie include o singură universitate româneasă: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Clasamentul britanic THE cuprinde 903 universități.…
Vezi articolul