Consiliul Național al Elevilor contestă veridicitatea propunerilor venite din partea cultelor religioase, legate de eliminarea discriminării pe bază de orientare sexuală din proiectul legii și a definiției diversității: Nu sunt experți în educație / Este îngrijorător faptul că în România încă există dezbateri pe acest subiect

5.143 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Consiliul Național al Elevilor (CNE) reacționează la propunerile cultelor religioase privind eliminarea “diversității” și sintagmei “orientare sexuală” din proiectele legilor educației dar și la propunerea prin care Religia ar putea fi probă opțională la Bacalaureat. Într-un comunicat de presă transmis Edupedu.ro, reprezentanții elevilor pune că ”este alarmant faptul că se pune măcar în discuție ideea de a nu respecta două dintre principiile de bază ale societății – diversitatea și incluziunea”. CNE contestă și posibila introducere a probei Religie la Bacalaureat: “Veridicitatea propunerilor venite din partea cultelor religioase este contestată de CNE, luând în calcul atribuțiile acestora, care nu se află în concordanță cu activitatea din sectorul de educație”, mai afirmă Consiliul Național al Elevilor.

Consiliul Național al Elevilor critică într-un comunicat de presă transmis Edupedu.ro propunerile cultelor religioase: introducerea probei opționale a religiei la Bacalaureat și eliminarea termenului de “diversitate” și “orientare sexuală” din proiectele legilor educației.

Despre introducerea probei de religie ca opțională la Bacalaureat, CNE spune că “România este singura țară europeană unde opțiunea este aceea de a te retrage de la a studia disciplina religie la școală, pe când în toate celelalte state există opțiunea de a alege să studiezi religia ca materie școlară. Acest lucru ne arată cum, în ciuda faptului că educația din România ar trebui să se bazeze pe un sistem laic, democratic și independent, încă este susținută ideea de a studia această disciplină în mod fundamental, cazurile de elevi care nu aleg să o facă fiind rare.

În plus, aceasta ar trebui să pună accentul pe transmiterea unor valori morale și a unor principii, astfel că nu se justifică folosirea sistemului de notare prin note de la 1 la 10″, se arată în comunicatul de presă.

Art 18. alin (2) Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea acestei opțiuni se face tot prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.

Sursa: Legea Educației 1/2011 / legislatie.just

Consiliul Național al Elevilor critică și propunerea cultelor de a elimina sintagma “orientare sexuală” și “diversitate” din proiectele legilor educației.

“Consiliul Național al Elevilor susține cu fermitate principiul incluziunii, al diversității și al non-discriminării școlare, privind orice fel de criteriu: rasă, etnie, sex, orientare sexuală, convingeri religioase etc. Este îngrijorător faptul că în România încă există dezbateri pe acest subiect, în condițiile în care în celelalte țări europene este înrădăcinat deja principiul diversității în societate, fapt ce se reflectă și în asigurarea respectării lui și în școlile din respectivele state. Privim cu dezamăgire cum profesorii nu sunt încurajați astfel să adopte o atitudine non-discriminatorie față de elevi, lucru ce poate conduce inclusiv la un număr sporit de cazuri de bullying în rândul elevilor, pe acest subiect. Mai mult decât atât, veridicitatea propunerilor venite din partea cultelor religioase este contestată de CNE, luând în calcul atribuțiile acestora, care nu se află în concordanță cu activitatea din sectorul de educație.

Este alarmant faptul că se pune măcar în discuție ideea de a nu respecta două dintre principiile de bază ale societății – diversitatea și incluziunea. Atunci când ne referim la a încuraja participarea școlară, facem automat referire și la modul în care cadrul didactic asigură o atmosferă prietenoasă în sala de clasă, bazată pe acceptare, comunicare și înțelegere. Posibilitatea de a alege religia ca probă la Bacalaureat nu ar aduce un beneficiu real elevilor, tocmai pentru că nu reprezintă un aspect unitar, ținând cont de multitudinea de convingeri religioase care nu ar trebui testate și evaluate în această formulă. Sau putem evalua credințele și valorile prin note de la 1 la 10?” – a declarat Miruna Croitoru, președintele Consiliului Național al Elevilor”.

Informații de context

În proiectul legii Educației, publicat pe site-ul Ministerului Educației pe 9 martie, în varianta prezentată în Guvern, la articolul 2 actul normativ propus enumeră “diversitatea” printre valorile care stau la baza sistemului de învățământ preuniversitar.

„Sistemul de învățământ preuniversitar are la bază următoarele valori: […] b) Diversitatea – respectarea și valorizarea diferitelor perspective culturale, etnice, identitare, a sensibilității și a empatiei, alături de întărirea și pozitivarea imaginii de sine individuale și colective”.

De asemenea, Articolul 11 din același proiect de lege aflat acum pe circuitul de avizare al Guvernului Ciucă, înainte de aprobare, statuează, la aliniatul 1, că „în unitățile de învățământ preuniversitar și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, precum și în cadrul activităților desfășurate în mediul online de unitățile de învățământ preuniversitar, sunt interzise discriminările pe criterii de vârstă, etnie, sex, origine socială, orientare politică sau religioasă, orientare sexuală sau alte tipuri de discriminare […]”.

În scrisoarea semnată de reprezentanții celor 13 culte către ministru, la inițiativa Patriarhiei Române condusă de patriarhul Daniel, obținută luni de Edupedu.ro pe surse, se cere să fie eliminată din proiectul de lege și obligația cadrelor didactice de a promova „diversitatea, ca resursă de învățare, pentru a genera elevilor atitudini incluzive și tolerante”.

Marți, Patriarhia Română a anunțat oficial poziția pe acest subiect: ideologia de gen a fost propusă „fără discernământ spre introducere în noile legi ale învățământului”.

DOCUMENT Descarcă comunicatul de presă integral al CNE:

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Religia să poată fi aleasă ca disciplină de examen la Bacalaureat, solicită cultele religioase
Religia ca disciplină la Bac în țările europene: în unele nu există deloc, în altele apare ca opțional, atât ca studiu al diverselor doctrine, cât și prin abordări de filosofie și istorie a religiei, religie și sexualitate, religie și știință, pluralism religios

3 comments
  1. De când președintele CNE e expert în legislație educațională?

    Pare cumva că Ministerul prin proxi: CNE, Sindicatele cu aberația de 6 materii la EN, cultele cu altă materie la BAC
    și-a asigurat liniștea necesară pt. ca noile legi (fără dezbatere publică) să ajungă în parlament și să fie votate fix când începe vacanța pascală și nimeni nu mai e interesat de subiect.

    Între timp toți dezbat opiniile personale (declaratii pe Facebook ale președintelui asociației părinților) sau publice ale unor organizații precum CNE sau scrisori ale cultelor.

    Cine pierde?
    Noi toți.
    Legile educației propuse se pierd în hărmălaia creată artificial, nu vor primi amendamente bine documentate și argumentate rămânând ceea ce sunt: bombe cu ceas care vor dinamita tot ceea ce mai rămăsese funcțional în sistem.
    Urmează un deceniu de stagnare.
    În acest timp sistemele educaționale europene vor mai lua încă un avans de încă 50 de ani.

    P.S. Toate aceste opinii ar fi trebuit transmise în scris Parlamentului care mai poate repara unde se mai poate tot ce e stricat.
    Altfel sunt doar niște trompete care prin gălăgia creată distrag atenția de la parcursul legislativ constituțional.

  2. Deja tot acest scandal ,,miroase” a orchestrare.

    Din nou toată lumea își dă cu părerea despre niște propuneri.
    Fiecare se preface că nu înțelege despre ce vorbește celălalt.
    Unii confundă egalitatea de gen cu ideologia de gen. Alții confundă diversitatea doar cu discriminarea pozitivă față de unele minorități.

    În tot acest timp ministra Ghiocela Deca spune că nu va da alte declarații pe acest subiect pt a lămuri neclaritățile.

    De ce?

    Pt că îi convine de minune ,, situația întâmplătoare creată ”
    Așa nimeni nu mai discută despre adevăratele probleme ale legilor Ghiocela Deca-Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare va gestiona și actualiza platformele pentru evaluările și examenele naționale digitalizate, inclusiv platforma pentru evaluarea elevilor la finalul clasei pregătitoare și clasei I

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Guvern prin care se va înființa Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare, care va gestiona și actualiza platformele…
Vezi articolul