Religia ca disciplină la Bac în țările europene: în unele nu există deloc, în altele apare ca opțional, atât ca studiu al diverselor doctrine, cât și prin abordări de filosofie și istorie a religiei, religie și sexualitate, religie și știință, pluralism religios

3.471 de vizualizări
Foto: © Pathathai Chungyam | Dreamstime.com
Religia, ca materie de studiu în mai multe țări europene, fie obligatorie, fie opțională, este abordată diferit în diversele tipuri de examene date de elevi la finalul liceului – Bacalaureat, Matura, Abitur sau alte evaluări. Dacă în unele țări, inclusiv într-unele unde clerul are în continuare o influență puternică asupra școlii și statului, ea nu apare deloc ca opțiune la Bac, în altele ea figurează ca opțional, preponderent prin prisma influenței ei asupra istoriei și societății, prin asociere cu alte materii (etică, filosofie) sau prin cea a unor teme de actualitate: pluralism religios, religie și știință, religie și studii de gen sau sexualitate.

În state laice, precum Franța, dar și în țări unde Biserica (preponderent cea Catolică) își păstrează o puternică influență asupra societății, precum Italia, studiile religioase nu apar ca opțional la Bacalaureat. Nici în examenele panelene, organizate la final de liceu în Grecia, nu figurează ca materie, deși religia este, în această țară, materie obligatorie în școală.

Pe de altă parte, în țări unde sistemul de învățământ este strâns legat, din punct de vedere istoric, de comunitățile religioase, precum Germania sau Irlanda, studiile religioase apar ca opțional la examenele de final de ciclu secundar, materia fiind abordată, însă, mai degrabă cultural, istoric și prin impactul pe care îl are asupra societății de azi.

Edupedu.ro prezintă modul cum Religia / studiile religioase figurează sau nu ca materie (opțională) la Bac în diverse țări europene unde fie există o influență puternică a Bisericii în stat și societate, fie există o dezbatere publică intensă pe tema rolului religiei pentru om și comunitate. Analiza ține cont de contextul specific țărilor analizate.

Germania

În Germania, unde sistemul de învățământ este descentralizat, Religia poate fi aleasă ca materie opțională pentru echivalentul german al Bacalaureatului, Abitur, făcând parte dintr-o categorie specială de materii posibile, alături de Educația fizică. Decizia ține însă de opțiunea fiecărui land german și este adaptată chiar la nivel de școală. 

Astfel, în cadrul Abitur, elevul trebuie să dea o serie de examene încadrate generic în trei domenii mari – Limba germană/Limbi străine/Arte, Științe sociale (inclusiv geografie, istorie etc.), respectiv Matematică-Științe (inclusiv chimie, fizică, biologie, IT). Pe lângă acestea, apar ca posibile materii de bacalaureat religia și educația fizică.

Studiile religioase luate în considerare pentru Abitur nu sunt însă tratate dogmatic, ci, cel mai adesea, prin prisma gândirii critice și a raportării la societate. În cel mai dens populat land german, Renania de Nord-Westfalia, de exemplu, opțiunile religioase pentru Abitur sunt: Educație religioasă catolică, Doctrină religioasă protestantă, Educație religioasă islamică, Doctrină religioasă iudaică, Educație religioasă ortodoxă. Care este abordarea? În cazul Educației religioase ortodoxe, de exemplu, sunt incluse teme precum însemnătatea ontologică a mântuirii sau relevanța teologiei creației pentru individ și societate.

Franța

Religia nu este materie luată în calcul la Bacalaureat, examen unde sunt evaluate, opțional, o gamă foarte largă de materii, de la științe exacte la cele umaniste până la arte vizuale. Însă acesta evaluează rezultatele învățării inclusiv în domeniul educației civice și morale, cu teme precum libertățile, democrația, relațiile sociale.

  • Școlile din Franța, stat ce pune accent pe laicitatea sa, abordează religia prin prisma faptelor, influenței asupra culturii, artelor și societății, moștenirii culturale și filosofiei.
Marea Britanie

Studiile religioase reprezintă o opțiune pentru ambele runde de examene-cheie aplicate în învățământul secundar superior în Marea Britanie, GCSE și A-Level. În cazul acestor studii, nu sunt abordate dogmele religioase ca atare, ci există o dublă abordare aplicată: Filosofia religiei (inclusiv teme precum limbajul religios, experiența religioasă, miracolele etc.), respectiv Etica și religia (teorii etice, probleme despre viață și moarte pentru om/animal, responsabilitatea morală, conștiința etc.).

  • Accentul este pus pe capacitatea de dezbatere și de analiză a temelor religioase, cu scopul deschiderii către alte perspective. Sunt evaluate, între altele, teme precum: religia și știința, religia și laicizarea, pluralismul religios, religie-gen-sexualitate, principiile morale, expresia identității religioase.
Irlanda

“Educația religioasă” este inclusă, alături de artă, geografie, economie, muzică, politică și societate, în grupul de studii sociale pentru care un elev poate opta în vederea examenelor prin care se obține Leaving Certificate – echivalentul A-Level din Marea Britanie. La fel ca în cazul acesteia, materia avută în vedere pentru Educația religioasă, în Irlanda, abordează teme precum: Religiile lumii, originile creștinismului, Morala, Religie și gen, Ritualuri de rugăciune, Biblia ca text sacru și literar, Religie și știință, Impactul religiei asupra istoriei irlandeze.

Elveția

Religia sau studiile religioase reprezintă o materie opțională pentru Matura, echivalent al Bacalaureatului, și în Elveția, o altă țară cu sistem educațional descentralizat și unde școlile – multe dintre ele catolice, în special cele dedicate unui public internațional – au posibilitatea să decidă ce alternative le oferă în general elevilor. Dacă unele școli exclud opțiunea Religiei ca materie pentru Matura (un exemplu), altele oferă această opțiune, alături de diverse alte materii precum Etica, Elemente introductive în drept, Economie, Filosofie (un exemplu aici – o școală unde religia sau filosofia pot fi alese doar ca materii suplimentare, pe lângă un corp central de materii pe care elevii le pot alege pentru examene).

Polonia

Religia/studiile religioase nu figurează ca materie pentru Matura în această țară unde Biserica Catolică păstrează o influență foarte puternică asupra societății. Pe lângă materiile principale – limba poloneză, limbă străină, matematică – elevii pot alege dintr-un număr foarte mare de materii, de la științe la istoria muzicii, tehnologia informației, cunoștințe despre societate sau istoria muzicii.

Italia

În cadrul examenelor de Maturita, pe lângă examenul de Limba italiană, elevii au examene diferite, în funcție de tipul de liceu, de la limbi clasice (greacă, latină) la matematică, istoria artei etc., examene ce urmăresc evaluări interdisciplinare. Religia nu este menționată printre temele evaluate.

Grecia

Examenele panelene, necesare admiterii la facultate pentru absolvenții de liceu din această țară unde religia este materie obligatorie în școală, nu abordează Religia, ci subiecte precum limba greacă/latină, matematică, științe, economie. 

Bulgaria

Religia nu figuează printre materiile examenelor de final de liceu (Matura), care se concentrează pe limba bulgară, limbi străine, științe și filosofie, în această țară unde a existat un efort intens de readucere a religiei în școală, după 1989, dar cu rezultate mai slabe decât în România.

Spania

Până acum, potrivit deciziilor comunităților spaniole (în această țară, sistemul de învățământ e descentralizat), Bacalaureatul putea să atingă tematici religioase. Din acest an și în continuare în anul 2023-2024, Bacalaureatul spaniol trece printr-un proces de reformă.

  • Aceasta lasă comunităților spaniole o parte din decizia privind materiile de Bac, însă cea mai mare parte este decisă la nivel central. Decizia centrală privind noul Bacalaureat, la capătul ultimilor doi ani de liceu, nu se referă la religie, dar, pe lângă materii precum limba spaniolă, științe exacte, științe sociale, arte și educație fizică, includ Filosofia și Istoria filosofiei.
Austria

Religia – condiționată de curriculumul urmat de elev, în funcție de traseul educațional pe care l-a urmat – figurează printre cele 30 de opțiuni pe care elevul le are în vederea examenului oral din cadrul Matura (Reifeprufung), evaluare de final de liceu care pune accentul pe Limba germană, Limbi străine și Matematică.

Croația

Studiile religioase figurează, alături de subiecte precum științele, etica, arte, logică și filosofie, IT, psihologie, ca materie opțională pentru Matura, examen care pune accentul pe Limba croată, Limbă străină și Matematică. Pentru croați, popor care făcut parte din fosta Iugoslavie, alături de alte popoare și grupuri etnice ortodoxe sau musulmane, apartenența la catolicism (peste 80% din populația țării) este foarte importantă pentru identitatea națională.

Luxemburg

Această țară – unde o separare clară între Biserică și Stat s-a petrecut abia în ultimii aninu prevede religia printre materiile necesare pentru examenele de sfârșit de liceu, în care accentul se pune pe probe de limbă, matematică și științe, arte plastice și muzică, științe umaniste, informatică și comunicare.

Olanda

În această țară, unde influența bisericilor în educație este tot mai scăzută, dar unde studiile religioase pot fi abordate, în școli, prin prisma dezvoltării personale sau a promovării respectului față de diverse religii, iar cele mai multe școli private sunt controlate de comunitățile religioase, religia nu face parte dintre materiile avute în vedere pentru examenele de final de liceu, VWO.

Foto: © Pathathai Chungyam | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Religia să poată fi aleasă ca disciplină de examen la Bacalaureat, solicită cultele religioase

5 comments
  1. Ar trebui sa fie opțională. Este nevoie de o paleta mai larga de opțiuni. Romana și o limba străine sa fie obligatorii indiferent de profil și restul opționale.

  2. Prin urmare, în jumătate din țările prezentate în articol, Religia apare ca opțiune pentru examenul de maturitate. Și asta pentru că unii înțeleg perfect faptul că civilizația și cultura Europei au temelii solide creștine. Și că, în absența religiei, morala e doar un termen frumos dar… găunos.

  3. foarte bună ideea în sine. sunt mulți copii credincioși care doresc să treacă mai ușor Bacalaureatul alegând Religia ca materie pe care o iubesc și o aprofundează. Aici mă refer strict la cei care iubesc credința și o practică.
    cele bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Adina Roșca, expert în educație digitală, despre școala exclusiv online: O să fie un dezastru în scurt timp. Ce fac mulți acum este dictare în online. Au început testele, dar abia acum încep formările ca profesorii să susțină testări online

Școala exclusiv online s-a transformat în cazul multor elevi într-o “goană de-a obține informația scrisă, din cauza incapacității unor cadre didactice și a unor școli de a le pune la…
Vezi articolul

Sondaj Monitor al Minorităţilor 2020: Examenul nediferențiat la Limba română de la BAC, considerat discriminatoriu de 67% dintre adulţii maghiari din Transilvania / Aproape toţi cred că elevii maghiari trebuie să înveţe bine limba română

Peste 90% dintre maghiarii din Transilvania cred că elevii maghiari trebuie să înveţe limba română. 67% dintre adulţii maghiari consideră discriminatoriu faptul că, la Bacalaureat, elevii aparținând minorităților și care…
Vezi articolul