Aproape 500 de propuneri de modificare a proiectelor de legi ale Educației, primite la minister în prima săptămână de consultări / Nicio ieșire publică a sindicatelor

5.294 de vizualizări
Foto: © Zerbor | Dreamstime.com
Proiectele legilor Educației sunt în dezbatere publică până în data de 24 august și până acum au fost primite peste 500 de propuneri, potrivit unui comunicat de presă al ministerului. Joi au fost la consultări federațiile sindicatelor din învățământul preuniversitar, iar astăzi e rândul celor din învățământul superior să discute pe tema proiectelor de legi.
  • De precizat, consultările de ieri cu federațiile sindicale nu au fost anunțate. La peste o săptămână de când legile au fost lansate în dezbatere publică, acestea nu au prezentat public un punct de vedere până acum privind proiectele de legi ale Educației.

“Ministerul Educației este în plin proces de consultare pe marginea proiectelor legilor Educației”, scrie în comunicatul de presă. Primul care a adus propuneri a fost Consiliul Național al Elevilor, care a criticat faptul că elevii nu mai erau reprezentați în consiliile școlilor. Propunerile lor au fost acceptate în timp record, într-o oră de când fuseseră trimise la minister.

Potrivit comunicatului de azi al ministerului Educației, la consultări au fost ieri federațiile sindicale din învățământul preuniversitar (Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ), iar astăzi, 22 iulie, s-au desfășurat consultări cu Federația Națională Sindicală „Alma Mater” pe marginea proiectului legii învățământului superior.

Tot în cursul acestei zile va avea loc la sediul Ministerului Educației o dezbatere pe tema susținerii excelenței prin intermediul Centrelor de Excelență.

“Apreciem caracterul constructiv al propunerilor formulate în cadrul întâlnirilor de până acum, dar și conținutul propunerilor transmise pe adresa de e-mail dedicată preluării feedback-ului privind proiectele de legi. Astfel, în primele 10 zile de la lansarea proiectelor în consultare, am primit aproape 500 de propuneri, în mare parte de natură să aducă un plus de calitate textelor proiectelor de lege”, mai scrie în comunicatul ministerului.

Foto: © Zerbor | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Instituția-cheie în analizarea plagiatelor este desființată în proiectul Legii educației, în plin scandal de plagiat la adresa premierului. Nicolae Ciucă “a validat“ proiectul de lege și va scăpa de analiza CNATDCU dacă legea intră în vigoare
Sorin Cîmpeanu, replică după ce a propus în lege desființarea CNATDCU și analizarea plagiatelor de către universități: Acordarea titlului de doctor trebuie să fie o prerogativă a universității. Legislația actuală disipează asumarea răspunderii putând genera situații grave

10 comments
  1. Educație centrată pe student ar însemna ca în învățământul universitar studenții să studieze gratuit, iar admiterea să fie bază de concurs la fel ca în Spania, Franța, Italia. Oricum banii pentru educație sunt risipiți în tot felul de proiecte fără relevanță. Rezultatele învățării nu depind doar de profesori ci si de cât timp își dedică studentul pentru studii, dar acest proiect nu se raportează la situația financiară a studenților. Trebuie să recunoaștem că studenții de azi, mulți dintre ei lucrează pentru niște salarii derizorii și nu mai au timp pentru studiu. Taxele ar trebui să se pună pe absențe sau pe neprezentarea la examene, astfel calitatea învățământului ar spori cu certitudine.

  2. Domnule Rusu trebuia să fiți și dumneavoastra corigent ,, ați fost obiectiv.”Faceți reconversie,puteți să vă a reprofilați,un master pentru orice disciplina, chiar daca nu știți să predați nimic la disciplina respectiva,in învățământ se poate asta este soluția.

  3. Profesorii de Educație tehnologică,nu au fost niciodată uniți,din punct de vedere al categoriei profesionale.De exemplu eu sunt prof.Educatie tehnologică ,am lăsat elevi corigenți,cu medii de peste doi,după aceea au venit alți profesori ascultând de directori,au trecut elevii care nu meritau.Faptul că nu a-ți fost obiectivi ,societatea începe să vă marginalizeze.Asta este realitatea.

  4. Sindicatele vor reacționa când li se va spune că nu se mai măresc salariile, cu cât vor ele și sper să nu se mărească deloc. Până atunci stau cuminți într-un colț

  5. Cum este posibil ca Educatia tehnologica sa nu mai fie prezenta in planurile cadru pentru gimnaziu ???
    Suntem peste 5000 de profesori de ed tehnologica in tara, multi dintre noi titulari, cu grade didactice….cu noi ce se întâmpla…pur si simplu suntem aruncați la gunoi??

    1. Întrebați sindicatele cărora le plătiți sume consistente lunar si care nu au avut nici o reacție la lege, deci nu v-au aparat interesele voastre ci pe cele ale autorităților. Ceea ce este o crimă!

    2. Te duci si te angajezi cu educatia tehnologica pe care o cunosti. Dc.este importanta iti vei gasi sigur loc de munca ca doar esti profesor, deci o cunosti cel mai bine. Sau nu gasesti loc de munca? Dc nu gasesti dece vrei sa i inveti si pe altii 3 ani de zile ce nu se cauta in piata sau cel mult inveti la direct locul de munca?

      1. @Ionescu Maria, mai si gandesti au numa’ scrii tampenii? Esti PROFESOR de educatie tehnologica. Adica ii inveti pe aia din ciclul primar/liceal sa lipeasca doua lemne, sa sudeze doua table, sa coase doua bucati de panza si doi nasturi. Ai impresia ca asta iti aduce un loc de munca? Poveste-ne si noua, profanilor, ce studii ai si ce post ocupi (de pomana)? Sau de macina invidia ca mai mult decat femeie de serviciu n-ai reusit? Oricum, dupa limba romana ai scris, si asta e, deja, prea mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Premiul Nobel pentru Medicină

Premiul Nobel pentru Medicină 2022: Cercetătorul suedez Svante Pääbo a primit distincția pentru “descoperirile sale privind genomul hominizilor dispăruți și evoluția umană”

Premiul Nobel pentru Medicină a fost acordat lui Svante Pääbo „pentru descoperirile sale privind genomul hominizilor dispăruți și evoluția umană”, notează G4Media.ro. „Prin cercetările sale de pionierat, Svante Pääbo a…
Vezi articolul