“Copiii nu își pot permite încă un an de întrerupere a școlii” / Închiderea școlilor „trebuie să fie o măsură de ultimă instanță” – directorul executiv UNICEF Henrietta Fore

895 de vizualizări
elevi, întrerupere a școlii
Foto: UNICEF
“Pe măsură ce intrăm în cel de-al doilea al pandemiei de COVID-19 și pe măsură ce numărul cazurilor de îmbolnăviri continuă să crească în întreaga lume, trebuie să depunem toate eforturile necesare pentru a menține școlile deschise sau să acordăm prioritate redeschiderii acestora”, arată directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore, într-o declarație emisă miercuri.

Ea arată că “închiderea școlilor trebuie să fie o măsură de ultimă instanță, după ce toate celelalte opțiuni au fost analizate”, având în vedere consecințele grave pe care această închidere le are asupra copiilor:

  • “Sănătatea, dezvoltarea, siguranța și bunăstarea copiilor sunt amenințate. Cei mai vulnerabili dintre ei vor duce tot greul.”
Declarația Henriettei Fore, integral:

Copiii nu își pot permite încă un an de întrerupere a școlii

Declarația Directorului Executiv UNICEF Henrietta Fore

BUCUREȘTI, 13 ianuarie 2021 – „Pe măsură ce intrăm în cel de-al doilea al pandemiei de COVID-19 și pe măsură ce numărul cazurilor de îmbolnăviri continuă să crească în întreaga lume, trebuie să depunem toate eforturile necesare pentru a menține școlile deschise sau să acordăm prioritate redeschiderii acestora. 

În ciuda dovezilor copleșitoare privind impactul închiderii școlilor asupra copiilor și în ciuda unui număr din ce în ce mai mare de dovezi care arată că școlile nu alimentează pandemia, prea multe țări au ales să țină școlile închise, unele aproape de un an de zile. 

Consecințele închiderii școlilor sau cele de întrerupere a școlii, care, la momentul cel mai ridicat al măsurilor de izolare socială provocate de pandemie, au afectat 90% dintre elevii din întreaga lume și au lăsat peste o treime dintre școlari fără acces la educație la distanță, au fost devastatoare. 

Estimările arată că numărul copiilor care nu participă la educație va ajunge la 24 de milioane, un nivel neîntâlnit de ani de zile și pentru reducerea căruia am luptat din greu. 

Capacitatea copiilor de a citi, scrie și de a socoti la un nivel elementar a avut de suferit, iar abilitățile de care au nevoie pentru a prospera în economia secolului 21 s-au diminuat. 

Sănătatea, dezvoltarea, siguranța și bunăstarea copiilor sunt amenințate. Cei mai vulnerabili dintre ei vor duce tot greul.

Fără mesele oferite la școală, copiii rămân flămânzi, iar alimentația lor are de suferit. Fără interacțiunea zilnică cu colegii lor și odată cu reducerea mobilității, își pierd condiția fizică și prezintă semne de suferință psihologică. Fără plasa de siguranță pe care școala o oferă adesea, copiii sunt mai vulnerabili în fața abuzurilor, căsătoriei și muncii în rândul copiilor.

De aceea, închiderea școlilor trebuie să fie o măsură de ultimă instanță, după ce toate celelalte opțiuni au fost analizate. 

Citește și: Deutsche Welle: Ce înseamnă școala online în Germania, țară care observă acum că “a rămas în urmă la capitolul digitalizare” – Miliarde de euro disponibili, dotări încă slabe, profesori insuficient pregătiți

În decizia privind funcționarea școlilor, evaluarea riscului transmiterii virusului la nivel local trebuie să fie un factor determinant principal. Închiderea școlilor la nivel național trebuie să fie evitată ori de câte ori acest lucru este posibil. Acolo unde transmiterea comunitară a virusului are un nivel crescut, acolo unde sistemele medicale sunt supuse unei presiuni extreme și unde închiderea școlilor este considerată inevitabilă, măsuri de protecție trebuie puse în aplicare. Ceea ce înseamnă că, în situațiile în care copiii sunt expuși riscului de violență acasă și când depind de mesele primite la școală și dacă părinții lor sunt lucrători esențiali, își pot continua educația în sălile de clasă. 

În situația carantinării, școlile trebuie să fie printre primele instituții care să se redeschidă, odată ce autoritățile încep să ridice restricțiile. Trebuie să se acorde prioritate orelor de recuperare pentru a ne asigura că elevii care nu au putut învăța la distanță nu rămân în urmă. 

Dacă copiii trebuie să mai facă față încă unui an cu școli închise, efectele vor fi resimțite pe parcursul generațiilor viitoare”.


1 comment
  1. ciudata grija asta excesiva pentru a ajunge copii in scoli cand se vede clar ca foarte greu deocamdată de stăpânit situația…
    pur si simplu parca ar dori ca oamenii sa se îmbolnăvească si mai rău…
    pe de alta parte cum e cu Home schooling care e la moda in toata lumea (mai putin la noi) acei copii care fac home schooling nu sunt afectați ca nu merg la școala sau ?
    so care e problema aici ca nu o înțeleg nici cererea dânsei si nici a altora…..
    SI al noi s-a batut tam tam ca statul nu da posibilitate de home schooling….. acum brusc toti vor la școală?
    Nu se plangeau toti ca in școală nu fac prea multe lucruri si ca profeosorii vor doar bani si nu oare oamenii care se plâng acum ca nu merg la scoală se plângeau ca școală cere prea multi bani si alte atenții si ca rau e la școală de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anton Hadăr, lider sindical Alma Mater: Nu știm dacă ne lasă să folosim fondurile proprii ale universităților, bani adunați pentru „vremuri grele”, ca să plătim salarii sau utilități, pentru că „destabilizăm deficitul bugetar” / Suntem noi vinovați că țara merge prost?

Liderul de sindicat Alma Mater, Anton Hadăr, a atras atenția că universitățile deși au și fonduri proprii, „bani adunați pentru vremuri grele”, încă nu știu dacă pot folosi acești bani…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

LISTA Meserii noi care au fost adăugate în nomenclator: stilist de gene, barista, degustător de cafea, consilier de stat sau specialist în reciclarea deșeurilor / Ce meserii au dispărut: telexist, teletipist, pieptănător, pâslitor, pregătitor gogoși de mătase

Profesor-antrenor, consilier filosofic, stilist de gene, barista, degustător de cafea se află pe lista noilor meserii, potrivit Ordinului privind modificarea și completarea Clasificării Ocupațiilor din România (COR), publicat în Monitorul…
Vezi articolul

Școlile particulare au propus Guvernului ca infrastructura lor să fie folosită și de școlile de stat, din septembrie. Turcan: Un număr mare de copii cum avem în momentul de față în clasă va trebui să rămână o amintire

Vicepremierul Raluca Turcan anunță că astăzi a avut o nouă întâlnire cu reprezentanții Asociației Școlilor Private, alături de premierul Ludovic Orban și Ministrul Educației, Monica Anisie. „Școlile particulare au propus…
Vezi articolul

UPDATE Serbările de sfârșit de an în curtea școlii, nu sunt interzise, susține ministrul Educației. Ministerul anunțase că sunt permise ”doar activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale”

UPDATE: Organizarea serbărilor tradiționale de sfârșit de an cu participarea elevilor, cadrelor didactice și părinților nu este interzisă, potrivit ministrului Monica Anisie, într-o declarație pentru Edupedu.ro. Aceasta a spus că se…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor reacționează pe conținuturile programei de clasa a IX-a la limba și literatura română: „Predoslovie adecă voroava cătră Ministerul Educației și Cercetării” – Cerem regândirea „din temelii” a proiectului de programă și actualizarea „profundă” a conținuturilor pentru a reflecta provocările lumii în care trăim azi: tehnologie, etică digitală, fake news

Consiliul Național al Elevilor (CNE) reacționează la conținutul programei de clasa a IX-a la limba și literatura română, criticată în spațiul public de scriitori și profesori, într-un comunicat de presă.…
Vezi articolul

Echipamentele digitale pentru dotarea claselor, pe care primăriile le vor cumpăra cu bani din PNRR, „vor fi calitative, moderne și adaptate vârstei elevilor“, transmite agenția de implementare a Ministerului Educației / Nu este menționat drept criteriu prețul cel mai mic sau produse pe standardul minimal, iar UEFISCDI avertizează că banii rămași necheltuiți nu pot fi folosiți pentru altceva

Criteriile de selecție și achiziție pentru echipamentele digitale și cele pentru laboratoare, din apelul lansat de Ministerul Educației, de 1 miliard de euro, din PNRR, nu ar trebui să fie…
Vezi articolul