Corina Popa, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, despre motivul principal pe care-l invocă școlile care aprobă “program de iarnă“ – elevii navetiști: Orarul mijloacelor de transport nu se schimbă, asta pe de o parte, pe de altă parte întuneric este și la 7:00, după cum întuneric este și la 8:00

2.910 vizualizări
Corina Popa / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Situația meteorologică nu este un excepțională, care să poată duce la adoptarea unui orar excepțional, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Educației, Corina Popa. Aceasta a declarat pentru Edupedu.ro că așa-zisul “program de iarnă“ aprobat de câteva școli pentru a scurta orele de curs la 40-45 de minute, în loc de 50, sau pauzele la 5 minute, în loc de 10, nu are susținere în motivele invocate de unitățile de învățământ.

Școlile care adoptă “programul de iarnă“, despre care Ministerul Educației spune că este “o interpretare discreționară sau cutumiară a cadrului legal“, invocă Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ, care prevede că “în situații speciale, cum ar fi epidemii, intemperii, calamități, alte situații excepționale, pe o perioadă determinată, durata orelor de curs și a pauzelor poate fi modificată, la propunerea motivată a directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității de învățământ, cu informarea inspectoratului școlar“.

Întrebată care sunt acele situații excepționale prevăzute de acest regulament, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Corina Popa, spune că “noi înțelegem calamități, înțelegem condiții meteorologice extreme, o inundație, dar în contextul de față cum orarul este denumit “de iarnă“ și în condiții în care vedem cu toții că suntem aproape în condiții de vară, nu de iarnă…

Mai e un punct de vedere pe care noi îl înțelegem și anume că există într-adevăr licee în cazul cărora elevii trebuie să vină de la distanțe mari, depinde de ce distanță au de parcurs și într-adevăr au nevoie de un anumit interval orar pentru a ajunge la tren sau autobuz, microbuz, la orice mijloc de transport. Dar orarul mijloacelor de transport nu se schimbă, asta pe de o parte, pe de altă parte întuneric este și la 7:00, după cum întuneric este și la 8:00.

În aceste cazuri trebuie să spunem că înțelegem o modificare de orar în sensul în care elevii să începe mai devreme, dar la 7:00, nu la 8:00 și să termine cu o oră mai devreme“.

Nu există nicio justificare în condițiile actuale pentru a reduce durata orei de curs

Corina Popa mai spune că predarea este afectată, iar parcurgerea programei la fel, în cazul în care durata orelor de curs este redusă.

“Fiecare minut de școală contează și dacă adunăm cinci minute de la matematică, cinci minute de la română și așa mai departe și facem un total, la final de săptămână ne dăm seama că oricât ar vrea profesorul să se încadreze și să parcurgă toate elementele din programă, în mod inevitabil trebuie sacrificate fie cinci minute de interacțiune cu elevii, cinci minute de întrebări, cinci minute de întrebare și așa mai departe. Noi nu credem că există o justificare în condițiile actuale pentru a reduce ora“, mai spune reprezentanta ministerului.

Edupedu.ro: Și atunci ce se întâmplă cu aceeași materie pierdută în cazul școlilor care au programul în trei schimburi și unde de la începutul până la finalul anului școlar, de cele mai multe ori, elevii au parte de ore de 35 – 40 de minute – în cazul acestora este valabilă această recomandare a ministerului de a nu reduce orele?

Corina Popa: “Noi ne-am referit în adresă la școlile care au schimbat și care au anunțat programul de iarnă, dar dacă ei de la începutul anului școlar au învățat în schimburi și situația este de așa natură, normal că înțelegem, cu mențiunea că ne dorim pe viitor ca și ministerul să depune toate eforturile și toți cei implicați, în așa fel încât să nu mai existe astfel de situații în care unele de școli să aibă trei schimburi“.

Reamintim că Ministerul Educației a trimis marți dimineață o adresă semnată de secretarul de stat Bogdan Cristescu prin care anunță că descurajează trecerea la „programul de iarnă” a școlilor, concretizat prin reducerea duratei orelor de curs și a pauzelor. În documentul obținut de Edupedu.ro, instituția precizează că activarea articolului 11, alineatul 8, din ROFUIP ar trebui făcută doar „fundamentat pe condiții meteorologice justificate sau pe avertizări publice comunicate de instituțiile abilitate și nu pe interpretarea discreționară sau cutumiară a cadrului legal”.

Președintele Consiliului Național al Elevilor a declarat pentru Edupedu.ro că astfel de propuneri de a trece la “orarul de iarnă”, aprobate de Consiliul de administrație al școlilor, vin de obicei de la directorul școlii, nu de la elevi, iar cadrele didactice sunt majoritare și votează în acord cu directorul.


3 comments
  1. Din punctul meu de vedere, o eleva de clasa a 12 a, acest program este extraordiar pe prost, dar nu am pretenții oricum, pentru ca din păcate, școala in românia nu se mai face pentru elevi și cu tot respectul o doamna ministra care nu a pus in viața ei piciorul intr-o școala sa predea o ora de curs nu poate sa îmi spună mie ca ce face este spre binele meu:)

  2. Doamna Popa, de ce nu faceti referire la factorii implicati in scaderea nivelului la invatatura din cauza economiei sau a tuturor modificarilor care s-au resfrant asupra elevilor? Analizati superficial aceste aspecte. Desigur, din prisma functiei pe care o aveti, nu vreti polivalenta.
    Va stau la dispozitie daca doriti sa ascultati si parerea mea, ca si om, parinte, angajat in campul muncii, etc… desi, am mai comentat on topic.
    Consider ca sunteti influentata si consiliata de persoane care fac parte din alta realitate. Multumesc, sanatate sa fie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Minimum 15 credite transferabile obținute prin cursuri de formare continuă o dată la 5 ani, condiție pentru profesori în proiectul legii Deca. Impactul formărilor va fi monitorizat la clasă, anunță ministra

Profesorii vor trebui să obțină minimum 15 credite ECTS prin cursuri de formare continuă, la fiecare 5 ani, începând de la data licențierii în cariera didactică (actuala definitivare în învățământ…
Vezi articolul

Federația Părinților și Aparținătorilor Legali și alte 5 organizații de părinți și elevi solicită retragerea proiectului legii educației și refacerea sa „în mod transparent, echitabil și centrat pe elev și actul educațional” / A fost lansat un manifest pentru 7 reforme

Mai multe organizații și grupuri de părinți și elevi au semnat un manifest, marți seara, pentru refacerea legilor educației, potrivit unui comunicat. Este vorba despre Federația Părinților și Aparținătorilor Legali…
Vezi articolul

Directorul școlii este cel responsabil pentru organizarea procesului de ambalare individuală a testelor de salivă, spune ministrul Educației. Despre cine împarte testele elevilor: Există diriginți, există învățători, există persoane desemnate în școli

„Fiecare școală are un director. Directorul este responsabil pentru managementul acelei școli. Va apela la colegi, cadre didactice, va apela la personal didactic și didactic auxiliar, personal nedidactic și, acolo…
Vezi articolul

SURSE: Școlile nu vor fi închise în condițiile creșterii numărului de cazuri de gripă, vor fi doar recomandări pentru efectuarea triajului și purtarea măștilor de protecție de către elevi și profesori / Ședința la care au participat miniștrii Rafila și Deca s-a încheiat

Autoritățile din domeniul sănătății și educației au avut o ședință la Ministerul Sănătății, joi la prânz, pentru stabilirea scenariilor de lucru în perioada următoare, în contextul creșterii numărului de cazuri…
Vezi articolul