Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI), a vorbit despre efectele Legii Bolojan asupra directorilor, inspectorilor și personalului administrativ din școli. Aceasta a afirmat că directorii sunt prinși „între exigențele impuse de obligația de catedră” și „exigențele administrative”. Declarațiile au fost făcute marți, 14 octombrie, la prezentarea Raportului privind starea Învățământului din Municipiul București pe anul 2024-2025.
Președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI) a adus în atenție, printre altele, situația directorilor și a inspectorilor școlari. Cornelia Popa Stavri a afirmat că, de cele mai multe ori, „o îngrijitoare acoperă responsabilitățile a două posturi, pentru un salariu cu care nu mai reușește să acopere un trai modest”:
„Directorii sunt prinși, ca să zic așa, între exigențele impuse de obligația de catedră: 10 ore obligația de catedră sau 12 ore, sau 14 ore obligația de catedră pentru directorii cluburilor sportive școlare. Deci, sunt prinși între aceste obligații de catedră și exigențele administrative: lipsa resurselor, obligația de a acoperi clasele cu cadre didactice. V-am întâlni pe foarte mulți dintre dumneavoastră și m-ați rugat să găsim oameni, ca să acoperim clasele. Parcă niciodată n-a fost așa.
Inspectorii – împărțiți între obligația de catedră de 10 ore, pe lângă responsabilitățile funcției. Personalul administrativ, atât cât a mai rămas el în urma aplicării măsurilor fiscal-bugetare din decembrie 2024, care face eforturi supraomenești pentru a menține școlile curate, funcționale. De cele mai multe ori, o îngrijitoare acoperă responsabilitățile a două posturi, pentru un salariu cu care nu mai reușește să acopere un trai modest.”
În luna septembrie, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Curcani, Viforel Dorobanțu, a spus că își asumă că nu o să facă asistențele la ore, „pentru că n-am cum”. „Dacă se mai așteaptă cineva din inspectorat sau minister ca vreun director să-și facă numărul de asistențe, atunci are, din punctul meu de vedere, o imaginație bogată”, a spus acesta. Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.
Informații de context
Amintim că directorii și inspectorii școlari trebuie să predea minimum 10 ore pe săptămână și nu mai au dreptul la plata cu ora, în anul școlar 2025-2026, potrivit legii 141/2025, legea Bolojan asumată de guvern.
Directorii din școli și licee și inspectorii școlari generali/generali adjuncți:
- pot fi degrevați cu până la 50% din norma de predare, învățare și evaluare,
- nu pot desfășura activități didactice de predare remunerate prin plata cu ora sau cumul,
- prin excepție, pot face activități în regim de plata cu ora, în unități de învățământ preuniversitar din zone izolate, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean, potrivit legii Bolojan.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că actualul model, în care directorii sunt și cadre didactice, trebuie analizat. „Poate vom dori să gândim un model mai managerial. Trebuie să vedem dacă degrevările actuale le permit să funcționeze eficient”, a explicat Daniel David, într-un interviu la Antena 3, pe 26 august.
Alianța Colegiilor Centenare (ACC) a criticat dur măsurile introduse prin Legea 141/2025, pe care le consideră „un atac la statutul cadrului didactic” și „o compromitere pe termen lung a calității în educație”. De exemplu, obligațiile impuse directorilor de școli de a preda 10-14 ore/săptămână creează ambiguități și inechități, potrivit unui punct de vedere transmis redacției.
Ce s-a schimbat din septembrie 2025
Pe 1 septembrie, Guvernul a publicat în Monitorul Oficial normele metodologice care stabilesc degrevarea de normă didactică și de predare pentru personalul cu funcții de conducere, îndrumare și control în învățământul preuniversitar. Ele intră în vigoare odată cu începutul anului școlar 2025-2026.
Aceste norme, corelate cu Legea 141/2025, prevăd că:
- Directorii de școală, grădiniță și liceu vor avea o normă fixă de 10 ore de predare/săptămână.
- Directorii adjuncți vor avea 12 ore/săptămână.
- Inspectorii școlari vor preda 10 ore/săptămână.
- Consilierii de la CJRAE vor avea 16 ore/săptămână.
Prin urmare, directorii și inspectorii nu vor mai putea cumula plata cu ora, fiind obligați să predea exact numărul de ore stabilit de lege, cu excepția cazurilor aprobate de inspectoratele școlare (ex. școli izolate).
Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.
7 comments
Nu este chiar așa! Toți directorii și inspectorii aveau înainte ore la plata cu ora, și nu se plângeau că nu le pot face. Nu ai loc de ei în toate comisiile de examen, la școlile private sunt tot ei abonați, iar în școală ii gasesti 3-4 ore pe zi.
Deci , hai sa nu exageram!
Bine dna lider Cornelia Popa-Stavri ca vi s-a acordat vouă degrevare totala. Mai contează cum și ce fac directorii sau ca au mărit norma cu 2 ore? Nu! ca liderii si-au atins scopul și restul ce mai contează? Oare cum justificați faptul ca aveți degrevare și nu faceți nici cele 10 ore ca directorii? Mimând proteste zilnice cu 20 de oameni și aceia pensionari?
Dna nu este informata corect,personalul administrativ o duce bine chiar/doar au stiut cand au acceptat job ul…
Glume face si cand exagereaza munca istovitoare a directorilor,probleme pe care ei au abilitatea(certificata) de a le delega subalternilor directi/indirecti…
Altfel aparatul administrativ este format din oamenii (atent implicati in miscarile locale)directorului…trup si suflet.
Ce este deprimant acum:uni elevi isi iau de astazi vacanta …ha ha..
Unii s-au invartit foarte frumos si acum. In multe licee tehnologice cu clase de seral sau postliceala directorii si-au luat ore la respectivele clase. Sa va spun cum se fac acele ore? Un fel de „invatamant la distanta”, bazat pe referate predate periodic, majoritatea elevilor ajungand arareori la scoala.
Ești tu profesor cum e David psiholog.
Hai valea, ne-am săturat de postaci.
Ti-au rămas orele fantoma in gat, directoras? Pai normele crescute pe care le aveți acum sunt tot de la directori, care isi luau anii trecuti zeci de ore suplimentare. 70% dintre directori le aveau…
Da, da, la bla-bla-uri voi postacii sunteți buni. Tot minciuni îndrugi.
Valea, amice.