Creșteri de salarii pentru directorii de școli, contabilii și secretarii șefi, propuse de Guvern “în cel mai scurt timp” pentru eliminarea inechităților / În privința majorărilor salariale promise de la 1 ianuarie, “dialogul rămâne deschis”

8.225 de vizualizări
Sursa: Gov.ro
Guvernul anunță după discuția de la Palatul Victoria cu reprezentanții sindicatelor din Educație, că “împreună am găsit soluții pentru eliminarea inechităților salariale din educație și le vom pune în aplicare în cât mai scurt timp”. Cât privește majorarea salariilor promisă de la 1 ianuarie 2024, Guvernul transmite: “dialogul nostru rămâne deschis pentru a găsi cele mai bune soluții în ceea ce privește salarizarea, raportate la situația economică și la angajamentele asumate de Guvern”, potrivit unui comunicat de presă.

După consultările de luni de la Palatul Victoria, Guvernul a transmis că directorii de școli, grădinițe și creșe, contabilii și secretarii șefi vor primi salarii majorate, și se vor elimina astfel “inechitățile salariale din educație”.

“Împreună am găsit soluțiile pentru eliminarea inechităților salariale din educație și le vom pune în aplicare în cât mai scurt timp. În cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria au fost analizate și agreate soluțiile legislative pentru eliminarea inechităților salariale în cazul personalului de conducere, îndrumare și control, atât la categoria personalului didactic, cât și a celui didactic auxiliar.

Propunerile de modificare legislativă elaborate, la solicitarea premierului, de Ministerul Educației în colaborare cu reprezentanții partenerilor sociali din domeniu au fost agreate, urmând să fie promovate legislativ în cel mai scurt timp de către Guvern”.

În privința majorărilor salariale promise de la 1 ianuarie 2024, dialogul rămâne deschis iar discuțiile vor continua, transmite premierul în comunicatul de presă.

”Dialogul nostru rămâne deschis pentru a găsi cele mai bune soluții în ceea ce privește salarizarea, raportate la situația economică și la angajamentele asumate de Guvern.


Prim-ministrul a subliniat faptul că la nivelul Guvernului sunt stabilite măsuri clare pentru asigurarea finanțării necesare desfășurării în bune condiții a procesului de învățământ, plății salariilor cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar așa cum au fost majorate prin OUG 57/2023, precum și pentru plata burselor pentru elevi și a decontării navetei.


Reprezentanții Guvernului și cei ai sindicatelor din educație vor continua consultările atât în ceea ce privește aspectele legate de salarizarea din acest domeniu, precum și pentru susținerea proiectelor de investiții derulate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, destinate îmbunătățirii condițiilor și dotării unităților de învățământ”.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, alături de premierul Marcel Ciolacu, vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Muncii și solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și Ministerului Educației.

Din partea sindicatelor din Educație au participat: Federația Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar – Simion Hăncescu- președinte și Purcaru George – vicepreședinte; Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret – Marius Nistor – președinte și Ionel Barbu – secretar general; Federația Națională Sindicală Alma Mater – Anton Hadăr – președinte și Alin-Gheorghiță Mazăre – vicepreședinte.

Informații de context

Liderii sindicali care au fost luni la prânz la Palatul Victoria, la întâlnirea convicată de premierul Ciolacu pentru chestiuni legate de salarizarea angajaților din școli, au declarat jurnaliștilor prezenți în fața instituției că angajamentele privind salarizarea personalului din școli vor fi respectate, conform reprezentanților Executivului.

Inechitățile salariale despre care vorbește Guvernul înseamnă diferențele foarte mari create între salariile personalului didactic de conducere din școli, directori și directori adjuncți, și personalului didactic auxiliar de conducere – contabili-șefi și cecretari-șefi, după aplicarea în practică a majorărilor salariale obținute de profesori în urma grevei generale din mai-iunie 2023.

Liderul FSE, Marius Nistor, spunea pentru Edupedu.ro săptămâna trecută că rezolvarea inechităților salariale ar putea fi făcută prin majorări serioase pentru personalul din conducerea școlilor: Un director adjunct al unei școli ar trebui să primească în plus 1600 de lei pentru a ajunge la salariul unui profesor cu grad didactic I, cu vechime peste 25 de ani și studii superioare de lungă durată.

Despre legea salarizării și majorările salariale promise de la 1 ianuarie 2024

Legea salarizării este esențială pentru a se putea aplica majorările salariale promise profesorilor prin ordonanța nr. 57/2023, după greva generală din mai.

Guvernul caută o soluție tehnică care să prevadă creșterea salariilor în educație de la 1 ianuarie 2024, chiar și în lipsa legii salarizării. Acum, care va fi această variantă, vom vedea”, a declarat Ligia Deca săptămâna trecută.

Înainte de întâlnirea din 16 octombrie, cea mai recentă întâlnire a sindicatelor cu premierul Ciolacu pe tema salarizării a avut loc pe 4 septembrie, când liderii sindicali spuneau că: “în cursul lunii septembrie se vor finaliza discuțiile cu Guvernul României privind salarizarea personalului din învățământ”. Declarațiile de atunci se bat cap în cap cu ceea ce declară ministrul Deca acum, când într-un interviu la Europa Liberă a fost rugată să dea exemple de salarii din grila de la învățământ. Răspunsul: „Eu cred că nu are rost, pentru că ea nu este finalizată”. Fără să existe o grilă publică a salariilor din Educației, profesorii nu știu ce anume înseamnă creșterea de 50% din diferența între salariul din grilă și cel din prezent.

În Parlament, Guvernul a trimis săptămâna trecută un punct de vedere prin care a anunțat că nu susține creșterea salariilor profesorilor de la 1 ianuarie 2024 printr-o inițiativă legislativăpentru că aceasta “are caracter discriminatoriu” față de alți bugetari, deși Ligia Deca tocmai ce anunțase că se caută o soluție să crească salariile separat în învățământ, dacă legea salarizării nu va fi gata.

Ce majorări prevede Ordonanța de urgență

Conform Ordonanței de urgență nr 57/2023, Guvernul trebuie să crească salariile de bază din Învățământ cu 1.300 de lei brut din luna iunie pentru cadrele didactice și didactice auxiliare și cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic.

De asemenea, ordonanța prevede că, de la 1 ianuarie, salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie, precum și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă.

„Art. III – (2) Grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari.

(3) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024.”

Citește și:
ULTIMA ORĂ Simion Hăncescu, FSLI, după întâlnirea cu premierul Ciolacu și mai mulți miniștri: Legea salarizării nu se face în 2023, trebuie să găsim soluții pentru Educație de la 1 ianuarie. Încă nu avem soluții clare / Marius Nistor, FSE: Guvernul trebuie să-și facă niște analize și să ia o decizie în privința inechităților salariale
Ligia Deca, după discuțiile de la Guvern cu sindicatele din Educație: Voi face tot ceea ce ține de mine pentru ca angajamentele privind creșterea salariilor în învățământ să fie respectate

Elefantul din cameră, noua lege a salarizării, nu ar fi existat în discuțiile cu sindicatele din Educație de la Guvern. De la Palatul Victoria anunțul oficial este că Marcel Ciolacu și liderii FSE și FSLI au vorbit despre programe sociale și investiții în educație 
Sindicatele din Învățământ discută luni cu premierul Ciolacu. Salarizarea profesorilor va fi subiectul întâlnirii – surse / Ligia Deca, în urmă cu 2 săptămâni: Dacă există dificultăți, trebuie demarate discuțiile pentru a vedea care ar fi un nou interval de timp

Rezultatele discuției dintre sindicatele profesorilor și premierul Ciolacu, după ce Guvernul le-a mințit că legea salarizării va fi gata pe 15 iulie și pe 1 septembrie depusă în Parlament: Salariile din Educație vor fi majorate de la 1 ianuarie 2024

Ligia Deca, despre salariile directorilor de școli: Este o anomalie, pe care trebuie să o corectăm în grila de salarizare din învățământ / Îi rog să rămână în responsabilitățile pe care le exercită, pentru că mă aștept ca în timp relativ scurt să avem o soluție

11 comments
  1. Asa cum bine observam, sunt bani pentru anumite categorii ! A concluzionat domnul lider ( al unora) diferentele ! Chiar nu stiam de unde sa luam un contabil bun, bine ca l-am gasit ! Penibilitatea unor declaratii , nu o ia nimeni in calcul ? Dar acolo, unde aveti posturi didactice auxiliare unice care sunt si secretari si contabili, nu merita ??? Pe ce criterii ati hotarat ca unii sunt sefi si altii sunt de executie, pentru ca , criteriul munca si raspundere nu sunt identice ? In tara asta, legea se face pe vorbele unor oameni , care habar nu au ce exista in sistem ! Am ajuns o tara de incapabili si idioti , datorita unor specimene, care dau din gura , fara a fundamenta in vreun fel ceea ce cer, complet aberant de altfel ! Culmea este faptul ca, i-au gasit pe altii mult mai destepti, care ii asculta cu gura cascata ! Sunt atatea aberatii in acest sistem, de iti vine rau ! Platiti si iar platiti si nu ma refer strict la acest caz, oameni care nu fac practic nimic, incurajand lenea si incompetenta . Dar ce sa faca sindicatele ? Clar, sa isi atraga de partea lor, pe cei care le pot aduce noi membrii ! Sila infinita…..

  2. Nu se aude nimic în legătură cu sporul de neuropsihic ( suprasolicitare ) și pentru personalul didactic auxiliar! Credeți că acești oameni nu au “stres”?

    1. Directorii sa ramana la urma pentru ca nu au avut curaj sa faca greva. Puteau sa-si dea demisia atunci si sustina greva, nu sa o impedice cum au facut unii dintre ei.

  3. Păi “bate la ușă” luna noiembrie. De când se vor aplica măririle de salarii pt. personalul de conducere? Mai devreme de 1 ianuarie? Eu personal, mă-ndoiesc. Deci în lunile iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie, personalul din funcții de conducere au fost tâlhăriți de guvernanți. I-au jegmănit guvernanții cum “a vrut mușchii lor”. Vor primi banii retroactiv? Sufletu’ lui Avram Iancu!

  4. m am linistit .
    , bine ca ați gasit la directori. pentru profesori , potopul!. ca doar ei sant la mana directorilor. bine ca i-ați cumparat pe aștia. gata s a rezolvat . o sa faceti educatie cu nepalezi .

  5. abia astept sa corecteze aceste inechitati,au trecut 4 luni si am pierdut la salariu f f mult…sper sa se regleze acum…😑

    1. am facut greva ,am pierdut 1500 lei iar apoi dupa majorarea de 1300 lei am salariul sub secretar,contabil si bibliotecar(sunt contabil sef)….astep aceasta majorare din iunie…nu cred ca este normal ce se intampla,macar salariul sa fie cat functia de executie ……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tabere studențești 2024. Cazare gratuită la munte timp de o săptămână în luna februarie, pentru studenții integraliști, cu bursă socială sau cu performanțe deosebite / Înscrierile, deschise deja la unele facultăți – condițiile de participare

Sesiunile de tabere studențești 2024 se deschid cu două săptămâni care pot fi petrecute în locații din zone de munte, în luna februarie, în premieră pentru ultimii ani, potrivit comunicatelor…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu: Organizarea examenelor naționale și aprobarea curriculumului pentru clasa a IX-a, după ce vom avea planurile-cadru analizate, sunt problemele urgente. Elevii de clasa a IX-a e foarte puțin probabil să aibă manuale în toamnă

Pregătirea și organizarea examenelor naționale, precum și aprobarea curriculumului de clasa a IX-a, după ce vom avea planurile-cadru analizate și aprobate, sunt problemele urgente ale Educației, a declarat noul ministru,…
Vezi articolul