Cum îți gestionezi emoțiile la examenul de clasa a VIII-a și ce pot face părinții, în ultima săptămână dinaintea Evaluării Naționale. Psihologii Laura Visu-Petra, Andrei Miu și Lavinia Damian: La fel se simt și campionii înainte de o cursă pe care o vor câștiga

26.692 de vizualizări
Cum îți gestionezi emoțiile la examen
Lavinia Damian, Andrei Miu si Laura Visu Petra
Elevii “să se bucure dacă au emoții înainte de examen pentru că acestea, inclusiv cele negative cum e anxietatea, reflectă faptul că creierul și corpul lor sunt pregătite pentru acțiune”. Sfatul vine de la Andrei Miu, profesor de neuroștiințe cognitive și genetică comportamentală la Universitatea Babeș-Bolyai, care le transmite copiilor să schimbe optica, astfel încât să perceapă examenul ca pe o oportunitate. Cercetător principal în Laboratorul de Psihologia Dezvoltării, Laura Visu-Petra le spune elevilor că există strategii prin care își pot maximiza performanța, trecând peste fricile intense din această perioadă.

“Elevii care nu au standarde perfecționiste, ci o motivație sănătoasă caracterizată prin dorința de a învăța lucruri noi, de a se descurca la rezolvarea problemelor, de a atinge un anumit scop (ex. a ajunge la un anumit liceu dorit, a obține un rezultat anume la examen) și care depun efortul necesar, vor avea rezultate la fel de bune ca și elevii cu standarde perfecționiste”, atrage atenția Lavinia Damian, lector universitar în cadrul Departamentului de Psihologie al Universității Babeș-Bolyai.

Cum îți gestionezi emoțiile la examen: sfaturile specialiştilor

Elevii de clasa a VIII-a mai au 6 zile până la primul examen cu miză din viața lor școlară: Evaluarea Națională. Pentru a afla cum își pot regla emoțiile, ce strategii să adopte ca să-și maximizeze șansele la rezultate bune și ce pot face părinții în acest răstimp pentru a-i susține eficient pe copiii de 13-14 ani – Edupedu.ro i-a contactat pe psihologii Andrei Miu, Laura Visu-Petra și Lavinia Damian – care vin cu rezultatele cercetărilor științifice pentru a ghida familiile aflate acum în una dintre cele mai vulnerabile situații sociale și emoționale.

Laura Visu-Petra: Anxietatea față de matematică reprezintă unul dintre factorii principali care subminează performanța la matematică
Laura Visu Petra / Foto: Arhiva personala
Rep: Ce mai pot face copiii de 13-14 ani, pentru a-și optimiza rezultatele? Există strategii de concentrare pe care ei le pot urma, astfel încât să-și maximizeze performanțele?

Laura Visu-Petra: Copiii de 13-14 ani se confruntă în ultimele luni cu schimbări substanțiale la nivel de interacțiune cu părinții, școala și colegii, dar și cu contururile neclare ale efectelor pandemiei, iar combinația acestor elemente se traduce într-o anxietate difuză și permanentă care se suprapune peste temerile care ar caracteriza oricum această perioadă încărcată cognitiv și emoțional. 

O primă strategie pe care ei o pot încerca este conștientizarea acestor surse de stres și a nivelului controlului personal pe care îl au, astfel încât să realizeze care sunt în afara posibilității lor de control și care sunt într-o oarecare măsură controlabile, urmând să discute și să noteze împreună cu părinții pașii pe care îi pot face pentru a prelua controlul acolo unde e posibil. De exemplu, una din fricile intense (aproape paralizante) din această perioadă este de a nu a avea temperatură peste cea acceptabilă la intrarea în examen – este unul dintre lucrurile pentru care părinții și copiii se auto-responsabilizează excesiv și care e doar într-o oarecare măsură controlabil (prin măsurile de distanțare socială și de prevenire). Acest gen de stresori nemaiîntâlniți “planează” asupra proiecției pe care copiii și-o fac asupra evenimentului și afectează negativ capacitatea lor de concentrare, deoarece ei nu găsesc în repertoriul lor de metode de coping una potrivită pentru a gestiona situația. Recomandarea ar fi să se discute explicit și deschis cu părinții temerea și să se găsească soluții pentru amenințarea care planează, astfel încât să se evite ca aceasta să reprezinte o catastrofă.

Putem propune soluții de genul: “dacă voi avea temperatură la unul dintre examene, vor fi recunoscute probele deja susținute și voi relua proba în sesiunea specială” – astfel încât amenințarea să nu mai rămână “în umbră” și consecințele sumbre, ci gestionabile.  

Este mult mai dificil să luptăm cu o frică pentru care nu avem un răspuns, așa că împreună cu părinții și cadrele didactice se pot genera astfel de răspunsuri pe care e important să ni le asumăm deschis, ca scenarii (mai mult sau mai puțin) posibile și gestionabile, nu ca situații catastrofale, pentru care nu avem nicio reacție sau plan secundar.

O a doua strategie este legată de etapizarea mai clară a pregătirii, care poate începe de la realizarea unui program/plaificare zilnică, mai ales pentru timpul rămas pentru recapitularea finală. Copiii (și părinții lor) se confruntă cu lipsa de structură caracteristică pregătirii școlare “de acasă”, în paralel cu volumul substanțial al materiei pe care e necesar să o stăpânească, ceea ce generează o încărcătură uriașă pentru memoria lor de lucru. Este recomandat să facem dimineața un program zilnic cu intervale orare scrise în care ne pregătim “la mate” sau “la română” și doar la acestea și încercăm să nu ne gândim la ce știm și ce nu știm din întreaga materie, ci doar la exercițiile pe care le rezolvăm direct. Este esențial să evităm evaluările globale (“nu mai știu nimic”, “parcă am uitat tot”) și să ne centrăm pe mici recapitulări sau exerciții cu finalitate clară, verificabilă, care să dea senzația de competență. În acest sens, se poate realiza o listă de verificare în paralel cu obiectivele zilnice în program, astfel încât la finalul zilei să fie clare mini-progresele făcute. Dacă unele puncte nu au fost atinse, lista e flexibilă și obiectivele pot fi mutate pe ziua următoare.

De asemenea, tot la acest nivel al strategiilor de ansamblu, aș recomanda limitarea contactului pe care copiii îl au cu alte surse posibile de stres (colegi, mass-media, rețele de socializare) și discutarea deschisă și critică a informațiilor pe care ei le culeg din acestea. Au existat multe măsuri și informații contradictorii, precum și zvonuri care au alarmat și dezarmat, sau chiar au oferit speranțe false (“se amână”, “nu se mai susține”) – în această situație, părinții se pot constitui în filtre ale informației, care să îi ajute pe copiii lor să distingă informațiile oficiale de cele care pot induce în eroare. Strategia cea mai indicată este ca în această perioadă rămasă să fie limitată la minimum expunerea la aceste informații, ceea ce înseamnă precizarea unor modalități de relaxare în micile pauze pe care copiii le au care să nu implice doar navigarea pe rețelele de socializare, ci scurte plimbări, muzică, discuții pe teme neutre. Adesea, părinții se implică mai mult în organizarea etapelor de învățare, dar pauzele pot aduce noi informații incerte care se traduc în încărcătură cognitivă și emoțională suplimentară, astfel încât e util în timpul rămas să acordăm atenție și planificării acestora. 

Rep: Frica majorității elevilor se leagă de performanța lor la matematică, după cum o arată și rezultatele, în mod constant. Cum se poate diminua anxietatea de matematică?

Laura Visu-Petra: Anxietatea față de matematică reprezintă unul dintre factorii principali care subminează performanța la matematică, dar ea nu este caracteristică doar copiilor care nu dispun de cunoștințe și competențe corespunzătoare. Multe studii ne arată ca ea este întreținută de anxietatea și reacțiile negative pe care le au părinții (sau chiar profesorii) față de această materie, chiar dacă ele nu sunt întotdeauna exprimate explicit, dar sunt vizibile și pot fi interiorizate ușor de către copii. Așadar, o primă modalitate de a reduce anxietatea față de matematică este conștientizarea ei de către adulți și manifestarea unei atitudini neutre sau pozitive. 

Dincolo de această schimbare de atitudine (cel puțin manifestată), există modalități de intervenție care și-au demonstrat eficiența în mod sistematic. Una dintre metode este tutoringul cognitiv, care constă în existența unui adult (profesor, părinte, chiar și coleg) care îl învață pe copil nu doar ce să învețe, dar mai ales cum să învețe, pașii logici ai rezolvării unui exercițiu. În prezent, împreună cu colegii din echipa Minimanx (www.minimanx.com) punem bazele unui joc computerizat care oferă tutoring cognitiv pentru copiii de vârste mici (clasele a 2-a și a 3-a), când apar primele semne ale anxietății față de matematică. În cazul elevilor mai mari, aceștia sunt trimiși să facă exerciții suplimentare, dar prezența unui adult care să ghideze rezolvarea este omisă, astfel încât sporim doar volumul, nu și calitatea înțelegerii. Acestea fiind spuse, implicarea unor adulți care nu au competențe suficiente sau care manifestă o atitudine negativă față de matematică poate chiar să aducă efecte negative, așa că e bine să existe persoane cu competențe în a explica modul în care “gândim” o problemă de matematică.

Pe termen scurt însă, o cale mai accesibilă este scăderea încărcării memoriei de lucru, printr-o serie de strategii care ne ajută să nu operăm simultan cu prea multe conținuturi mentale. Cum scădem încărcarea memoriei de lucru? Unele strategii vizează schițarea pașilor rezolvării problemei unul câte unul, reprezentarea vizuală a enunțului, învățarea unor algoritmi care sunt ușor de reamintit, orice ajută la minimizarea elementelor cu care “jonglăm” la un moment dat. O altă direcție care s-a dovedit valabilă este cea a reducerii îngrijorărilor legate de propria performanță, prin minimizarea comparațiilor pe care copiii le fac cu colegii sau a așteptărilor împovărătoare legate de performanțe (adesea tot ale părinților, dar uneori internalizate). Aceste îngrijorări pot aduce o încărcătură cognitivă suplimentară care poate interfera cu capacitatea copilului de a-și folosi memoria și atenția eficient în rezolvarea problemelor.

Rep: Cum îi pot ajuta părinții pe cei care urmează să susțină în doar o săptămână examenul, având în vedere că este vorba de copii de 13-14 ani? 

Laura Visu-Petra: Am schițat deja o serie de strategii care pot fi implementate de părinți împreună cu copiii lor, acum mă voi referi în plus doar la aspectul specific legat de vârstă. În această etapă de dezvoltare care caracterizează intrarea în adolescență, părintele reprezintă (încă) persoana de referință principală a copilului, așa că modalitatea în care ne raportăm la situație poate face o diferență substanțială (un impact mai substanțial decât în cazul bacalaureatului, de exemplu, unde alți factori legați de opțiunile copilului pentru carieră și ale grupului de covârstnici sunt cel puțin la fel de importante). Anxietățile noastre ca părinți vor modela anxietatea copilului. Ar fi ideal să transmitem și să interiorizăm un mesaj de acceptare și suport necondiționat de performanță, fără a cădea însă în extrema opusă, de a proteja excesiv fragilitatea emoțională a copilului la această vârstă. Studiile ne arată că atât o abordare neglijentă, cât și una supra-protectivă cresc nivelul de anxietate resimțit de copil. Prezența noastră alături de ei este deja o garanție a implicării și a sprijinului nostru, dincolo de aceasta performanța reflectând un cumul de factori care țin de pregătirea copilului, de implicarea profesorilor, de personalitate, de context concret și – nu în ultimul rând – de șansă.

Ceea ce știm din științele dezvoltării este că la 13-14 ani copilul este suficient de matur pentru a identifica și folosi o varietate de mijloace de reglare a emoțiilor negative și de focalizare a atenției, însă flexibilitatea utilizării lor și alegerea modalităților optime de a face față unor situații stresante precum cea de față sunt încă puternic ghidate și modelate de adulții de referință, părinți și profesori. Pentru traseul de dezvoltare ulterioară, este important nu doar să treacă de această experiență cu o performanță optimă, ci și cu o sănătate mentală și emoțională corespunzătoare. Apreciez metafora “părintelui grădinar” oferită de psihologul Alison Gopnik, care asigură condițiile ideale pentru dezvoltare și așteaptă “înflorirea” copiilor, comparativ cu “părintele tâmplar”, care se auto-responsabilizează excesiv și are o directivă și o formă poate prea clar conturate pentru rodul eforturilor sale. Să nu uităm că această perioada a adus schimbări neașteptate pentru care nu am primit un manual de instrucțiuni, ea fiind un adevărat examen pentru noi toți, copii și adulți deopotrivă.

___

Laura Visu-Petra este cercetător principal în Laboratorul de Psihologia Dezvoltării din cadrul Catedrei de Psihologie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde este și conferențiar universitar. În 2008 a obținut titlul de doctor cu Summa cum laudae – cea mai înaltă distincție academică conferită la absolvire.

În prezent, cercetările sale se concentrează pe analiza funcționării cognitive și emoționale la copiii cu nivel ridicat de anxietate, cu implicații pentru realizarea unor programe de training specifice și pentru optimizarea performanței lor școlare.

A făcut parte dintr-un proiect care a analizat “diminuarea anxietății de matematică în perioada școlară timpurie”. Vezi aici CV Laura Visu-Petra

Andrei Miu: Poate fi și frumos să stea alături de colegi de aceeași vârstă, fără părinți și profesori, doar ei și acest eveniment al tinereții lor
Andrei Miu / Fotografie de Matei Plesa pentru Decât o Revistă #17
Rep: Cum pot să își gestioneze copiii de 13-14 ani emoțiile, înaintea examenului de la finalul clasei a VIII-a? Aveți câteva ponturi pentru ei, în această perioadă de vulnerabilitate?

Andrei Miu: Dacă aș fi în locul lor, aș încerca să văd examenul ca pe o oportunitate de a îmi pune în valoare calitățile și de a mă cunoaște mai bine. Intră singuri la examen și, dacă au încredere în ei și văd situația ca pe o oportunitate personală, mai degrabă decât ca pe un pericol, se vor simți bine și vor putea să dea tot ce au mai bun. Știu că e greu să vadă examenul așa, mai ales că toată lumea din jur le spune, probabil, cât e de important acest examen pentru intrarea la liceu. Dar trebuie să fie conștienți că performanța lor depinde nu doar de cunoștințele pentru examen, ci și de cultivarea emoțiilor potrivite, care îi vor ajuta să se concentreze și să exploateze la maximum ce au învățat. Iar emoțiile depind exclusiv de felul în care interpretează situația: dacă evaluează examenul ca pe o oportunitate de a sta sub reflector și de a se bucura că sunt stăpâni pe sine, le promit că emoțiile negative, cum ar fi anxietatea, vor rămâne la o intensitate adaptativă, adică nu vor fi copleșitoare, și va rămâne loc și de emoții pozitive. Vor vedea, sper, că poate fi și frumos să stea alături de colegi de aceeași vârstă, fără părinți și profesori, doar ei și acest eveniment al tinereții lor.

Ceea ce spun despre avantajele interpretării examenului ca oportunitate e susținut de cercetări din psihologie (a se vedea: https://doi.org/10.1080/10615806.2018.1442615), în care elevii au fost instruiți să adopte această perspectivă și s-a văzut că au avut emoții mai diverse, iar perfomanța lor la examen a fost mai bună. Reinterpretarea examenului ca oportunitate în loc de amenințare este un exemplu de aplicare a unei strategii de reglare emoțională foarte eficientă, numită reevaluare cognitivă.

Un alt lucru pe care aș vrea să li-l spun elevilor este să se bucure dacă au emoții înainte de examen pentru că acestea, inclusiv cele negative cum e anxietatea, reflectă faptul că creierul și corpul lor sunt pregătite pentru acțiune. Să nu se teamă dacă își dau seama că inima le bate mai repede, respirațiile sunt mai scurte și mușchii sunt mai tensionați. La fel se simt și campionii înainte de o cursă pe care o vor câștiga. Să aibă încredere în mintea și corpul lor și să vadă aceste reacții ca pe un semn bun. Aceasta e tot reevaluare cognitivă, dar a emoțiilor de data aceasta, și pot vedea în acest studiu: https://doi.org/10.1016/j.jesp.2009.08.015 că îi va ajuta.

Deci mesajul pentru elevi este că evaluarea situației de examen ca oportunitate și evaluarea emoțiilor ca un semn de mobilizare adecvată le va pune emoțiile pe făgașul cel mai bun și îi va ajuta să obțină cea mai bună performanță la examen. Și că examene vor mai avea, așa că e foarte important și pentru viitor să se raporteze în felul cel mai potrivit la aceste situații. Sunt studii care arată că beneficiile reevaluării cognitive într-o situație se păstrează, așa că ce fac cu emoțiile lor înainte de acest examen îi va ajuta să le fie mai ușor la viitoarele examene.     

Întrebare: Ce i-ați sfătui pe părinți să facă, în această ultimă săptămână dinaintea examenului?

Andrei Miu: Părinții ar trebui să își ajute copiii să vadă examenele ca pe ceva bun, ca pe o oportunitate de a se exprima și de a-și măsura forțele, nu ca pe o amenințare. La un adolescent de 13-14 ani, capacitatea de reglare emoțională nu e maturizată pentru că o parte din creierul lor numită cortex prefrontal este în curs de dezvoltare. Emoțiile adolescenților sunt la fel de puternice ca ale adulților, dar reglarea lor emoțională nu este maturizată, ceea ce implică o vulnerabilitate emoțională de care părinții ar trebui să aibă grijă.

Studiile arată că adolescenții apelează mai frecvent decât adulții la reglare emoțională extrinsecă, adică își împărtășesc emoțiile celor din jur și au nevoie de ajutor de la aceștia ca să și le controleze. Părinții sunt primii care ar trebui să îi ajute pe adolescenți să aibă emoțiile potrivite, raportându-se într-o manieră pozitivă și încrezătoare la o situație cum e examenul, și să le folosească în avantajul lor. Nu doar că aceasta îi va ajuta pe moment, dar le va modela reglarea emoțională pentru viitor.

Dacă adolescentul învață de la părinte că o situație cum e examenul trebuie văzută ca un eveniment de viață obișnuit și în care se poate simți bine, va merge mai departe în viață cu un model de reglare emoțională care îi va permite să își dezvolte potențialul și să își protejeze sănătatea mintală și fizică.

___

Andrei C. Miu este profesor de neuroștiințe cognitive și genetică comportamentală la
Departamentul de Psihologie, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea
Babeș-Bolyai. A înființat și conduce Laboratorul de Neuroștiințe Cognitive, unul din cele mai active grupuri de cercetare din acest domeniu. Cercetările sale despre emoții au fost publicate în numeroase reviste de specialitate internaționale, profesorul Miu fiind, conform evaluărilor scientometrice, unul din psihologii români cu mare vizibilitate internațională.

Unul din proiectele sale recente este Registrul Gemenilor Români, prin care încearcă să încurajeze cercetările de genetică comportamentală din țara noastră. Cea mai recentă carte a sa este „Genes, Brain and Emotions. Interdisciplinary and Translational Perspectives”, publicată la Oxford University Press din SUA. A fost Fulbright Visiting Researcher la Stanford Psychophysiology Laboratory din cadrul Stanford University, SUA, în 2009.

Este doctor în psihologie, titlu obținut cu Summa cum Laude în 2007 la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Descarcă de aici CV-ul lui Andrei Miu

Sursa foto: Fotografie de Matei Plesa pentru Decât o Revistă #17

Cum îți gestionezi emoțiile la examen: capcana perfecţionismului

Lavinia Damian: Efortul este cel care îi ajută să obțină rezultatele dorite, indiferent de motivația din spate (una sănătoasă versus una perfecționistă)
Lavinia Damian / Foto: www.researchgate.net
Rep: Poate influența perfecționismul rezultatele la examene?

Lavinia Damian: Perfecționismul (dorința de a face lucrurile perfect, fie pentru sine, fie pentru a face pe plac celorlalți) este considerat a avea atât costuri (stres crescut, anxietate, griji și îndoieli că nu se vor descurca, frica de eșec), cât și beneficii (motivație, efort și performanță mai crescute). Însă, studiile noastre recente au indicat faptul că, deși elevii cu standarde perfecționiste se implică mai mult în învățarea lor pentru școală și au performanță mai crescută, această performanță nu se datorează perfecționismului, ci mai degrabă încrederii lor că se pot descurca foarte bine în rezolvarea sarcinilor școlare. Cu alte cuvinte, nu perfecționismul este cel care îi ajută pe elevi să aibă rezultate mai bune la examene, ci încrederea lor că pot avea rezultate bune, o încredere care este bazată pe dovezi (adică, nu o încredere iluzorie, nerealistă, ci una bazată pe experiențe anterioare de succes, pe rezultate anterioare pozitive, pe efort susținut depus în învățare care se asociază cu rezultate bune).

Totuși, elevii care au standarde perfecționiste sunt și elevii care depun mai mult efort în pregătirea pentru examene, astfel că am trage concluzia greșită că perfecționismul este cel care le influențează rezultatele.

De fapt, efortul susținut este cel care influențează rezultatele. Astfel, elevii care nu au standarde perfecționiste, ci o motivație sănătoasă caracterizată prin dorința de a învăța lucruri noi, de a se descurca la rezolvarea problemelor, de a atinge un anumit scop (ex. a ajunge la un anumit liceu dorit, a obține un rezultat anume la examen) și care depun efortul necesar, vor avea rezultate la fel de bune ca și elevii cu standarde perfecționiste. Efortul este cel care îi ajută să obțină rezultatele dorite, indiferent de motivația din spate (una sănătoasă versus una perfecționistă).

În cazul perfecționismului, deși rezultatul dorit poate fi obținut, acesta vine de multe ori cu foarte multe costuri emoționale (stres mai crescut, anxietate mai mare, emoții negative, vinovăție, frică de eșec, consum mai mare ș.a.m.d.).

Rep: Cum îi pot ajuta părinții pe cei care urmează să susțină în doar o săptămână examenul, având în vedere că este vorba de copii de 13-14 ani?

Lavinia Damian: Câteva dintre lucrurile pe care le pot face părinții pentru a-și ajuta copiii care urmează să susțină examene:

  • Să le asculte nevoile, emoțiile, trăirile din această perioadă. Să îi încurajeze să vorbească despre ce gânduri au, cum se simt. În aceste discuții să îi asculte într-un mod activ și înțelegător (fără a le spune să nu își facă griji, să nu se streseze) arătându-le că îi înțeleg, că ceea ce simt este normal, iar că ei, părinții, le sunt alături să îi ajute și susțină în această perioadă mai dificilă.
  • Să evite să pună presiune pe copii criticându-i că nu fac destul sau setând așteptări extrem de mari de la ei, cum ar fi rezultate perfecte sau nerealiste. Aceste critici și așteptări sunt percepute de către copii ca presiune, respectiv că nu sunt suficient de buni și că nu sunt apreciați de către părinți decât dacă sunt perfecți sau au rezultate perfecte. Această percepție a copiilor duce la griji perfecționiste (Ex. ‘Trebuie să fiu perfect ca să fiu acceptat’, ‘Dacă voi greși, voi fi respins’) care creează stres, anxietate și vinovăție și care pot chiar să ducă la rezultatul opus (note mici la examene). În schimb, ce pot face părinții pentru a-și motiva într-un mod sănătos copiii este să le transmită mesajul că au încredere în potențialul lor de a reuși să realizeze ceea ce-și propun prin efort susținut.
  • Atunci când îi asistă la teme sau când vorbesc despre școală, învățare, pregătire, e de dorit ca părinții să manifeste, cât de frecvent posibil, emoții pozitive (ex. ‘Ce mândru sunt că ai reușit să finalizezi ceea ce ți-ai propus! Sunt curios cum ai rezolvat problema aceea grea?’ ‘Ce mă bucur să aud că ai reușit! Tema aceasta a fost chiar una foarte grea și totuși ai reușit să te străduiești până ai reușit, sunt foarte bucuros să văd asta!’). Astfel, copiii vor asocia învățarea, pregătirea, efortul depus cu emoții pozitive, au ocazia să simtă satisfacția care îi motivează pentru învățare. În schimb, atunci când părinții manifestă preponderent emoții negative (ex. furie, enervare, dezamăgire, critică) în discuțiile cu copiii despre școală, examen, pregătire, copiii vor asocia învățarea cu dezamăgire, insatisfacție, vinovăție și asta poate duce la evitarea învățării, la o motivație nesănătoasă care îi conduce la eșec.
  • Este important ca părinții să sublinieze importanța efortului și a procesului de a învăța și rezolva diversele sarcini școlare, și nu importanța inteligenței/talentului sau a rezultatului în sine. De exemplu, când reușesc să rezolve o problemă, este de dorit să li se spună: ‘Bravo, ai reușit să rezolvi problema pentru că ai muncit!’ (și nu că au rezolvat problema pentru că sunt deștepți, isteți). Astfel, copiii învață că efortul este cel care duce la un rezultat dorit, și nu un talent anume (pe care dacă nu îl au, ei vor crede că nu are rost să încerce pentru că cred că vor eșua). Tot aici se obține și motivarea copilului pentru a reuși să rezolve probleme, nu pentru a obține o notă anume. Astfel, el învață că a ști să faci lucruri este valoros în sine, și nu doar nota obținută. O astfel de motivație este mai eficientă pe termen lung, determinând efortul constant, independent de evaluare.
  • Nu în ultimul rând, este util ca părinții să îi ajute pe copiii lor în a-și face programul de învățat și a învăța susținându-i să aleagă ei, copiii, cum le este mai bine, fără a li se impune ce, cum și când să facă, ci mai degrabă prin a le sta la dispoziție să îi ajute cu ceea ce au nevoie (Ex. ‘Cum preferi, să începi cu materia x sau materia y? Să vedem împreună cum este mai bine pentru tine, să începi cu ceea ce e mai greu sau cu ce este mai ușor?’) E important ca copiii să învețe să își organizeze propria învățare, să învețe să se autoevalueze și să se cunoască cât mai bine, respectiv să se automonitorizeze, iar în acest proces părinții să joace rolul de ghid, fără a exercita un control foarte crescut asupra lor, dar să fie prezenți activ în acest proces și să își susțină copiii atunci când au nevoie și cu ceea ce au ei nevoie. 

___

Lavinia Damian este lector universitar în cadrul Departamentului de Psihologie al Universității Babeș-Bolyai, unde predă seminarii de psihologie şcolară, consiliere şcolară şi orientare în carieră la nivel licenţă, precum şi promovarea sănătăţii mintale la copil şi adolescent la nivel masteral. Interesele sale de cercetare sunt reprezentate de factori personali şi contextuali premergători şi consecinţe ale perfecţionismului la adolescenţi, adulţi emergenţi şi angajaţi. Este, de asemenea, interesată de rolul comportamentelor parentale în dezvoltarea perfecţionismului, precum şi de dezvoltarea motivaţiei şi a performanţei. Sursa și detalii aici

Domeniile principale de cercetare sunt psihologia școlară, psihologia dezvoltării și psihologia motivației.

Cel mai recent proiect derulat de Lavinia Damian în școli se numește “Efecte ale perfecționismului parental“. “La acesta au participat adolescenți și părinții lor, ajutându-ne să investigăm efectele perfecționismului în rolul de părinte asupra stresului și satisfacției parentale, precum și asupra comportamentelor parentale și a relației copil-adolescent”, a explicat Lavinia Damian, pentru Edupedu.ro. Studiul poate fi găsit aici: http://www.selfid.eu/effects-of-parenting-perfectionism/. 

Lavinia Damian a obținut titlul de doctor în 2014, cu teza “Factori premergători și consecințele perfecționismului la adolescenți”.

Vezi aici CV Lavinia Damian 

  • NOTĂ: Campania #solidaritateCOVIDedu este un proiect al Edupedu.ro susținut de Fundația eMAG
  • Stakeholderii care cred în educație și vor să se alăture inițiativei #solidaritateCOVIDedu sunt invitați să ne scrie pe comunicare@edupedu.ro

 

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În Iași, Brașov sau Ploiești, școala poate începe cu revenirea parțială la clase, la Constanța, Cluj sau Timișoara se aplică scenariul verde, potrivit datelor oficiale / 43 de localități mici sunt în scenariul roșu

Jumătate dintre orașele mari și mijlocii ale României vor începe școala după primul scenariu, cel în care toți elevii sunt așteptați la clasă, iar celelalte urmează să înceapă școala după…
Vezi articolul

Cum influențează educația părerile românilor despre epidemia Covid-19, vaccinare și starea de urgență – Concluziile ultimului studiu IRES, care spune că 4 din 5 români ar renunța la libertăți în schimbul siguranței, iar 1 din 3 nu s-ar vaccina

Patru din cinci români spun că ar renunța la drepturi și libertăți pentru a rămâne în siguranță într-o criză precum cea cauzată de Covid-19. O treime spun că nu s-ar…
Vezi articolul