Cum vor fi ajutați copiii cu CES, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar. Părinții trebuie să aleagă una dintre formele de sprijin: Vouchere educaționale nou introduse sau alocația de hrană și cazarmament – surse

6.518 vizualizări
Foto: © Andyfoto | Dreamstime.com
Toți copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), inclusiv cei cu dizabilităţi, din școlile de masă sau speciale, de stat şi particulare vor putea beneficia vouchere educaţionale în cuantum fix sau de asistenţă socială completă, adică alocația de hrană și cazarmamentul, de care beneficiază în prezent, conform legilor în vigoare, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar, obținut pe surse de Edupedu.ro.

Astfel, potrivit articolului 67, „antepreşcolarii/preşcolarii/ elevii cu cerinţe educaţionale speciale, inclusiv cei cu dizabilităţi, şcolarizaţi în unităţile de învăţământ de masă sau în unităţi de învăţământ special, de stat şi particulare, inclusiv cei şcolarizaţi în alt judeţ decât cel de domiciliu, beneficiază de una dintre următoarele forme de sprijin: 

      a) de vouchere educaţionale în cuantum fix, pentru servicii de sprijin, intervenţii psihopedagogice şi materiale suport;

      b) de asistenţă socială completă, constând în asigurarea alocaţiei zilnice de hrană, a rechizitelor şcolare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei, în cuantum egal cu cel pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie a copilului, precum şi de găzduire gratuită în internate sau în centrele de asistare pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale, inclusiv cei cu dizabilităţi, din cadrul direcţiilor generale judeţene/direcţia municipiului Bucureşti de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Procedura de acordare a voucherelor educaţionale pentru servicii de sprijin, intervenţii psihoepdagogice şi materiale de suport se aprobă prin hotărâre de Guvern, iniţiată de Ministerul Educaţiei”, scrie în proiectul legii educației Deca, consultat de EduPedu.ro.

În proiectul Legii Educației preuniversitare propus de fostul Ministru al Educației, Sorin Cimpeanu, se regăsesc cele două forme de sprijin cu aceeași formulare, iar copiii cu CES beneficiază de una dintre ele.

„Preșcolarii/ elevii cu dizabilități/nevoi speciale şcolarizaţi în unităţile de învăţământ incluzive sau în unități de învățământ special, inclusiv cei şcolarizaţi în alt judeţ decât cel de domiciliu, beneficiază de una dintre următoarele forme de sprijin:

      a) de vouchere educaționale în cuantum fix, pentru servicii de sprijin și materiale suport;

      b) de asistenţă socială completă, constând în asigurarea alocaţiei zilnice de hrană, a rechizitelor şcolare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei, în cuantum egal cu cel pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie a copilului, precum şi de găzduire gratuită în internate sau în centrele de asistare pentru copiii cu dizabilități/nevoi speciale din cadrul direcţiilor generale județene/direcția municipiului Bucureşti de asistenţă socială şi protecţia copilului.”

Foto: © Andyfoto | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Banii pentru copiii cu CES în 2023 / Ministerul Educației: Drepturile financiare se majorează cu 50% dacă copilul cu CES are și certificat de încadrare în grad de handicap și se aplică tuturor copiilor, nu doar celor din centrele de plasament


2 comments
  1. Dacă copilul este an plasament mai are dreptul la ces?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Licitația de manuale pentru clasa a VIII-a

Directorii de școli pot comanda manuale pentru clasele I-VIII, anul școlar 2024-2025, în perioada 29 ianuarie – 12 februarie. Lista manualelor și cerințele care trebuie respectate – adresă a Ministerului Educației / Elevii de liceu nu vor avea manuale noi, ci vor învăța tot de pe cele aprobate în 2004, înainte să se fi născut

Profesorii și directorii de școli pot comanda manuale școlare pentru clasele I-VIII, anul școlar 2024-2025, în perioada 29 ianuarie – 12 februarie, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, care conţine…
Vezi articolul

Crin Antonescu a dat o declarație la Securitate în 1988 despre un coleg profesor, anunță Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securității, care susține că nu a fost colaborator al Securității / Antonescu: ”Am ajutat un prieten care a fugit. Nu am avut altă relație cu Securitatea decât în calitate de victimă”

Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR, a dat o declarație la Securitate în 1988 despre un coleg profesor de la Școala Generală Niculițel (Tulcea), arată Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS)…
Vezi articolul

Doi elevi de liceu, către colegii lor din clasa a VIII-a: Evaluarea Națională e doar un pas, sunt doar 2 ore din viața ta / Indiferent de unde ești, dacă tu îți dorești și dacă muncești, poți ajunge, indiferent de profil, în locul pe care ți-l dorești

Ana și Victor, doi elevi de clasa a X-a, respectiv a XI-a, au povestit din experiența lor despre Evaluarea Națională, cum și-au ales liceele în etapa de Admitere și cum…
Vezi articolul

Cinci ani de închisoare pentru fostul profesor de etică și integritate academică Rudolf Cristian, care a primit mită de la studenți. Instanța i-a interzis să mai fie profesor 5 ani, după executarea pedepsei, și a ridicat sechestrul pentru două lingouri de aur / Decizia nu este definitivă

Profesorul Rudolf Cristian, de la Facultatea de Administrație Publică Reșița, a Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca, a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită…
Vezi articolul

DANUBIUS-RI a devenit oficial un Consorțiu European pentru Infrastructură de Cercetare. Este primul ERIC coordonat de România și va studia sistemele fluviu-deltă-mare, inclusiv efectele schimbărilor climatice și biodiversitatea

Comisia Europeană a acordat statutul juridic de Consorțiu European pentru Infrastructură de Cercetare (ERIC) centrului DANUBIUS-RI – Centrul Internațional pentru Studii Avansate asupra Sistemelor Fluviu-Mare, pe 25 iunie, conform unui…
Vezi articolul