Cursuri pentru profesorii români și ucraineni care predau și oferă sprijin elevilor refugiați în România, organizate de British Council la Constanța

169 de vizualizări
Sursa: British Council
Un program de curs adresat profesorilor români care predau elevilor refugiați în România, în special celor ucraineni, dar și profesorilor din Ucraina activi în prezent în România se va desfășura, începând de sâmbătă, la Constanța. Cursul, organizat de British Council în parteneriat cu UNICEF și Organizația Internațională pentru Migrație, urmărește să-i ajute pe profesori “să recunoască dificultățile emoționale ale copiilor refugiați, să îi sprijine fiindcă aceștia pot întâmpina greutăți la școală ca urmare a traumelor trăite”, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Potrivit comunicatului, aceste cursuri, ce vor avea loc în perioada 18-21 februarie, sunt organizate în contextul în care “zona Constanța a devenit al doilea pol, după București-Ilfov, în care se află un număr ridicat de persoane refugiate din Ucraina”. Cursurile au o abordare regională, “cu accentul pus pe populația migrantă din Constanța, Tulcea, Călărași, Ialomița, Galați și Brăila”.

În plus, la curs este așteptat un grup de profesori ucraineni care vor sosi din Băile Olănești, unde există o școală ucraineană unde învață peste 360 de elevi ucraineni refugiați. 

Potrivit organizatorilor, din aproape 150 de participanți înscriși, organizatorii au selectat 75 de profesori “ce provin din România, Ucraina și Bulgaria. Aceștia sunt reprezentanți ai diferitelor entități educaționale naționale, de la inspectorate școlare județene, la școli gimnaziale și grădinițe, dar și ai organizațiilor non-guvernamentale naționale și internaționale ce sprijină persoanele refugiate, precum și ai hub-urilor educaționale înființate de profesori ucraineni în România.”

Despre curs: 

  • „Predarea și învățarea în vremuri dificile” este un curs de formare pentru profesori de orice materie, ce au la clasă elevi refugiați ce au fost afectați de trauma războiului. Pe de o parte, prin ateliere specializate și discuții pe teme specifice, profesorii vor căpăta cunoștințe pe care le vor putea folosi pentru a înțelege și gestiona comportamentele tuturor copiilor care au trecut prin experiențe traumatice. Pe de altă parte, cursul favorizează integrarea tuturor copiilor ucraineni în România în mediul școlar și evidențiază felul în care oferirea suportului emoțional este fundamentală în procesul de incluziune socială. Astfel, principalele obiective ale cursului sunt relevate prin fuziunea dintre suportul garantat tuturor copiilor în procesul de învățare și integrarea acestora în România, atât din punct de vedere educațional, cât și din punct de vedere social. Acest curs este o inițiativă a British Council și a fost organizat în diferite zone ale lumii afectate de conflicte sau în țări care găzduiesc refugiați (cel mai recent în Polonia). 

Cei 75 de profesori care vor urma acest curs intensiv vor învăța, potrivit comunicatului: 

  • cum să creeze un mediu de învățare adaptat la nevoile elevilor care au suferit traume;
  • cum să gestioneze comportamentele dificile ale copiilor, atât români cât și ucraineni, care pot apărea în urma unor traume;
  •  cum să facă lecția și sala de clasă mai primitoare pentru copiii refugiați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Marcel Ciolacu și Patriarhul Daniel / Foto: Sursa: Facebook.com/ Marcel Ciolacu

DOCUMENT Cultele religioase fac acum presiuni politice, direct la șeful PSD, Marcel Ciolacu, pentru eliminarea “diversității” și a “orientării sexuale” din legile educației / Solicită și ca Religia să fie disciplină opțională la Bac

Cultele religioase recunoscute în România îi transmit lui Marcel Ciolacu, atât în calitatea acestui ade lider PSD, cât și de președinte al Camerei Deputaților, solicitările lor de modificare a proiectelor…
Vezi articolul

Corintul, cel mai mare port al Greciei Antice, ar putea fi cu 500 de ani mai vechi decât credeau inițial arheologii. Bucăți de cărbune brun și urme de poluare cu plumb antic – descoperite de o echipă de la Universitatea Sorbona

În Mediterana antică, Corintul era o putere economică. Construit pe un istm îngust – o fâșie de pământ care leagă două suprafețe de uscat, orașul controla comerțul dintre nordul Greciei…
Vezi articolul