Daniel David, președintele interimar al Consiliului Rectorilor: CNR nu a avut și nu a preluat amnistierea plagiatorilor în agenda proprie. Este drept că unii invitați au menționat că în discuțiile publice există unii care susțin un moment T0 asupra plagiatelor

1.765 de vizualizări
Daniel David / Foto: Digi24.ro
Amnistierea plagiatorilor, într-un moment T0 pentru plagiate, nu a fost pe agenda proprie a Consiliului Național al Rectorilor (CNR), a declarat președintele interimar al organizației. „Este drept că unii invitați (nu membri) ai CNR au menționat în prezentările lor faptul că în discuțiile publice există unii care susțin un astfel de moment și că organismele responsabile (ex. consiliile de etică la nivel național) ar trebui poate să se exprime și asupra acestui lucru, iar unii invitați sau membri CNR s-au pronunțat apoi individual ca reacție la prezentări”, a precizat Daniel David, pentru EduPedu.ro.

Asociația studenților din România a anunțat astăzi că, la reuniunea Consiliului Rectorilor organizată de Universitatea Babeș-Bolyai la Cluj în perioada 25-27 iunie 2021, „în discuție a fost marginal ridicată tema unui așa-zis ‘moment T0’ pentru plagiate, în sensul unei ‘amnistieri'”.

Contactat în legătură cu autorul propunerii de a impune o amnistiere a plagiatorilor, Daniel David a răspuns pentru EduPedu.ro următoarele: “La întrebarea dvs. legată de dezbaterea în cadrul CNR a unui „moment T0 asupra plagiatelor”, pot să vă spun că după cunoștințele mele nu a existat un astfel de moment. Am lipsit doar 5-10 minute de la toate discuțiile pe care le moderam și nu cred să fi avut loc tocmai în acel moment. Mai detaliat, CNR nu a avut nici pe agenda formală, nici pe cea informală (la diverse) analiza, dezbaterea și pronunțarea asupra vreunui „moment T0 asupra plagiatelor”.

Ca moderator, aș fi știut acest lucru. Este drept că unii invitați (nu membri) ai CNR au menționat în prezentările lor faptul că în discuțiile publice există unii care susțin un astfel de moment și că organismele responsabile (ex. consiliile de etică la nivel național) ar trebui poate să se exprime și asupra acestui lucru, iar unii invitați sau membri CNR s-au pronunțat apoi individual ca reacție la prezentări (cred că nu au fost mai mult de doi/trei colegi în această situație, care au spus însă simplu și direct că nu poate exista un astfel de moment), dar CNR nu a avut și nu a preluat în agenda proprie această idee spre analiză, dezbatere și decizie asupra ei”.

Informații de background

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) a anunțat astăzi, într-un comunicat de presă, că amnistierea plagiatorilor, ca moment T0 pentru plagiate, a fost ridicată în discuție la reuniunea din acest weekend a rectorilor. ANOSR a participat la întâlnirea de la Cluj. “Niciun plagiator nu poate fi amnistiat pentru furtul intelectual comis, această temă neputând reprezenta un subiect de dezbatere”, spun reprezentanții studenților.

“Federația s-a arătat surprinsă și indignată de faptul că în discuție a fost marginal ridicată tema unui așa-zis ‘moment T0’ pentru plagiate, în sensul unei ‘amnistieri’”, a precizat ANOSR într-un comunicat remis EduPedu.ro.

Citește și:
Amnistierea plagiatorilor a fost ridicată ca temă de discuție la reuniunea Consiliului Rectorilor, acuză studenții. ANOSR se declară indignată de propunerea unui așa-zis „moment T0” pentru plagiate
Surse: Decizia privind noul regulament al CNATDCU va fi luată pe 6 iulie, când se reunește conducerea forului care analizează plagiatele din doctorate
Surse: Studenții vor începe în toamnă cursurile față în față, decizie luată în ședința de la Cluj a Consiliului Rectorilor
Daniel David, președintele Consiliului Rectorilor: Îmi pare rău că SNSPA nu dorește să participe la ședința CNR. A spune că forul susține partidul aflat la guvernare e o mare greșeală
SNSPA boicotează ședința Consiliului Național al Rectorilor de la Cluj-Napoca: Lipsa de transparență și interferențele politice sunt probleme departe de a fi rezolvate / CNR, acuzat că lucrează în favoarea partidelor de guvernământ
Regulamentul CNATDCU, misiunile Curții de Conturi în universități și evoluția masteratului didactic intră pe agenda ședinței Consiliului Național al Rectorilor, găzduită de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în acest weekend
Membrii CNATDCU care au fost condamnați în instanță vor putea fi revocați, prevede noul regulament. Sorin Cîmpeanu, despre modificările aduse regulilor de funcționare a forului: Întotdeauna în instanță deciziile Consiliului au avut de suferit pe aspecte procedurale și nu de conținut științific
EXCLUSIV Softurile antiplagiat nu înlocuiesc comisiile de experți în analizarea plagiatelor. Vor fi acceptate sesizări de plagiat și pe teze de doctorat evaluate in integrum. CNATDCU poate propune modificarea calificativului acordat de către comisia de doctorat – Noile reguli de analizare a plagiatelor
BREAKING Acord asupra regulilor de analiză a plagiatelor, după o întâlnire la Ministerul Educației. Mircea Dumitru: Vor fi acceptate sesizări de plagiat pe teze de doctorat deja evaluate, cu condiția ca tezele să nu fi fost evaluate in integrum. CNATDCU își poate continua activitatea în forma în care este acum
Pressone.ro: Modificări pregătite pentru analiza plagiatelor ar putea da un rol decisiv softurilor și ar elimina sesizările multiple. Ioan Aurel Pop, șeful CNATDCU, admite că “e posibil” ca problemele să fie cauzate “de nume, de personalități” și invocă o posibilă demisie
EXCLUSIV Retragerea titlului de doctor al procurorului Codruț Olaru, stopată de Direcția juridică a Ministerului Educației care a decis să nu avizeze hotărârea CNATDCU de plagiat, a „restituit-o” și a cerut suspendarea evaluării tezei de doctor până la finalizarea dosarului intentat chiar de Olaru
“Ministerul Educației nu este instanță judecătorească. Trăim într-un stat de drept” – Mircea Dumitru, vicepreședinte CNATDCU, după ce retragerea titlului de doctor al procurorului Olaru a fost stopată de Direcția juridică
Daniel David este noul președinte al Consiliului Rectorilor, mandat preluat pentru 6 luni la propunerea lui Sorin Cîmpeanu, după ce acesta s-a suspendat din funcție


1 comment
  1. Dragilor universitari, titlurile universitare si doctoratele in ultimii 20 de ani au fost cam pentru multi o vaca de muls.Pai cei care si-au facut plinul, hoteste, sa fie amnistiati? Rusine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara – incluse în prima listare restrânsă Times Higher Education a ofertelor internaționale de educație universitară online

Două instituții românești de învățământ superior, Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara, au fost incluse într-o primă încercare a reputatului furnizor internațional de clasamente universitare Times Higher…
Vezi articolul

DOCUMENT Ghidul pentru digitalizarea universităților, pentru proiecte în valoare de 234 milioane euro, pus în consultare de Ministerul Educației. Care sunt condițiile și cheltuielile eligibile

Ministerul Educației a pus miercuri noaptea, în consultare publică, Ghidul pentru digitalizarea universităților, pentru proiecte în valoare de 234 milioane euro. Documentul fusese anunțat de miercuri dimineața de ministrul Cîmpeanu.…
Vezi articolul

Publicația studenților de la Harvard, instituție vizată de măsuri financiare dure ale Administrației Trump, cere ajutorul altor universități în apărarea învățământului superior american / Deciziile guvernului – calificate drept „schemă federală de șantaj”

„Universitatea Harvard a decis să preia inițiativa. Nu o poate face singură”, titrează publicația studenților instituției americane de învățământ superior, The Harvard Crimson, într-un editorial publicat marți. Editorialul, reprezentând punctul…
Vezi articolul

Profesori universitari din Ucraina: “Suntem pregătiți” pentru starea de război / Apel la sprijin din partea colegilor din Europa și restul lumii / Universitatea din Luhansk, pregătită pentru online dinaintea pandemiei Covid-19, din cauza conflictului izbucnit în 2014

În fața invaziei declanșate săptămâna aceasta de Rusia, mesajul liderilor universitari din Ucraina este clar: ei refuză să cedeze în fața panicii și se declară pregătiți pentru starea de război,…
Vezi articolul
ANOSR

Va fi înființat un Program Național pentru Educația în domeniul Științelor, Ingineriei și Tehnologiei și Matematicii, pentru a încuraja tinerii să participe la studii de profil, anunță ministrul Cîmpeanu după discuții cu reprezentanții universităților tehnice / Cursanții studiilor de scurtă durată vor fi recunoscuți ca studenți

Un “Program Național pentru Educația în domeniul Științelor, Ingineriei și Tehnologiei și Matematicii” va fi înființat în baza noii legi a învățământului superior, a anunțat, vineri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu,…
Vezi articolul

Patriarhul Daniel – binecuvântare pentru noul an universitar. În pandemie și în fața”riscurilor” tehnologiei, el notează: Hristos a promis că „oricine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi”

Patriarhul Daniel a transmis joi, printr-un comunicat de presă, o „binecuvântare pentru noul an universitar”, adresată atât studenților, cât și profesorilor. În textul binecuvântării, conducătorul Bisericii Ortodoxe Române vorbește despre…
Vezi articolul