De săptămâna viitoare, Ministerul Educației începe să lucreze la o nouă lege bazată pe România Educată

2.889 de vizualizări
Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com
Primele întâlniri de lucru pentru o nouă lege a Educației, care va avea la bază proiectul prezidențial România Educată, vor începe săptămâna viitoare, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul audierilor de miercuri, de la Parlament, unde a primit aviz favorabil pentru al treilea mandat de ministru. Amintim că un grup de lucru în acest sens urma să fie alcătuit în septembrie, iar pachetul legislativ trebuia să ajungă în Parlament până la finalul acestui an – începutul lui 2022, dar toată povestea a fost amânată pentru anul viitor.

Întrebat care este stadiul implementării proiectului de țară România Educată, ce se va întâmpla în următoarele 6 luni, Sorin Cîmpeanu a răspuns: „Imediat după instalarea noului Guvern, primul lucru pe care-l voi face va fi promovarea, către primul ministru, constituirii acelui grup de lucru care să înceapă să lucreze imediat, adică de săptămâna viitoare, la pachetul legislativ”.

  • Aprobat prin memorandum guvernamental și asumat la nivel de implementare de către Guvern, proiectul prezidențial România Educată ar fi trebuit să aibă deja finalizată o lege a educației, numită pachet legislativ, pe 1 octombrie 2021.

Al doilea termen din memorandum, asumat de Guvern pentru 10 septembrie, nu a fost îndeplinit nici până acum, fiind vorba despre adoptarea unei hotărâri de guvern cu termene și obiective pentru aprobarea planului de implementare a România Educată.

Exact în ziua în care era prevăzută aprobarea, proiectul de HG nu avea avizul Consiliului Economic și Social. În conferință de presă, ministrul Cîmpeanu a ieșit să anunțe amânarea pentru anul viitor a anunțatei noi legi a Educației.

Acesta a modificat verbal termenul până la care Guvernul trebuie să prezinte un proiect de lege: 31 decembrie 2021; deși în Memorandumul aprobat de Guvern pe 14 iulie, în prezența președintelui Klaus Iohannis, prin care Cabinetul Cîțu și-a asumat implementarea conform planului a proiectului România Educată, termenul pentru pachetul legislativ era 1 octombrie.

Pe 10 septembrie 2021, ministrul Cîmpeanu a mai anunțat că în loc de termenul actual de consultări, care s-ar fi încheiat în luna noiembrie, noul termen pentru această nouă rundă de consultări pe viitoarea lege a Educației ar fi 31 mai 2022.

  • Până la data de 10 decembrie 2021, Ministerul Educației va realiza consultări cu toți factorii implicați în vederea elaborării proiectului pachetului legislativ care să asigure implementarea Proiectului „România Educată”. În acest scop, prin decizia Premierului, se va constitui un grup de experți care vor avea calitatea de invitați permanenți la lucrările Comitetului interministerial. Ministerul Educației va prezenta rapoarte săptămânale de progres Comitetului Interministerial pentru monitorizarea implementării Proiectului „România Educată”.
  • Până la data de 31 decembrie 2021, după validarea conținutului proiectului pachetului legislativ, acesta va fi propus spre adoptare Guvernului.
  • Până la data de 31 mai 2022, Ministerul Educației va derula consultări cu toți factorii implicați în vederea elaborării cadrului normativ secundar care să asigure punerea în aplicare a pachetului legislativ, a precizat ministerul într-un comunicat.

Foto: © Ammentorp | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
VIDEO 38 de inspectori școlari generali sunt membri ai PNL și UDMR / Klaus Iohannis, în decembrie 2018, la lansarea “România Educată”: PSD este eminamente politizatorul sistemului educațional – o eroare fundamentală. Toate trebuie făcute în realitate cu bun-simț și cam toți își dau seama care este bunul simț în depolitizare
De ce întârzie România Educată? Ligia Deca: Valul pandemic și evenimentele politice au întârziat etape / Radu Szekely: Condițiile meteo au încetinit meciul
Pachetul de legi pentru aplicarea programului “România Educată”, amânat până în 2023 în programul propus de guvernul Ciucă
VIDEO O nouă lege a Educației până la începutul anului școlar viitor „e dorința noastră” spune ministrul Cîmpeanu, după amânarea implementării proiectului „România Educată” / Președintele Iohannis, pe 14 iulie: Nu avem timp să irosim potențialul tinerilor noștri. Trebuie să acționăm acum!
Ministrul Educației, despre amânarea hotărârii pentru implementarea România Educată: A necesitat o muncă desfășurată inclusiv pe parcursul nopților, atât s-a putut. Nici timpul, nici societatea nu mai are răbdare cu noi
VIDEO Noua Lege a Educației, bazată pe “România Educată”, amânată pentru anul viitor. Cîmpeanu: Proiectul va fi adoptat de Guvern până pe 31 decembrie 2021, iar până pe 31 mai 2022 vor fi consultări

3 comments
  1. Lipsa de vointa (dar si de putinta si stiinta as adauga eu) a Legislativului si Executivului pentru a obtine CALITATEA mult dorita in invatamantul preuniversitar si cel superior din Romania este o deosebit de importanta “cauza a cauzelor” TUTUROR DEFICIENTELOR DIN INVATAMANTUL ROMANESC… Inca tot nu stim (si daca mai revendicam cate ceva nu vrem sa consensualizam!!) ce inseamna de fapt o SCOALA/ UNIVERSITATE de calitate in Romania!!!…. Personal, consider ca ANALFABETISMUL FUNCTIONAL ESTE DOAR UNA DIN CONSECINTELE MANAGEMENTULUI EDUCATIONAL DILETANT PRIVIND ASIGURAREA CALITATII EDUCATIEI… MAI SUNT IN DOMENIUL EDUCATIEI ALTE MULTIPLE EFECTE SI NENUMARATE ALTE CAUZE CE AR TREBUI INVESTIGATE SI SOLUTIONATE PRIN ACTIUNI CORECTIVE SI PREVENTIVE (IGNORATE DE 16 ANI DE ARACIP SI ARACIS CARE DOAR SIMULEAZA ASIGURAREA CALITATII !!)… Dar conceptorii si promotorii ignoranti in asigurarea calitatii ai OG 75-2005 privind asigurarea calitatii educatiei (aprobata, culmea prin Legea 86-2006 promulgata de un alt ignorant al asigurarii calitatii) si-au dorit sa faca din ARACIP si ARACIS doar cate o “Curte de conturi” specializata in invatamantul preuniversitar/ superior, pentru a afla cum se cheltuiesc banii publici oferiti scolilor si universitatilor dar si pentru a cunoaste ce se intampla in scolile si universitatile private, prin autorizari si acreditari (efectuate in invatamantul superior si pana in 2005 prin CNEAA) CE AU DEVENIT TREPTAT tot mai birocratizate si lipsite de relevanta!… Totul sub masca asigurarii calitatii educatiei SIMULATA INTEGRAL de la concepte si principii pana la metode, tehnici, instrumente!!!!!… Reprosurile grave formulate oficial relativ recent fata de ARACIP si soldate doar cu destituirea directorului ei si modificarea ROF-ului aferent dar si cu refuzul celor 40 de personalitati contactate de dl.Cimpeanu de-a ocupa postul de Director nu reprezinta decat varful aisbergului de inutilitate, ineficacitate, ineficienta si lipsa de credibilitate cladit prin continutul OG 75-2005 si care a consumat in 16 ani sume imense incusiv din credite rambursabile….Pe cand abrogarea ei – cu sau fara realizarea unei noi reglementari proactive si credibile???… Pana acum nu s-a comunicat nimic public despre noua lege a educatiei – presimtind astfel ca va avea soarta Legii nr.1/2011 a educatiei nationale care, in lipsa consensus-ului parlamentar (cu multiple interese de grup si personale divergente) , a trebuit sa fie adoptata prin asumarea raspunderii Guvernului ..Si apoi modificata de peste 80 de ori in 11 ani….Pun pariu ca tot asa se va intampla si cu noua lege a educatiei – cand si daca va fi finalizata intr-un termen rezonabil… Asigurarea calitatii educatiei – de altfel necesara si la noi dar cu totul altfel decat a fost ea conceputa de ignorantii autori ai OUG 75-2005 – ar trebui sa fie inclusa in aceasta lege esentiala al carei proces de elaborare a fost anuntat abia acum, in fine……

  2. Sper ca din comisii vor face parte profesori care vin de la catedra. Teoreticieni ca Szecheli sa ne lase cu starea de bine in liceele tehmologice inde profesorii sunt terorizati de elevi, in mediu rural-etnic unde parintii bat profesorii pe banda rulanta etc.

  3. Incepe circul cu scoala finlandeza. Urmeaza concedierile masive, comasarea disciplinelor de studiu si avantajarea scolilor private. Cine are bani, adica cine e politician sau afacerist corupt, va putea asigura un invatamant contra cost pentru copiii lui. Ceilalti vor ramane complet pe dinafara. Ineficienta invatamantului finlandez a fost mai mult decat dovedita pe la altii. Este un proiect abandonat in toate tarile UE, mai putin in Finlanda. Comasarea dispiplinelor de studiu este cea mai mare prostie din istoria invatamantului modern, laolalta cu predarea exclusiv digitalizata. Sa nu confundati digitalizarea cu scoala online, pentru ca nu sunt acelasi lucru. Este dovedit faptul ca abuzul de materiale digitale in procesul de invatamant provoaca mari probleme cognitive. Digitalizarea este eficienta doar combinata cu invatamantul clasic.
    Va fi o lege pentru care a facut lobby toata gasca patronilor de scoli private din Romania, in frunte cu Radu Szekely. Ecaterina Andronescu, preotul Constantin Necula si Klaus Iohannis nu sunt deloc straini de acest subiect, ultimii doi avand interese mai mult decat personale in Sibiu. Tot ce a mai ramas bun in invatamant va fi aruncat la gunoi. Abia dupa implementare o sa vedeti ce inseamna cu adevarat analfabetismul functional.
    Din nefericire, toate sindicatele sunt corupte si inutile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca, despre ieșirea universităților românești din topul Shanghai: O oglindă a politicilor publice din ultimul deceniu / Universitățile s-au concentrat pe asigurarea unui act educațional de calitate pentru studenți, nu pe rezultatele cercetării sau premianți Nobel ori Fields / Vom adopta noi standarde minimale pentru conferențiar și profesor

Aproape o treime din punctajul pentru prezența în topul Shanghai „este acordată pentru existența absolvenților sau a cadrelor didactice sau a cercetătorilor, în universitățile evaluate, care să fi câștigat Premiul…
Vezi articolul
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev

Abandonată de Ministerul Educației de 3 ani și jumătate, realizarea obligatorie a unei platforme de calcul pentru costul standard per elev, lăsată doar ca opțiune în proiectul nou al Unității de Finanțare a Învățământului / „Am primit în plic suma la care la care trebuie să împărțim“, spunea în 2022 un membru CNFIP

Ministerul Educației abandonează realizarea obligatorie a unei platforme de calcul pentru costul standard per elev, prin proiectul Regulamentului de organizarea al Unității pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (UFIP), pus în dezbatere…
Vezi articolul

Marcel Ciolacu: Este evident că am avut o criză socială îndreptățită cu profesorii și atunci vom găsi soluții ca să acoperim suma. Noua lege a salarizării o să vină cu reguli de performanță. Nu înseamnă numai măriri de salariu

„Este evident că am avut o problemă, o criză socială îndreptățită cu profesorii și atunci vom găsi soluțiile ca să acoperim această sumă. Impactul bugetar este de 2 miliarde, 2…
Vezi articolul

Ligia Deca spune că Ministerul Educației a fost ineficient în a asigura decontul nevetei elevilor și susține gratuitatea / Sorin Ion: CCR a declarat neconstituțională Ordonanța de Urgență 50, cea care prevedea decontul, pentru că era în contradicție cu sintagma gratuitate pentru elevi

Ministrul Educației, Ligia Deca, a precizat că decontul navetei elevilor este considerat nesustenabil: „Problema este că niciodată nu putea exista predictibilitate bugetară, în sensul în care, chiar dacă noi estimam…
Vezi articolul