Decontarea reală a serviciilor psihologice pentru persoanele cu autism și monitorizarea integrării școlare, cerute de Federația pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist

1.110 vizualizări
Monitorizarea incluziunii copiilor cu autism în învățământul de masă, precum și decontarea reală a serviciilor psihologice “care, în contextul specialităților medicale psihiatrie și neurologie, constituie tratamente esențiale și obligatorii”, se numără printre măsurile concrete care “pot să demonstreze buna-credință a actorilor politici și administrativi” în îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu tulburări de dezvoltare, atrage atenția FEDRA.

Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist – FEDRA și Teatrul Național “I.L.Caragiale” București – TNB au organizat marți, 5 februarie 2019, conferința “Împreună rupem barierele pentru autism”. Federația anunță că la conferință au participat parlamentari USR și PLUS, PSD, PNL din comisiile de specialitate, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice (CNAS, Administrația Prezidențială, Guvern), “care și-au exprimat public intenția de a sprijini inițiativele federației”.

“Conferința a avut ca obiect integrarea școlară și socială a persoanelor cu tulburări din spectrul autist și crearea unui climat favorabil pentru creșterea calității vieții persoanelor diagnosticate cu tulburări de dezvoltare”, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.

“Scopul evenimentului este acela de a mobiliza autoritățile centrale și factorii politici în vederea finalizării cadrului legislativ necesar pentru buna dezvoltare a persoanelor cu TSA (Tulburări de spectru autist) din România și a familiilor acestora”, spune Federația.

FEDRA anunță că “dintre măsurile concrete menite să demonstreze buna-credință a actorilor politici și administrativi, măsuri fără impact bugetar, dar cu potențial uriaș în îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu tulburări de dezvoltare, s-a pus accent pe câteva care au caracter imperativ:

  • Crearea unui Registru național al persoanelor cu tulburări din spectrul autist.
  • Adaptarea examenelor și testărilor naționale pentru copiii cu cerințe educative speciale.
  • Locuri speciale în licee și școli profesionale pentru elevii cu dizabilități neuropsihice.
  • Monitorizarea incluziunii în învățământul de masă și alocarea de resurse proporționale cu nevoile școlilor.
  • Efectuarea screeningului timpuriu de către medicii de familie și monitorizarea efectuării acestuia.
  • Măsuri de suport pentru adulții cu tulburări de dezvoltare: decontarea terapiei, dreptul la muncă, locuințe protejate.
  • Decontarea reală a serviciilor psihologice care, în contextul specialităților medicale psihiatrie și neurologie constituie tratamente esențiale și obligatorii și nu servicii ‘conexe’ actului medical, cum sunt încadrate în prezent.
  • Servicii evidence-based în mediul cel mai puțin restrictiv cu putință pentru persoanele diagnosticate cu tulburări de dezvoltare”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Cluburile sportive școlare pot încheia contracte cu cabinete de medicină sportivă și personalul lor didactic se poate perfecționa la cursuri organizate de federații naționale sau internaționale în parteneriat cu Ministerul Educaţiei – proiect

Profesorii din cadrul cluburilor sportive școlare pot urma cursuri de perfecționare organizate de federații naționale sau internaționale iar cluburile pot încheia contracte cu cabinete medicale de medicină sportivă, potrivit unui…
Vezi articolul

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, deputatul PNL Marilen Pirtea, acuzat la rândul său de plagiat, îi ia apărarea ministrului Sorin Cîmpeanu, în afacerea plagiatului: Nu s-ar include într-o zonă de plagiat / Pirtea este consilier onorific al premierului Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat

Acuzațiile de plagiat la adresa ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, aduse în ancheta jurnalistică de către Emilia Șercan „nu s-ar include într-o zonă de plagiat” în opinia rectorului Universității de Vest…
Vezi articolul

Bianca Ivan, președinta Consiliului Național al Elevilor, despre propunerea ca orele de educație sexuală să fie obligatorii în școli: Tragem un semnal de alarmă pentru că noi, elevii, ne-am săturat și am tot obosit să vedem aceleași argumente pentru ca noi să nu avem competențe care ne pot ajuta după ce terminăm liceul

„Mi se pare foarte interesant faptul că alegem să ne punem credințele personale și anumite biasuri care vin din anumite contexte înainte de binele copiilor noștri”, a explicat Bianca Ivan,…
Vezi articolul
Inchidere scoli pe fondul crizei sanitare. Tot mai multe tari si regiuni europene au decis sa opreasca accesul elevilor in scoli.

Unele țări și regiuni europene închid temporar școlile. Caz aparte în Cehia, țară care raportează multe infectări în rândul elevilor și profesorilor / Alte zone – îngrijorate de elevii mari și studenții care merg la petreceri și cluburi de noapte

Unele țări și regiuni din Europa au început să închidă, temporar, școlile din cauza pandemiei de Covid-19 sau să asocieze mediul școlar cu noul val epidemic, contrar curentului produs după…
Vezi articolul