Dezvoltarea vorbirii în cazul copiilor mici, afectată serios în pandemie prin mobilitatea redusă, contacte puține, purtarea măștii – expertă britanică

1.700 de vizualizări
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
Una dintre cele mai complicate probleme educaționale produse de pandemie este măsura în care restricțiile au afectat dezvoltarea limbajului și a abilităților de comunicare ale copiilor, arată, într-o analiză publicată de The Conversation, o expertă de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie. Aceasta încearcă să identifice, pe baza diverselor studii din pandemie sau deja existente, care este impactul real al restricțiilor asupra modului cum copiii își dezvoltă aceste abilități și ce pot face părinții în această privință.

Yvonne Wren, director și cercetător la centrul de cercetare în domeniu al Universității din Bristol, pleacă de la un sondaj recent efectuat de Education Endowment Foundation în rândul școlilor și părinților din Marea Britanie. Potrivit acestui sondaj, copiii care au început școala în toamna anului 2020 au nevoie de sprijin mai mult decât cei din anii precedenți, iar zona ce stârnește cea mai mare îngrijorare este cea legată de dezvoltarea abilităților de comunicare și vorbire (96% dintre școlile participante s-au declarat îngrijorate și foarte îngrijorate de problemă – mai mult decât cele care se declară îngrijorate de situația în domeniul dezvoltării personale, sociale și emoționale sau în privința literației).

În cazul copiilor, mici, limitarea contactului cu persoane din afara familiei sau chiar cu rude (de ex. bunicii) se știe din studii anterioare că determină o expunere redusă la nou vocabular, ceea ce afectează nivelul vorbirii în momentul intrării la școală, nivel folosit și ca indicator pentru rezultate ulterioare în educația copiilor.

În același timp, folosirea măștii afectează abilități pe care mulți oameni – inclusiv copiii – se bazează în comunicarea curentă, precum citirea buzelor. Imposibilitatea de a vedea buzele în timpul vorbirii, coroborată cu efectul de estompare a sunetului produs de mască, face adesea dificilă înțelegerea celor spuse de alții. 

  • În cazul copiilor mici, acestora li se poate părea dificil să facă diferența între sunete asemănătoare, atunci când profesoara poartă mască, lucru care, din nou, afectează dezvoltarea abilităților de vorbire.
  • Tot măștile acoperă expresiile faciale, fapt ce poate duce la înțelegerea greșită a cuvintelor sau mesajelor, dar are impact și asupra capacității copiilor de a dezvolta abilități emoționale și sociale.

Situația, arată analiza citată, este cu atât mai gravă în cazul copiilor cei mai afectați – cei care au deja probleme de vorbire și urmau programe de terapie, în condițiile în care cele mai multe dintre aceste programe s-au întrerupt în pandemie (cel puțin în Marea Britanie).

Autoarea îndeamnă părinții să intensifice activități foarte importante pentru dezvoltarea abilităților de vorbire ale copiilor, precum:

  • Să descrie pe larg copiilor foarte mici lucrurile pe care le văd acasă, pe stradă, sau oriunde, mai ales când nu trebuie să poartă mască, să folosească mult intonația și expresiile faciale
  • În cazul copiilor ceva mai mari, să discute cât mai mult cu aceștia despre lucrurile care îi interesează și să profite de faptul că se ridică restricțiile pentru a vizita cât mai multe obiective pe care nu au putut să le frecventeze în ultimul an, care să permită dezvoltarea vocabularului.
  • Să încerce să identifice, cu ajutorul specialiștilor, dacă există o nevoie de terapie pentru tulburări de vorbire.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Ce vorbești, domnule? În primul rând copiii mici nu au fost obligați să poarte mască. În al doilea rând, dezvoltarea vorbirii se face preponderent acasă, unde nu au masca. Iar în parc au ieșit, exceptând perioada stării de urgenta. Bălării….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Amplă reformă curriculară în Polonia, unul dintre liderii europeni ai PISA – începută în februarie 2024 și programată să se încheie în doar patru ani: Mai puțină materie chiar din septembrie, dar tratată aprofundat, schimbări extinse în învățământul primar din 2026

Patru ani estimează guvernul de la Varșovia că va dura o amplă reformă curriculară, reformă începută la începutul acestui an cu o fază de consultări preliminare și care ar urma…
Vezi articolul

Sebastian Țoc, profesor și cercetător, propune „renunțarea la ierarhizarea elevilor la liceu și școala profesională în funcție de examene cu miză mare, fiind preferabil un mix de criterii”, printre alte măsuri care ar duce la școli mai incluzive

Modalitatea de organizare a sistemului de învățământ din România tinde să încurajeze ierarhizarea școlilor și, adesea, segregarea pe criterii economice, etnice sau de rezidență, bazându-se pe ierarhii puternice și pe…
Vezi articolul

Revista Science: Măsurile anti-pandemie care afectează bunăstarea copiilor, cum ar fi închiderea școlilor, trebuie luate doar dacă sunt dovedit utile / Există foarte multe dovezi că astfel de măsuri mai mult dăunează celor mici

La opt luni de când pandemia de Covid-19 a cauzat închiderea școlilor în majoritatea țărilor lumii, timp în care s-a făcut școală online după posibilități, s-au dat examene și s-a…
Vezi articolul

Efectele Covid-19 asupra educației: cum vedeau miniștri, directori de companii și instituții de învățământ din 50 de țări impactul epidemiei pe termen scurt și lung, când școlile lumii abia se închideau – sondaj

Un număr foarte mare de factori de decizie din învățământul global se așteaptau, în momentul când școlile se închideau în tot mai multe țări, ca instituțiile de învățământ să aibă…
Vezi articolul

Croația pilotează școala primară pe tot parcursul zilei, într-un proiect pe care dorește să-l aplice la nivel național peste doar patru ani / Reforma – introdusă în pofida dificultăților existente: programul în două schimburi, dezechilibre în alocarea resurselor, pregătirea profesorilor

Croația a lansat, anul acesta, o reformă majoră a sistemului său de învățământ primar, prin pilotarea școlii cu program lung în câteva zeci de unități de învățământ. Iar țara intenționează…
Vezi articolul