DOCUMENT Școlile și grădinițele se vor mai redeschide cu prezență fizică doar sub pragul de 6 la mie, rata de infectare la nivel național, prevede programul de guvernare al Cabinetului Ciucă / În prezent rata de infectare e de peste 10 la mie

46.442 de vizualizări
Foto: captură program de guvernare
Școlile și grădinițele se vor mai redeschide cu prezență fizică doar sub pragul de 6 la mie, rata de infectare la nivel național, potrivit programului de Guvernare al Cabinetului Ciucă, depus în Parlament sâmbătă. Documentul propune ca o eventuală deschidere să aibă loc pe „scenariile stabilite prin ordinul comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății”.

În preambulul Programului de Guvernare, premierul desemnat, Nicolae Ciucă, împreună cu echipa pe care o propune formată din miniștri din PNL și UDMR, menționează faptul că măsurile adoptate la nivelul României pentru prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19 sunt prezentate la Anexa 0.1.

În respectiva anexă, pe lângă măsurile deja implementate de Guvernul demis Cîțu, apar o serie de „măsuri propuse a fi adoptate în cazul scăderii numărului de infectări”. Astfel, documentul prevede că „în situația în care incidența cumulată la 14 zile la nivel național este mai mare de 3 și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, se vor adopta măsuri de relaxare ce vor permite reluarea unor activități și creșterea numărului de participanți la acestea, astfel:

a) Reluarea activităților care impun prezența fizică în unitățile de învățământ și desfășurarea acestora în conformitate cu scenariile stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și ministrului sănătății”.

Pe 30 octombrie, media ratei de infectare la nivel național era, pentru ultimele 14 zile, de 10,07 cazuri la mia de locuitori, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Cele mai mari rate de infectare erau în Ilfov și București.

În momentul închiderii școlilor, pe 22 octombrie, incidența la nivel național era de 9,71 la mie.

Există tot în acest program de guvernare și „măsuri propuse a fi adoptate în cazul menținerii unui trend ascendent al numărului de infectări”.

La acest capitol, dacă se va menține un număr de cazuri în creștere, documentul prevede „prelungirea termenului de aplicare a măsurilor dispuse la punctul I.1”, punct la care se regăsește, la litera k), și „suspendarea activităților care implică prezența fizică preșcolarilor și elevilor la cursuri în perioada 25.10.2021 – 05.11.2021 pentru toate unitățile de învățământ, fie prin acordarea unei vacanțe suplimentare de două săptămâni fie prin desfășurarea cursurilor în sistem on-line, concomitent cu suspendarea activităților tip after-school”.

Precizările din programul de guvernare vin în contextul în care până acum, atât ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cel care face parte din cabinetul propus de Nicolae Ciucă, cât și alți oficiali, printre care și secretarul de stat Raed Arafat, au refuzat să spună care sunt ipotezele concrete în privința școlilor. Ministrul Cîmpeanu și secretarul de stat din Educație, Sorin Ion, au spus vineri doar despre opțiunea ca școala online să fie ultima aleasă pentru continuarea cursurilor din data de 8 noiembrie, când elevii și copiii de grădiniță ar trebui să revină în bănci.

Mai mult, ministrul Cîmpeanu declara într-un interviu vineri că “aș susține și eu, alături de elevi, revenirea la o decizie descentralizată – școală cu prezență fizică acolo unde nu există probleme de ordin sanitar”.

Întrebată de ce Institutul Național pentru Sănătate Publică a dat recomandarea de închidere a școlilor și trimitere a elevilor în vacanță, Adriana Pistol, director în cadrul INSP, a spus tot vineri că „nu am dat nicio recomandare în privința școlilor, nu am avut această temă”. Răspunsul a fost dat într-o conferință la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI).

Aceasta a spus că nu există studii care să arate că mobilitatea populației este mai redusă dacă elevii sunt în vacanță și nu merg la școală.

„Nu, din contră, există studii care arată că în momentul în care copiii sunt liberi să circule, trebuie implementate restricții concomitent astfel încât să nu se mute din școală în alte locații. De aceea există studii care arată că școala trebuie să funcționeze fizic concomitent cu restricționarea celorlalte activități care să favorizeze școala fizică și evident cu testare, cu screening.

Există studii, de asemenea, care vin și spun că trebuie evitate activitățile transferate din școală în alte locații. Adică dacă sunt în vacanță să nu poată să meargă în alte locații în care să se aglomereze la fel ca și în clasă”.

Reamintim că decizia de închidere a școlilor a fost motivată de autorități prin faptul că s-ar reduce mobilitatea populației.

Întregul program de guvernare poate fi descărcat de pe site-ul Camerei Deputaților.


14 comments
  1. Acolo unde se poate face online trebuie lăsați copiii acasă.Invatatoarea fetitei mele se descurca foarte bine.Am fost foarte mulțumit.Nu mai mutilați familii .E mai importanta sănătatea și integritatea familiei.Copiii nu știu sa se protejeze.Poate au rămas fără bunici,mulți fiind îngrijiți de aceștia.

  2. Cum poți să privești particularizat pe școală? Tinerii sunt prieteni între ei umblă în găști, iar dacă este să ne luăm după experți virusul se transmite fie că suntem vaccinați sau nu. PNL, USR și UDMR împreună cu președintele vor rămâne în istorie ca fiind criminalii acestui neam. Preferă să amenințe să lase oamenii fără slujbe să îi oblige să se vaccineze, dar refuză cu tărie să aducă tratamente pentru a salva bolnavii. Nu testăm, oare de ce? Unii dintre noi încă mai gândim, judecăm, ne prindem de mizeriile pe care le faceți.

  3. Trebuie aplicata si in functie de judet ca se pune presiune pe sistemul sanitar. De exemplu: pot fi 4-5 judete cu rata de 8 dar media pe tara sa fie de 5 la mie.

    Mai trebuie adaugata si o exceptie pentru elevii care nu au acces la internet sau dispozitive ca scoala sa fie in format fizic. Cei care sunt in aceste situatii traiesc in zone mai izolate din tara deci ar putea fi exclusi cu usurinta dar pana acum nu s-a vrut acest lucru. Oare de ce?

  4. Este haos în școli acuma și din păcate nu se mai face școală așa cum se făcea odată Jos cu mafia din Romania și împrejurimi jos cu hoția din școli și grădinițe jos cu hoți României care ați distrus școlile

  5. Se pare ca regasim printre noi persoane care considera un plan corect acest tip de abordare. Nu va suparati, dragi parinti, sa inteleg ca se pot desfasura maratoane cu 3200 de participanti fara masca in capitala cu incidenta de peste 10 la mie, fara distantare sociala, insa nu puteti accepta prezenta copiilor in scoli si gradinite, cu masca? Sa inteleg ca puteti merge la teatre, cinematografe si opera, desigur cu distantare, insa copiii dumneavoastra nu pot participa la cursuri? Aceasta va responsabilizeaza ca adulti, ce ganditi viitorul unei intregi generatii? In loc sa asumati vaccinarea si sa incercati dumneavoastra sa respectati regulile bunului simt si bazate pe dovezile si recomandarile OMS, promovati suspendarea programului educational? Rog toti acesti responsabili adulti sa exemplifice in ce alte tari se iau astfel de masuri ce vizeaza scolile si gradinitele. Viitorul dumneavoastra, stimabili adulti, depinde de aceste generatii, in curs de scolarizare, si aceasta si din punct de vedere sanitar – poate nu veti muri de Covid, insa aceasta nu este si nu va ramane singura amenintare din prezentul si viitorul nostru.

  6. Ne agitam degeaba?! Sute de mii de romani in strada si gata !
    Scoala in Romania se poate face cu prezenta fizica doar in momentul in care incidenta este sub 2 la mie si avem peste 75% vaccinati !
    Cat timp acest “sinistru” exista pe acel scaun, populatia Romaniei dispare cu viteza incredibila!!!

    Asa ca…trezirea dragi romani!!!

  7. Acesta este un plan logic si corect.
    Dar din moment ce il vor pastra pe Câmpeanu ca ministru al Educatiei, nu vor putea aplica acest plan.
    Va fi acelasi cinism de a aduce copiii la scoala prin mijloacele aglomerate de transport in comun, la rata enorma de transmitere comunitara.
    Si ca urmare, haosul orelor hibrid din cauza contactilor ditecti, care stau acasa si anomalia orelor online timute in sali de clasa goale, elevii clasei fiind online 14 zile din cauza cazurilor de covid la elevi.
    Normal si corect ar fi scoala online pana scade rata de infectare sub 6 la mie.
    Asa gandeste un om normal.

  8. Imbecilitatea rezista. Ce legatura are rata pe tara cu situatia dintr-o scoala sau alta? Situatia trebuie privita particularizat, ca sa evitam cazurile in care vom fi nevoiti sa mergem la scoala intr-o localitate cu rata 20 sau, invers, sa stam online acolo unde se poate face fizic.

    1. Aveti mare dreptate. Toti stim cum se calculeaza media aritmetica. Cand ai 17 la mie in Bucuresti, ce sa iasa, vreun diamant?

  9. Se tine cont și la examenul de clasa aVIII a? Copilul meu este în clasa VIIIa…din clasa a VI a sem II este în online…anul acesta nu au făcut aproape nimic ….își da seama cineva cât au pierdut copiii aceștia? Care vor fii consecințele?

    1. Să știți că nu este singurul în aceasta situație.
      Cred ca ar fi mai bine ca cei din clasele terminale sa continue fizic și restul sa poată face online.
      Şi eu am avut anul trecut acest examen, dar fără meditații in particular și mai ales cu aceste restricții nu poate lua o notă mare.
      Eu am reușit in 5 luni sa scot o notă foarte bună mergând doar la orele remediale și la pregătire în particular.
      Nu se știe cum va fi și anul acesta.

  10. Si continuam sa-i bagam intr-o oala si pe cei care ar putea continua orele la scoala (in prezent cu contaminare cu numere mici la 1000) si pe ceilalti care vor putea “intra” la scoala chiar daca la ei e 10 la mie daca in tara ajungem la 3 sau 6 la mie !
    Excelenta viziunea !
    Iar cu mersul la scoala din 3 ianuarie ? Nici o vorba ? E “normal”?
    Va urma valul “x” exact ca in septembrie dupa vacanta de vara.
    Asta e viziunea prezentului ministru de la educatie?

  11. Cred ca glumiti ori sunteti cretini. Ce treaba are elevul de la tara de la 0,80 la mie cu bucuresteanul de 17 la mie? Descentralizarea este solutia potrivita.

  12. Vad ca il păstrează pe Câmpeanu ministru al Educatiei.
    In acest caz, haosul si absurdul va domina in continuare sistemul de invatamant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Iohannis, după apelul mai multor organizații și academicieni să ia poziție împotriva modificărilor în legislația CNATDCU: Solicit inițiatorilor proiectului să țină cont de îngrijorările și riscurile sesizate / “Toleranță zero” față de abaterile academice și plagiat

“Apreciez că societatea civilă și mediul academic și-au exprimat clar punctul de vedere și așteptările privind modificările propuse la Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a…
Vezi articolul

România din ochii copiilor care își văd țara de două ori pe an, de Paște și Crăciun. Mama: Am zis că fetele mele „vor ști să vorbească în română”, când am văzut durerea din ochii mamei că nu le înțelegea

Milioane de români au emigrat în străinătate în ultimii aproape 15 ani, câți s-au scurs de la aderarea României la UE. Astăzi, o generație de copii născuți din părinți români…
Vezi articolul

Sondaj naţional despre şcoala online, lansat de Ministerul Educaţiei pentru toți elevii, părinţii şi profesorii. Cadrelor didactice le sunt cerute propuneri pentru ca ministerul, şcolile şi inspectoratele să se organizeze mai bine

Ministerul Educaţiei face un sondaj la nivel naţional pentru a afla dacă şcolile au făcut în perioada aceasta activităţi online, cum s-au descurcat profesorii, ce măsuri au luat directorii şi…
Vezi articolul