Efectele amânării examenului de Rezidențiat, explicate de studenții la Medicină: 5.000 de absolvenți nu vor intra pe piața muncii pe 1 ianuarie / Instabilitatea nu încurajează medicii să rămână în țară

465 de vizualizări
Greva japoneza #Rezi / Foto: Facebook Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România
Amânarea examenului de rezidențiat după data de 8 decembrie va face ca peste 5.000 de absolvenți de Medicină să nu intre pe piața muncii pe 1 ianuarie, “fiind puși într-o situație financiară gravă”, avertizează studenții Facultăților de Medicină și Farmacie din toată țara. La o zi după ce au organizat proteste în centrele universitare din Cluj, Iași și Craiova, tinerii explică faptul că promovarea examenului de rezidențiat le dă dreptul să intre pe piața muncii. “Pierderea financiară, pentru întreaga generație de tineri medici, pe lună, este de peste 20 milioane de”, spune Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România.

Numărul posturilor scoase la rezidențiat anul acesta este de 4.710.

„În contextul unei discuții televizate din 15.10.2019, între Ministrul Sănătății și reprezentantul studenților mediciniști, doamna Sorina Pintea a anunțat public faptul că există o posibilitate foarte mare ca examenul de rezidențiat să sufere o nouă amânare, din cauza lipsei de soluții în care se află actualul Guvern, fără un Ministru al Educației și fără a se fi semnat ordinele necesare atunci când se afla un ministru în funcție”, susțin studenții, într-un comunicat de presă.

Ei amintesc că examenul de rezidențiat a suferit deja o amânare: data inițială în care trebuia să aibă loc era 17 noiembrie, iar actuala dată stabilită este 8 decembrie. Amânarea datei de 8 decembrie va face ca examenul să fie ilegal, avertizează tinerii.

Efectele amânării examenului de Rezidențiat, explicate de studenți
  • „Peste 5000 de absolvenți nu vor intra pe piața muncii pe 1 ianuarie, fiind puși într-o situație financiară gravă”

„Aceștia nu vor avea posibilitatea obținerii unei surse de venit până la susținerea examenului și intrarea pe piața muncii, fiind nevoiți să fie susținuți în continuare de familii. Pierderea financiară, pentru întreaga generație de tineri medici, pe lună, este de peste 20 milioane de lei (sumă preluată de pe website-ul AngajatorulMeu.ro). Pentru mulți studenți, facultatea de medicină a reprezentat deja un efort financiar extrem din partea lor și a familiilor, fiind acum trădați de sistemul care nu le oferă nicio satisfacție după 6 ani de studiu”, avertizează tinerii.

  • „Instabilitatea nu încurajează medicii să rămână în țară”

„În contextul unei crize deja existente de personal și al incertitudinii unui loc de muncă în viitorul apropiat, cauzată de problema examenului de rezidențiat, absolvenții sunt tentați de oferte avantajoase din afara țării. Acest lucru va duce la acutizarea lipsei de medici existente”, spune Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România.

  • „Peste 5000 de absolvenți nu au asigurare medicală”

„Deoarece absolvenții care urmează să susțină examenul de rezidențiat nu mai sunt studenți și nu au un loc de muncă, aceștia nu sunt asigurați medical până la începerea activității medicale”, se arată în comunicatul Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România.

  • „Pacienții vor suferi din cauza lipsei personalului medical”

„Lipsa a peste 4000 de medici care ar fi trebuit să își înceapă activitatea pe 1 ianuarie va duce sistemul medical la o criză de personal, punând presiune pe personalul deja existent în sistem, în detrimentul pacienților din spitalele din România”, potrivit studenților.

  • „Examenul va deveni ilegal”

„O nouă amânare a examenului, mutând astfel data acestuia în 2020, va pune examenul în afara legii, fiind clar stipulat în lege (Ordonanța 18/2009) că acesta trebuie să aibă loc în ultimele trei luni ale fiecărui an. Această situație va duce la noi întârzieri, până la identificarea unei soluții legale de a susține examenul”, atrag atenția tinerii.

  • „Peste 5000 de absolvenți sunt nevoiți să își reconsidere strategia de învățare”

„Pregătirea unui absolvent pentru examenul de rezidențiat necesită luni de învățare și memorare, fiind nevoie de un plan de învățare, pentru ca acesta să susțină examenul atunci când se află într-un vârf de performanță academică, acest lucru deja fiind afectat de amânarea precedentă”, spun studenții.

„Din cauza tuturor celor menționate mai sus, mii de studenți s-au alăturat grevei japoneze #Rezi și câteva sute au protestat în stradă miercuri, 16.10.2019, în Cluj, Iași și Craiova. Este inadmisibil ca în România anului 2019 un examen vital și viitorul unei întregi generații de medici să fie blocat de lipsa unei semnături, necesare finalizării unui ordin de ministru. Astfel, studenții din domeniul sănătății vor continua să protesteze și să solicite cu fermitate tuturor instituțiilor implicate să identifice soluții pentru soluționarea de urgență a acestei situații, devenită deja o problemă de sănătate publică”, se arată în comunicat.

Citește și:

 

 

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educația financiară – abordată „transversal” în proiectul planurilor-cadru pentru liceu, la economie, matematică și în „zona descentralizată”, spune ministrul Daniel David / Locul ei – „în acele competențe personale, sociale și antreprenoriale” 

Locul educației financiare „eu acolo l-aș vedea, ca fiind foarte important în acele competențe personale, sociale și antreprenoriale”, a spus ministrul Daniel David marți, 4 februarie, în cadrul evenimentului de…
Vezi articolul

Două regulamente europene și un contract de finanțare au fost încălcate prin proiectul Universității „Dunărea de Jos” din Galați în care au fost constatate nereguli cu impact de 7,28 milioane de lei, spune Ministerul Agriculturii

Controlul efectuat de Ministerul Agriculturii la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în care au fost constatate nereguli majore în cazul unui proiect din fonduri europene, după cum Edupedu.ro a…
Vezi articolul

Radu Vancu, despre programa de Limba și literatura română: Ori o refacem de la zero, ori corectăm urgent periodizarea și aducem literatura până în prezent / Fără o programă coerentă, analfabetismul funcțional se va accentua și mai groaznic

Profesorul universitar și scriitorul Radu Vancu a explicat că programa de Limba și literatura română trebuie fie refăcută integral, fie corectată în ceea ce privește periodizarea literaturii și adusă până…
Vezi articolul