Elevii din clasele a V-a și a IX-a ar urma să susțină Evaluarea Națională și Bacalaureatul, peste 4 ani, în forma actuală / Secretarul de stat Bogdan Cristescu: Orice decizie cu privire la examene se va adresa elevilor care intră în acel ciclu după adoptarea proiectului legii

1.768 de vizualizări
Foto: Alfabetar
„Orice decizie care va fi luată în privința examenelor naționale se va adresa elevilor care intră în acel ciclu după adoptarea legii”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Educației, Bogdan Cristescu, la Digi24. Acesta a fost întrebat despre eventuale schimbări la examenele naționale, în special la Bacalaureat 2027, despre care fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, anunța că va fi primul examen modificat pe noua lege a Educației, aflată încă în stadiu de proiect.

Conform declarației lui Bogdan Cristescu, elevii care în septembrie 2022 au intrat în clasele a V-a și a IX-a ar urma să susțină Evaluarea Națională și Bacalaureatul, peste 4 ani, adică în 2026, în forma actuală.

„Decizia doamnei ministru și comunicarea a fost foarte clară – orice decizie care va fi luată în privința examenelor naționale se va adresa elevilor care intră în acel ciclu după adoptarea legii. Deci va fi timp pentru fiecare ca elementele de noutate să fie asimilate, înțelege toți elevii, profesorii și părinții să fie pregătiți pentru felul în care vor arăta acestea

Decizia de a amâna pentru luna ianuarie 2023 prezentarea proiectelor de legi ale Educației, consolidate după dezbaterea publică, a fost luată de ministrul Ligia Deca, spune secretarul de stat Bogdan Cristescu, pentru a nu se suprapune cu perioada sărbătorilor și cu vacanța școlară. Acesta a precizat că proiectele de legi vor fi „puse în transparență” din nou. Acest lucru va însemna reluarea procesului de dezbatere publică

„Decizia a fost cumva legată de perioada în care suntem acum, pentru că este mai bine ca punerea în transparență a legilor să fie într-o perioadă care să nu fie o perioadă de sărbători, să nu fie o perioadă în care școlile intră în vacanță. Este corect și bine ca toți cei interesați, actori educațional, părinți, profesori, colegi din mediul universitar sau alți beneficiari să aibă timp și disponibilitate pentru a reacționa”, a declarat Cristescu.

„Dacă legile vor fi puse în transparență atunci când este decizia doamnei ministru, atunci vor fi în transparență, pentru că altfel am discuta despre lucruri separat sau punctual și este ideal ca toată abordarea să fie o abordare in integrum, pentru că tocmai tema fiind atât de importantă și de sensibilă pentru noi toți, eu cred că orice detaliu va conduce spre o întrebare de follow up”, a declarat oficialul.

Aceasta a mai spus că toate amendamentele depuse au fost „citite cu atenție, grupate, integrate”.

„Doamna ministru de la preluarea funcției a făcut o analiză a tuturor amendamentelor depuse și așa cum știți, au fost foarte multe, au fost citite cu atenție, au fost grupate, integrate și este normal ca rezultatul să fie la dispoziția tuturor, într-o perioadă în care ne putem apleca cu toții poate cu mai multă atenție asupra lor”, a mai declarat secretarul de stat.

Reamintim că proiectele de legi ale Educației au fost prezentate în dezbatere publică în luna august 2022, în plină vacanță de vară, de către Sorin Cîmpeanu. Măsurile au stârnit multe controverse, iar despre câteva puteți citi aici: admiterea la liceu în 2024schimbările legate de Bac 2027titularizarea profesorilordesființarea inspectoratelor școlareînlocuirea notelor cu calificative și portofoliul educațional obligatoriu de la grădiniță.

Proiectele legilor Educației au fost amânate pentru „după sărbătorile de iarnă”, de ministrul Ligia Deca: „E mai bine ca discuția să fie purtată într-o perioadă de activitate inclusiv școlară”, a precizat aceasta pe 12 decembrie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTA Elevii de la 8 școli din București încep cursurile online din cauza lucrărilor. În toată țara sunt 27 de școli și grădinițe care nu pot organiza cursuri în format fizic / Cîmpeanu: Peste 7.000 de elevi vor face școală online în prima săptămână

Prima zi de școală va fi una de școală online pentru elevii din 27 de unități de învățământ din toată țara, potrivit anunțului făcut de Ministrul de Interne la conferința…
Vezi articolul

Anca Dragu: În educație rezultatele investirii banilor se văd foarte, foarte greu. Copiii nu votează și atunci această investiție în educație e foarte costisitoare/ Devine o investiție puțin tentantă pentru politicienii care nouă nu ne plac

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, afirmă că al doilea domeniu ca importanţă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este Educaţia, domeniu afectat de lipsa investiţiilor de-a lungul anilor. „Copiii nu…
Vezi articolul

Tabere studențești 2024. Sejur gratuit la munte, mare sau în Delta Dunării, din 14 iulie, pentru studenții fără restanțe, cu bursă socială sau cu rezultate deosebite / Înscrierile sunt deschise – documente

Studenții fără restanțe la examene se pot înscrie până vineri, 14 iunie, la tabere studențești de vară organizate de Ministerul Familiei (MFTES), potrivit unui comunicat al instituției. Taberele încep pe…
Vezi articolul

Ministerul Educației a trimis Consiliului Economic și Social, pentru avizare, proiectul de ordonanță care prevede creșterea alocației forfetare pentru elevii navetiști / Asociațiile de elevi critică demersul

Proiectul de ordonanță care prevede creșterea alocației forfetare pentru elevii navetiști a fost trimis pentru avizare la Consiliului Economic și Social, în forma propusă de fostul ministru al Educației, Sorin…
Vezi articolul

Apelul părinților, către Guvernul Orban: Nu mimați descentralizarea! Sunt școli care vor să înceapă în verde, respectă regulile și nu sunt lăsate / Plus: Cum începe o școală în scenariul roșu, pentru că ministerele au întârziat emiterea unui ordin

“Dați drumul descentralizării în sensul adevărat al noțiunii! Nu mimați descentralizarea!”, este apelul lansat către Guvernul Orban de președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, după ce inspectoratele au respins…
Vezi articolul