Elevii olimpici români, premiați cu două medalii de aur, una de argint și două de bronz la Olimpiada Europeană de Geografie 2025 / Guvernul Bolojan vrea să taie bursele de excelență

2.306 vizualizări
Premiile lotului de olimpici la Olimpiada Europeană de Geografie 2025 / Foto: Facebook.com
Două medalii de aur, una de argint și două de bronz sunt rezultatele obținute de elevii români la Olimpiada Europeană de Geografie (EGEO) desfășurată în capitala Lituaniei, transmite Ministerul Educației și Cercetării (MEC) într-o postare pe Facebook.

Șapte elevi din opt care au reprezentat România la competiție, în loturi de juniori și seniori, sunt de la licee de stat.

  • Mai precis, patru elevi au constituit lotul de juniori, dintre care unul de la o școală privată. Alți patru elevi de la colegii naționale au format lotul de seniori.

Profesori coordonatori ai loturilor au fost Mihaela Florina Alexandru, inspector în Ministerul Educației și Cercetării, și Mihaela Cornelia Fiscutean, profesoară la Colegiul National Iași, potrivit sursei citate.

  • Alessio Andrei Nenu, Școala Gimnazială „Profesor Nicolae Simache”, Ploiești – medalie de aur și locul I ca punctaj
  • Ștefan Negescu-Lucov, Scoala Gimnazială nr. 179, București – medalie de aur
  • Ana-Maria Apătean, Colegiul National „Sfântul Sava”, București – medalie de bronz
  • Tudor Toma, Liceul Internațional de Informatică, București

Cât despre elevii seniori:

  • Ionuț Merăuță, Colegiul Național „Unirea”, Focșani – medalie de argint
  • Sebastian Buțu, Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”, Hunedoara – medalie de bronz
  • Iustin Tode, Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Iași
  • Andrei Cristian Bunea, Colegiul Național „Gheorghe Munteanu-Murgoci”, Brăila

Anul trecut, elevii olimpici români au obținut în total 8 medalii de aur, argint și bronz la EGEO, organizată la Belgrad.

Context. Guvernul Bolojan are printre măsurile de reducere a cheltuielilor publice și regândirea sistemului de burse școlare din toamna lui 2025. Vor rămâne doar bursele de merit, sociale și tehnologice, fără cele actuale de reziliență și excelență olimpică I și II.

  • Elevii olimpici național și internațional vor primi premii „mai mari” pentru performanțele de la competiții, a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, la conferința de presă de joi, 3 iulie, organizată cu miniștrii Muncii, Finanțelor și al Sănătății.
  • „Vom menține premiile pentru olimpici pentru performanțele foarte mari și chiar vom crește ușor premiile”, a spus ministrul Educației și Cercetării la conferința de presă de joi, 3 iulie, organizată cu miniștrii Muncii, Finanțelor și al Sănătății. Detalii aici.


1 comment
  1. E incredibil cum ajungem să ne tăiem singuri aripile. Olimpicii sunt primii elevi care ar trebui să ia bursă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ministerul Educației încearcă să schimbe condițiile de acordare a burselor sociale medicale în anul școlar 2025-2026 printr-o adresă trimisă inspectoratelor școlare în care arată că doar anumite certificate A5 ar fi valabile / Formularul tipizat nu are însă mențiunea cerută de MEC, iar metodologia de burse nu face nicio precizare

Elevii care primesc burse sociale pe motive medicale în anul școlar 2025-2026 pot pierde bursa, dacă certificatul medical tip A5 nu conține „mențiunea expresă privind încadrarea conform criteriilor prevăzute în…
Vezi articolul

Lixandru, Ministerul Educației, despre organizarea probelor scrise de la BAC 2025 în timpul cursurilor: Inspectoratele școlare pot comasa elevi din mai multe clase, ca să nu fie afectate multe școli de lipsa profesorilor, iar elevii care nu dau examene pot veni după amiaza la școală

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, a propus câteva soluții pentru gestionarea probelor scrise de la Bac 2025, care se vor susține pentru prima oară în istoria recentă,…
Vezi articolul