Elevii solicită Guvernului să nu renunțe la vouchere de 250 de lei pentru rechizite

503 vizualizări
Tichete pentru elevi: Câte 250 de lei pentru fiecare elev, împărțiți în 5 tichete de 50 de lei
School bag with books and equipment
Consiliul Național al Elevilor (CNE) condamnă „atitudinea manifestată de factorii decizionali, care tratează educația ca pe un cost, neînțelegând că aceasta reprezintă, de fapt, o investiție” și solicită Guvernului „reconsiderarea importanței măsurilor de tip social având drept obiectiv central garantarea accesului elevilor la educație”, se arată într-un comunicat de presă al CNE.

Reacția elevilor vine în contextul în care Ministerul Educației a retras din dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind programul „Merg la școală”, prin care aloca 250 de lei sub formă de vouchere pentru fiecare elev din ciclurile primar, gimnazial, profesional și liceal. Propunerea a fost publicată săptămâna trecută și urma să ajungă în Guvern pentru aprobare, după cum Edupedu.ro a scris pe 30 iulie.

România, campioană la sărăcie

România are cea mai mare pondere a sărăciei în rândul copiilor din toată Uniunea Europeană, 49,2% dintre românii cu vârste de la 0 la 17 ani fiind sub risc de sărăcie, mult peste media UE de 26,4%, potrivit ultimelor date Eurostat.

Tocmai de aceea, „este crucială identificarea unor soluții pe termen mediu și lung, care să vină în ajutorul acestora”, atrag atenția elevii.

În plus, una dintre cauzele principale ale fenomenului de părăsire timpurie a școlii îl reprezintă condițiile financiare precare ale elevului și ale familiei din care acesta provine.

„Nefinalizarea studiilor de către elev conduce spre o scădere considerabilă a șanselor ca acesta să fie, ulterior, integrat pe piața muncii, fapt ce, pe de o parte, are efecte profund negative asupra sa la nivel individual, iar pe de altă parte, determină diminuarea forței de muncă în plan național”, mai spun elevii.

Un studiu realizat de „Salvați Copiii” arată că, deși învățământul românesc este teoretic gratuit, costurile educației se ridică în medie la 1490 lei/elev și 1954 lei/familie. În acest context, spun elevii, prin programul „Merg la școală”, statul ar fi preluat o parte din aceste cheltuieli, oferind categoriilor defavorizate de elevi oportunitatea de a participa la actul educațional.

„Solicităm, așadar, Guvernului menținerea intactă a bugetului alocat pentru segmentul educației și reconsiderarea importanței măsurilor de tip social având drept obiectiv central garantarea accesului elevilor la educație”, se arată în comunicatul de presă al CNE.

Potrivit surselor Edupedu.ro, retragerea proiectului vine după ce Ministerul Finanțelor ar fi luat decizia să taie fondurile respective din bugetul Ministerului Educației la rectificarea bugetară. Acest program ar fi avut alocate peste 593 milioane lei.

 


4 comments
  1. Buna ziua, stie cineva daca a fost retras acest program oficial sau nu ? Am mers la directoarea scoli care ridica din umeri si nu site sa ne comunice. Multumesc .

  2. Elevii vin la scoala sa invete, sa aiba un viitor. Bani vor primi dupa ce vor termina scoala si se vor angaja.

  3. Maine o sa faca conferinta de presa ministrii Educatiei si Finantelor impreuna cu Miss Dancila si o sa spuna ca nu-i adevarat ca au retras proiectul de tot! L-au retras doar pentru ca au facut altul mai bun si o sa mai puna inca 481 de lei de caciula, pe langa cei 250 lei, plus doua mese calde pe Zi, abonament gratuit la Taxi si cate un Smartafon D9+!!!

    Nu le este rusine sa spuna ca tara merge foarte bine, economia duduie, suntem primii la agricultura si zootehnie si ei, nesimtitii, dau la copii lapte din UNGARIA, biscuiti tari de-ti rupi dintii in ei, mere stricate si cornuri mai rele la gust decat painea… apropo unde este MIEREA promisa de acum 2 ani???… ca parca suntem primii in Europa si la Apicultura!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elev: „Ziua este mai lungă în timpul verii deoarece Pământul este mai aproape de Soare”. Erorile ştiinţifice din manualele de Ştiinţele Naturii de clasa a IV-a sunt predate la clasă de profesori, confirmă un studiu publicat în Revista de Pedagogie

Elevii de clasa a IV-a nu ştiu să răspundă corect la întrebări de tipul „De ce este vara ziua mai lungă decât iarna?” sau „Cum se formează anotimpurile”, arată studiul…
Vezi articolul

Trei elevi de la licee tehnologice din Slobozia, prinși de poliție și identificați pe camerele de supraveghere cum furau din ghiozdanele elevilor de la Liceul Pedagogic, când aceștia erau la orele de sport. Poliția a început cercetările abia când o elevă a depus plângere, spune conducerea liceului Pedagogic, care ar mai fi sesizat nereguli, dar susține că „nu ne-a auzit nimeni”

Patru elevi din cadrul Liceului Pedagogic „Matei Basarab” și Liceelor Tehnologice „Înălțarea Domnului” și „Alexandru Ioan Cuza” sunt suspecți că intrau în clasele Liceului Pedagogic „Matei Basarab” și furau bunuri…
Vezi articolul

Rezultate finale Olimpiada județeană de Informatică 2024, clasele IX-XII. Punctajele de după contestații au fost publicate de Societatea pentru Excelență în Informatică – SEPI / Etapa națională, din 23 aprilie, la București

Rezultatele de după contestații de la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Informatică (ONI) 2024, pentru elevii de liceu, au fost publicate de organizatori. Peste 5.000 de elevi de clasele V-XII au…
Vezi articolul

Ministerul Educației și Cercetării, în contextul alegerilor prezidențiale 2025: Politica se oprește la poarta școlii, dar încurajăm exprimarea acesteia democratic în societate

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) transmite, în contextul desfășurării campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2025, o informare privind respectarea prevederilor legale referitoare la activitatea politică în unitățile de învățământ.…
Vezi articolul

Premierul Florin Cîțu desființează motivul invocat de Vlad Voiculescu și de secretarul de stat Andreea Moldovan pentru nefolosirea testelor de salivă în școli: Eu le-am propus / INSP trebuie să le includă în metodologie

Premierul Florin Cîțu intervine în disputa folosirii testelor non-invazive, dintre ministrul Sănătății și cel al Educației. Într-o conferință de presă, premierul a anunțat că el a cerut ca revenirea la…
Vezi articolul