Etica și integritatea – priorități majore pentru școlile doctorale în Europa, arată un nou raport al Asociației Universităților Europene / Calitatea coordonării, Open Science și digitalizarea – în topul priorităților

235 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Calitatea muncii depuse de coordonatorii de doctorate și chestiunile de etică și integritate sunt cele mai importante priorități pentru universitățile europene, în materie de doctorate, potrivit unei analize publicate de Asociația Universităților Europene (EUA). Aceasta arată, pe baza răspunsurilor obținute de la universitățile membre, instituțiile europene de învățământ superior acordă o atenție tot mai ridicată unor teme precum știința deschisă sau managementul datelor și contextul digitalizării.

Acestea din urmă, deși sunt considerate importante din punct de vedere strategic, figurează însă considerabil mai jos într-un clasament al priorităților declarate de universitățile participante la analiza EUA.

  • Studiul se bazează pe contribuția a circa 140 de instituții europene de învățământ superior (inclusiv cinci din România), colectate anul trecut. Documentul, publicat la începutul acestei luni, vine în continuarea unui prim astfel de raport desfășurat în 2017-2018.

Potrivit analizei citate, participanții consideră că etica și integritatea în activitatea de cercetare reprezintă, alături de calitatea coordonării doctoratelor, elementul central al școlilor doctorale și o prioritate majoră pentru viitorul acestora.

Din punct de vedere strategic, internaționalizarea și digitizarea reprezintă priorități importante, în contextul politicilor promovare a Open Science, iar din acest punct de vedere crește și interesul pentru teme precum managementul datelor. În acest sistem complex, “stabilirea unor priorități a devenit o prioritate în sine”, afirmă raportul, iar aceasta va marca mulți ani dezbaterea privind dezvoltarea școlilor doctorale.

Din punct de vedere al dezvoltării competențelor, universitățile europene vorbesc, din nou, despre nevoia absolută de pregătire în privința integrității în cercetare. Alte teme prioritare din acest punct de vedere sunt dezvoltarea abilităților digitale, dar și a capacității de a transmite informația științifică societății. Raportul notează că anii de criză produsă de pandemia Covid-19 au avut un efect semnificativ în privința dezvoltării de competențe digitale.

Întrebate care sunt prioritățile în educația doctorală, în cadrul propriilor instituții, universitățile participante la studiul european au indicat:

  • Etica și integritatea și calitatea coordonării de doctorate sunt priorități majore pentru mai bine de jumătate dintre respondenți (54%, respectiv 64%)
  • Aceste teme sunt mai importante chiar decât finanțarea candidaților și asistarea acestora în obținerea de experiență internațională ( priorități pentru 40%, respectiv 47% dintre respondenți)
  • Priorități relevante sunt și colaborarea cu alte universități, evaluarea cercetărilor, egalitatea și diversitatea, participarea la programe-cadru europene.
  • Deși importante la nivel strategic, la nivel declarativ chestiuni precum managementul datelor, Știința Deschisă sau digitalizarea sunt situate la mijlocul clasamentului priorităților declarate de universități
  • În coada clasamentului priorităților sunt chestiuni precum Știința cetățenească, ecosistemele de inovație, antreprenoriatul, dar și transformarea verde – teme de interes major pentru proiectele europene de dezvoltare a învățământului superior.
Priorități declarate de universitățile participante / Sursa: Raportul Asociației Universităților Europene


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cele șase vulnerabilități ale profesorilor universitari identificate de Mircea Miclea: „narcisism universitar, retorită, indiferentism, gloriolă, riscofobie și multifrenie” / „Pot să ducă la dereglări majore și la nivel instituțional și la nivel de individ”

Mircea Miclea, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească și fost ministru al Educației, a identificat șase vulnerabilități la care sunt expuși profesorii universitari în mediul academic, oferind exemple de unde…
Vezi articolul

ANALIZĂ Noua programă de Limba română propusă pentru clasa a IX-a nu are absolut nicio mențiune despre Inteligența Artificială, deși programele altor discipline cer „imperativ” folosirea AI în predare-învățare / Studiu de caz OCDE legat de Scriere în curriculumurile școlare: Toate strategiile de învățare au în prezent alternative susținute de AI

Proiectul de programă pentru disciplina Limba și literatura română – clasa a IX-a, care a stârnit deja critici cu privire la conținuturile literare recomandate și modalitatea de abordare a acestora,…
Vezi articolul