EuropaFM: Testele de salivă pentru elevi nu pot fi livrate, pentru că Ministerul de Interne nu are bani pentru ele – surse

11.453 de vizualizări
Foto: © Najmi Arif Norkaman | Dreamstime.com
Testele de salivă pentru elevi nu pot fi livrate pentru că Ministerul de Interne nu are bani să le achite, au precizat pentru surse oficiale din două instituții publice pentru EuropaFM.

Ministerul ar fi trebuit să primească banii pentru teste la rectificarea bugetară, rectificare ce nu poate avea loc de două luni, pentru că nu există Guvern care să dea ordonanța de urgență necesară, potrivit sursei citate anterior. În ciuda promisiunilor ministrului Educației, testele nu pot ajunge în școli pentru că Inspectoratul pentru Situații de Urgență, subordonat Ministerului de Interne, nu are fondurile necesare.

Amintim că Salvați Copiii cere urgentarea testării antigen în școli, deoarece este necesară pentru menținerea școlilor deschide și pentru limitarea răspândirii pandemiei.

„Testele vor putea fi administrate la domiciliu, de către părinți sau sub supravegherea părinților sau a reprezentanților legali, sau în școală. Atunci când există dorința colegilor – cadre didactice – pentru a fi administrate în școală, este nevoie și de acordul părinților”, a declarat joi seara Ministrul Educației, în legătură cu testarea rapidă a elevilor.

Miercurea trecută, Sorin Cîmpeanu anunța că livrarea testelor este amânată pentru încă o săptămână: „Testele încă nu au ajuns în școli. După ultimele informații pe care le-am primit astăzi, ele vor ajunge cel mai târziu la jumătatea săptămânii viitoare, deși inițial am primit asigurări că vor ajunge la finalul acestei săptămâni, dar cert este că vor ajunge”.

Testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se realizează în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs, potrivit procedurii. Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă sau în alte spații, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unității de învățământ sau la domiciliu, sub îndrumarea părinților/reprezentanților legali.

Foto: © Najmi Arif Norkaman | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Salvați Copiii cere urgentarea testării antigen în școli: Pot fi implicate cadrele medicale, părinții și voluntari din domeniile socio-medicale / Decizia de testare trebuie luată de consiliile de administrație ale școlilor
BREAKING Școala va decide dacă dorește și dacă are condiții pentru ca profesorii să facă testarea în școală, dacă nu testele vor fi administrate la domiciliu sub supravegherea părinților. Rezultatul testului va fi trimis în scris sau prin e-mail dirigintelui, anunță ministrul Educației
Livrarea testelor în școli este amânată pentru încă o săptămână, anunță ministrul Educației
BREAKING Procedura modificată de testare a elevilor cu teste de salivă și formularul de consimțământ – documente


7 comments
  1. Acest ministru se face ca munceste, demisia acestui ratat.

  2. Asa se face management. Fara buget :). Nu degeaba i se spune in toate felurile acestui ministru incompetent.

    Reforme ciuciu, i-a dat cu flit pana si faraonului care l-a cadorisit cu un os de ros. Remediale ciuciu. Scoala online rezonabila ciuciu. Gargara la televizor zilnic. Asta se viseaza prim ministru lol, la fel ca si faraonul jucator de golf.

  3. De 2 săptămâni tot spun că agenda educației a fost ocupată cu aceste teste, proceduri, ordine de ministru, CP uri, CA uri pt ceva ce NU există in școli.

    Inițial am crezut că testele vin in decembrie, dar încep să cred ca domnul ministru Patefon va livra doar câteva in fiecare școală cât să spună apoi zilnic:
    ,, Toate școlile au primit teste, sa le folosească decizia aparține scolii, nu ministerului.

    In acest fel nici nu minte, nici nu spune adevărul!

    Apropo, Banii pt orele remediale sunt dați dispăruți.
    Profesorii au primit cel mult banii pt 1 lună, Martie.

    Reforma curriculara pt liceu e dată si ea dispărută.
    De urmărit și cum vor fi ,, redistribuite” prin numire posturile de director care nu vor fi ocupate prin concurs.

    Presa de investigație a
    dispărut si ea.
    Din păcate!

    1. Un dezastru!
      Dl ministru nu a luat nicio decizie in favoarea copiilor pana acum, experimenteaza cu ei si il doare in cot de sanatatea lor.
      Ar trebui sa ii fie rusine sa mai dea vreo declaratie publica, pentru ca de fiecare data se contrazice singur si nu are niciun plan pus la punct si nici curajul sa isi asume vreo decizie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Supravegherea audio-video la Evaluarea Națională și BAC 2023. Camerele vor surprinde, cel puțin frontal, toți candidații în timpul susținerii probelor, potrivit procedurii oficiale – document

Camerele sistemului de supraveghere audio-video vor fi instalate în fiecare sală și vor surprinde, cel puțin frontal, toți candidații în timpul susținerii probelor de la Evaluarea Națională și BAC 2023,…
Vezi articolul

Mircea Miclea: Proiectele legilor Educației au ieșit așa de prost pentru că în spatele lor este un proiect, România Educată, al președinției, care din păcate este complet dezamăgitor, aș spune foarte clar – incompetent

Proiectele legilor educației lansate de Ministerul Educației în vara acestui an „au ieșit prost”, iar asta deoarece proiectul prezidențial din spatele lor, România Educată, „este complet dezamăgitor, aș spune foarte…
Vezi articolul

Până pe 9 iunie, toate școlile și inspectoratele trebuie să transmită situația elevilor de etnie romă la Ministerul Educației și Cercetării: numărul elevilor pe clase, burse, abandon școlar și activitățile pentru părinți

Toate școlile și inspectoratele școlare județene trebuie să transmită mai multe date privind situația elevilor de etnie romă din anul școlar 2024–2025, precum numărul elevilor pe niveluri de învățământ, câți…
Vezi articolul

Primele măsuri în școlile europene împotriva variantei sud-africane a coronavirusului. Anglia: elevii – îndemnați să poarte iar mască în spațiile comune / Germania: președintele îndeamnă oamenii să ia voluntar măsuri pentru a nu fi nevoie de închiderea școlilor

Primele măsuri și îndemnuri privind mediul școlar, în contextul răspândirii variantei sud-africane a noului coronavirus, au început să se facă auzite de duminică, în Anglia și Germania. La Londra, guvernul…
Vezi articolul