EXCLUSIV Concursurile pentru directorii institutelor de cercetare se vor organiza cel mai probabil în prima parte a acestui an, a anunțat președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru. Două treimi dintre institute au conducere interimară

532 de vizualizări
Andrei Alexandru, presedintele ANC / Foto: Facebook.com/Andrei Alexandru
Andrei Alexandru, presedintele ANC / Foto: Facebook.com/Andrei Alexandru
26 dintre institutele de cercetare aflate în coordonarea Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC) au, în acest moment, conducere interimară, asigurată de directori prin delegare, în timp ce doar 13 au conducere numită prin concurs, potrivit datelor transmise la solicitarea Edupedu.ro de președintele ANC, Andrei Alexandru. Situația se face simțită în condițiile în care este în desfășurare procesul de evaluare a institutelor, menit să reducă fragmentarea în domeniu și să crească eficiența organizațiilor de profil. 

Potrivit lui Andrei Alexandru, în acest moment se află „pe circuitul de avizare interministerială” un proiect de hotărâre de guvern privind metodologia concursurilor de ocupare a funcțiilor de director, conform cu noua Lege din 2024 privind statutul personalului de cercetare. Șeful ANC precizează că, în funcție de aprobarea acestui proiect și în contextul evaluării institutelor, concursurile vor avea lor „probabil” în prima jumătate a acestui an:

„Concursurile se vor organiza de îndată ce această hotărâre e aprobată, probabil în prima parte a acestui an corelat și cu derularea procesului de evaluare.” – precizările complete, mai jos

Potrivit lui Andrei Alexandru, „26 de institute au conducere interimară, iar 13 au conducere numită prin concurs în 2023. Alte 2 INCD nu mai au acreditare”. Acestea două din urmă nu sunt funcționale, nu au conducere, salariați și activitate – este vorba despre INCD pentru Utilaj Petrolier – IPCUP Ploiești, respectiv INCD pentru Metale și Resurse Radioactive – ICPMMR București.

Pe lângă INCD-uri, alte două entități aflate în subordinea ANC, Agenția Spațială Română și Institutul de Fizică Atomică, au tot directori prin delegare.

Institutele de cercetare unde în acest moment directorii ocupă postul prin delegare, fără concurs:

– Entități din subordinea ANC:

Agenția Spațială Română

Institutul de Fizică Atomică

– Institute din coordonarea ANC:

INCD Turbomotoare – COMOTI București

INCD pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentare – INMA

INCD pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei – IFIN HH

INCD pentru Fizică Tehnică – IFT Iași

INCD pentru Fizica Materialelor INCDFM București

INCD pentru Fizica Pământului – INCDFP

INCD Chimico-Farmaceutică – ICCF București

INCD pentru Geologie și Geoecologie Marină – GEOECOMAR București

INCD pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea

INCD pentru Inginerie Electrică – ICP-CA București

INCD Aerospațială Elie Carafoli – INCAS București

INCD pentru Ecologie Industrială – ECOIND București

INCD în Sudură și Încercări de Materiale – ISIM Timișoara

INCD pentru Chimie și Petrochimie – ICECHIM București

INCD pentru Metale Neferoase și Rare – IMNR

INCD pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexprozivă – INSEMEX Petroșani

INCD pentru Protecția Muncii – INCDPM Alexandru Darabonț – București

INCD pentru Protecția Mediului București

INCD în Domeniu Patologiei și Științelor Biomedicale Victor Babeș

INCD pentru Bioresurse Alimentare – IBA București

INCD Agricolă Fundulea

INCD pentru Biologie și Nutriție Animală – IBNA Balotești

INCD pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov

INCD în Turism – INCDT București

INCD Delta Dunării – INCDDD Tulcea

INCD Marină Grigore Antipa – INCDM Constanța

INCD-uri cu directori numiți prin concurs pentru perioada 2023-2027:

INCD pentru Optoelectronică – INOE 2000 București

INCD în DomeniuL Geologiei, Geofizicii, Geochimiei și Teledetecției – IGR București

INCD pentru Textile și Pielărie – INCDTP București

INCD pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației – INFLPR București

INCD pentru Electrochimie și Materie Condensată – INCEMC Timișoara

INCD pentru Științe Biologice – INSB București

INCD pentru Microtehnologie – IMT București

INCD pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare – INCDTIM Cluj-Napoca (mandat 2024-2028)

INCD pentru Mecatronică și Tehnica Măsurării – INCDMTM București

INCD și Încercări pentru Electronică – ICMET Craiova

INCD în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă – URBAN-INCERC

INCD pentru pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului – ICPA București

INCD în Silvicultură Marin Drăcea

Declarațiile președintelui ANC, Andrei Alexandru, pentru Edupedu.ro – detaliat:

„Avem pe circuitul de avizare interministerială o hotărâre de guvern privind elaborarea metodologiei de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director in acord cu prevederile art 16 și 17 din Legea 183/2024. Am agreat o formă a acestei hotărâri cu dl ministru Dimian, așa încât să ne asigurăm că aceste concursuri vor fi transparente, că vom avea o selecție bazată strict pe competențele profesionale și că includem indicatori privind performanța managerială precum valoarea fondurilor europene atrase, impactul socio-economic sau parteneriatele cu industria fiindcă misiunea acestor institute este tocmai aceea de a se orienta către inovare și de a duce către piață rezultatele cercetării. 

De asemenea, este vital să înțelegem că institutele au datoria de a depune aplicații de proiecte și de a intra în diverse parteneriate cu alte organizații de cercetare sau cu mediul antreprenorial, atrăgând astfel finanțări publice sau private. Totodată reamintesc că suntem în plin proces de evaluare a tuturor organizațiilor de cercetare și în urma acestui proces va urma o reașezare a arhitecturii sistemului CDI care să reducă gradul de fragmentare, fiindcă fără o colaborare foarte strânsă între aceste organizații nu putem vorbi de competitivitate pe plan internațional. 

Concursurile se vor organiza de îndată ce această hotărâre e aprobată, probabil in prima parte a acestui an corelat și cu derularea procesului de evaluare. 

E important de precizat că, în baza art 17 (14) din legea 183/2024, aceeași persoană nu poate beneficia de mai mult de 4 desemnări consecutive ca interimar, iar un mandat interimar este de maxim 6 luni.”

Citește și:

Mihai Dimian anunță că analizează individual activitatea institutelor de cercetare din subordinea Ministerului, după ce deputatul Claudiu Năsui l-a întrebat ce măsuri ia în cazul directorilor cu „salarii extaordinar de mari” și cu „prime de sute de mii”

Mădălin Bunoiu: Fuziunea unor institute de cercetare poate fi propusă de Comisia de Evaluare, la finalul procesului. Dacă va exista o minimă voință politică, arhitectura Sistemului Naţional de Cercetare-Dezvoltare se poate face fără probleme / Este pentru prima dată când un astfel de proces are loc în România

EXCLUSIV Rezultatele evaluării institutelor de cercetare, prima rundă de clasificare, sunt anunțate de președintele Comisiei Naționale de Evaluare, Mădălin Bunoiu: 18 institute și organizații de cercetare sunt în categoria I cu nivel ridicat de excelență științifică, 7 sunt în categoria a II-a, iar 2 evaluări vor fi reluate / „Clasificarea pe clase de performanță permite corelarea finanțării cu rezultatele”


1 comment
  1. Oare acest proiect de HG a fost supus discutiilor in Comisia de Dialog Social a MEC? Am constatat ca, odata cu trecerea cercetarii la MEC si infiintarea ANC (o autoritate fantoma, fara drept de semnatura si decizie), Comisia de Dialog Social care exista pe langa fosti MCI a devenit nefunctionala, toate actele normative emise de la infiintarea MEC-ANC nefiind discutate in aceasta comisie. Asta este o inclacare a Legii Dialogului Social 367/2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Rezistența la „enormele presiuni politice” este principala „problemă” a funcționării CNATDCU – acuză 8 membri ai conducerii instituției și Adrian Miroiu, președintele comisiei care ar fi trebuit să analizeze acuzația de plagiat adusă premierului Ciucă. Profesorii se solidarizează cu vicepreședinții Dumitru, Andruh și Banabic

Opt membri ai Consiliului General CNATDCU – conducerea instituției care soluționează plagiatele – își afirmă susținerea față de vicepreședinții forului, Mircea Dumitru, Marius Andruh și Dorel Banabic, și vin cu…
Vezi articolul

Eficiența universităților românești în atragerea cercetătorilor de top din străinătate: ce spun datele din competițiile organizate cu bani PNRR, unde mai puțin de jumătate dintre proiectele depuse au îndeplinit pragurile minime impuse

Cât de pregătit este mediul academic românesc să atragă resurse umane de înaltă specializare din străinătate, așa cum își propun autoritățile române, cu fondurile masive – 178 de milioane de…
Vezi articolul