Reacție dură a vicepreședintelui Academiei României, Nicolae Zamfir, la amploarea pe care o ia în România fenomenul de avansare în cariera de cercetare prin obținerea de punctaje ca urmare a publicării de lucrări mediocre, uneori chiar mincinoase, în reviste care legal dau aparența că sunt științifice și sunt cotate ISI. Într-un interviu nou acordat Edupedu.ro, Nicolae Zamfir explică mecanismul folosit de editurile așa-zis științifice pentru a atrage cercetători în căutare de promovare rapidă și mincinoasă în carieră. „Fenomenul este de amploare”, a avertizat vicepreședintele Academiei, care a avertizat că „se comportă precum celulele canceroase într-un țesut sănătos”.
„Nu putem aștepta ca editurile respective să-și îmbunătățească calitatea, căci, chiar dacă ar începe, fenomenul este prea amplu și necesită mult timp pentru remediere. De aceea trebuie să dăm putere evaluărilor specialiștilor recunoscuți din domeniu care să considere indicatorii scientrometrici numai orientativ și să evalueaze calitativ activitatea pe baza rezultatelor științifice”, a declarat Nicolae Zamfir pentru Edupedu.ro.
Contactat de redacție pentru a explica detaliat problema publicațiilor așa-zis științifice care promovează impostura acordând impact mare lucrărilor mediocre sau de-a dreptul cu rezultate false trimise de cercetătorii în căutare de promovare în carieră rapidă și fără reguli, Nicolae Zamfir a explicat că autoritățile sunt lăsate, și în România, și în celelalte state, fără „mijloacele legale de interzicere în evaluări a datelor legate de editurile care nu sunt stricte din punct de vedere al calității articolelor, ele funcționând juridic legal”. Iar soluția este schimbarea evaluării activității cercetătorilor: „Evaluarea «peer review» este capabilă să elimine publicațiile «neserioase», mai ales când majoritatea din listă sunt astfel de publicații. Evaluările trebuie să se bazeze mai ales pe publicațiile în revistele dovedite de a fi de calitate și să fie făcute de cercetători din specialitatea respectivă, cu lucrări publicate în reviste clasice”, a declarat Zamfir.
„Să dăm putere evaluărilor specialiștilor recunoscuți din domeniu care să considere indicatorii scientrometrici numai orientativ și să evalueaze calitativ activitatea pe baza rezultatelor științifice. Evaluările trebuie să se bazeze mai ales pe articolele publicate în revistele dovedite de a fi de calitate și să fie făcute de cercetători din specialitatea respectivă, cu lucrări publicate în reviste clasice. Numai așa putem restabili ierarhia științifică autentică, esențială pentru dezvoltarea științifică”, se arată în apelul dur lansat de Zamfir, recent ales în al doilea mandat de vicepreședinte al Academiei Române.
INTERVIUL INTEGRAL acordat de vicepreședintele Academiei Românie, fizicianul Nicolae Zamfir, pentru Edupedu.ro:
Rep: Ați atacat în interviul pe care ni l-ați acordat pe 13 mai 2026, după câștigarea celui de-al doilea mandat de vicepreședinte al Academiei Române, problema publicațiilor științifice care promovează impostura. Care este mecanismul folosit de aceste publicații așa-zis științifice?
Nicolae Zamfir: Este vorba de articolele științifice publicate în revistele de specialitate. Această literatură științifică este, în prezent, în unele cazuri, deturnată de la scopul ei. Eram obișnuiți cu o serie de reviste „clasice” în care comunitatea științifică respectivă își publica rezultatele cercetărilor. Ierarhia lor calitativă era și este foarte bine cunoscută și prin simpla publicare în aceste reviste se definește poziția în comunitate. Au apărut, însă, în ultimii ani, unele edituri care sunt axate pe afaceri (business), pierzându-se rolul lor de diseminare a rezultatelor științifice autentice. O putem numi „industria articolelor pretins științifice”. Această dezvoltare a fost favorizată și de politica de „open access” adoptată recent de comunitatea științifică. Pentru a permite accesul tuturor la literatura științifică, costul de editare le este transferat autorilor. Unele edituri au deturnat acest scop și l-au transformat în „dacă plătești, ți se publică mai ușor”. Sunt cercetători și instituții care plătesc cele câteva mii de euro ca să li se publice un articol și își îmbunătățesc, prin plata unor sume enorme, „performanța științifică”. Factorul de impact și numărul de citări a început să fie uneori irelevant, din cauza faptului că sunt viciate de aceste edituri. Una dintre edituri, cu sute de reviste, de care am aflat acum câțiva ani datorită apariției referințelor în diverse CV-uri, m-a invitat la o prezentare. Știind calitatea slabă a unora dintre reviste, colectivele de redacție ale acestora de dimensiuni neobișnuite, am vrut să văd despre ce e vorba, mai ales că nu trimisesem nicio lucrare spre publicare în aceste reviste, deci nu avusesem niciun dialog.
Editura respectivă este construită după toate regulile unei edituri consacrate. La nivel formal sunt urmate toate procedurile clasice de publicare a unui articol științific: colective de redacție, referenți pentru analiza unui articol, eventualul dialog cu autorii pentru îmbunătățirea articolului, termene temporale clare. Problema este, însă, calitatea uneori slabă a multor articole publicate. Aceasta din cauza unui „lanț al slăbiciunilor”: colectivele de redacție precare, referenții cu expertiză insuficientă care acceptă spre publicare articolele și, în final, calitatea slabă a articolelor. Problema, după părerea mea, începe cu faptul că membrii colectivelor de redacție ale diverselor reviste nu sunt cei mai reprezentativi pentru comunitățile științifice respective. E și greu să găsești, cum este situația în cazul multor reviste, câteva zeci, uneori chiar și sute de cercetători într-un colectiv de redacție care să fie reprezentativi pentru comunitatea căreia i se adresează revista. În plus, colectivele de redacție sunt alcătuite din cercetători ale căror CV-uri sunt construite uneori prin abateri de la rigorile științifice. Alegerea acestor colective de redacție nu a fost validată de comunitățile științifice reprezentative. Faptul că unii fac parte din câteva zeci de colective de redacție arată calitatea lor: nu poți să fii expert în atâtea specialități! Membrii acestor colective de redacție, din necunoașterea suficientă a comunităților, trimit manuscrisele spre analiza unor referenți îndoielnici în ce privește capacitatea lor de analiză științifică. În plus, acești referenți sunt stimulați cu reduceri ale taxelor de publicare pentru propriile articole și de aici compromisurile la calitate care duc la „îmbunătățirea” performanțelor științifice. Autorii sunt, de asemenea, încurajați să citeze articole din aceeași revistă pentru a mări factorul de impact.
Rep: Vorbim, așadar, despre jurnale care dau aparența unor reviste științifice, dar care pe fond publică multe articole care sunt pretins științifice?
Nicolae Zamfir: Exact! În felul acesta, indicatorii legați de articolele publicate sunt viciați profund de articolele nesupuse rigorilor științifice, deci de slabă calitate.
Aceste publicații denaturează orice analiză bazată pe factorii de impact, numărul de citări, apartenența în colectivele de redacție, apartenența în colectivele de referenți – date care dădeau prestigiul științific al cercetătorului sau al instituției.
Rep: Care este profilul cercetătorilor pe care se bazează aceste jurnale?
Nicolae Zamfir: Cei care își publică majoritatea lucrărilor în astfel de reviste aleargă către o promovare rapidă și facilă pe scara valorilor științifice. Probabil că în sinea lor sunt conștienți de faptul că nu sunt capabili de a publica în revistele consacrate și totuși profită și uneori reușesc să inducă în eroare procedurile de evaluare.
Rep: Cine se află în spatele acestor edituri?
Nicolae Zamfir: În spatele acestor edituri sunt oameni de afaceri care au găsit modalitatea de a obține profit, au fost buni antreprenori, dar au „uitat” de faptul că în domeniul științei sunt niște reguli foarte clare acceptate de comunitatea științifică și academică.
Rep: Sunt aceste practici ale publicațiilor pretins științifice reminiscențe din epoca comunistă? Sau este un model internațional de impostură?
Nicolae Zamfir: Reviste care publică pseudoștiință și cercetători care apelează la astfel de publicații sunt într-adevăr în toată lumea, deci și în România, dar și în țările dezvoltate. Aceste practici nu provin din societățile comuniste, ci s-au dezvoltat o dată cu apariția marilor baze de date legate de cercetarea științifică.
Rep: UEFISCDI, CNATDCU și consiliile științifice ale Ministerului Educației nu sunt cele care ar trebui să intervină și să interzică sau să pondereze indicatorii obținuți din astfel de publicații?
Nicolae Zamfir: Trebuie să urmăm exemplul comunităților științifice din țările dezvoltate și să renunțăm la evaluarea cantitativă pură, de contabilizare brută a acestor numere. Neavând mijloacele legale de interzicere în evaluări a datelor legate de editurile care nu sunt stricte din punct de vedere al calității articolelor, ele funcționând juridic legal, va trebui să evaluăm calitativ publicațiile științifice ale unui cercetător sau ale unei instituții. Evaluarea „peer review” este capabilă să elimine publicațiile „neserioase”, mai ales când majoritatea din listă sunt astfel de publicații. Evaluările trebuie să se bazeze mai ales pe publicațiile în revistele dovedite de a fi de calitate și să fie făcute de cercetători din specialitatea respectivă, cu lucrări publicate în reviste clasice.
Rep: Recent, profesorul Radu Silaghi-Dumitrescu, președintele Consiliului Științific de la Universitatea Babeș-Bolyai, a publicat în Educatieprivata.ro o analiză în care a arătat că autorii din România au publicat cam 20.000 de articole științifice în 2025, potrivit bazei de date „ISI”, dintre care aproape 40% de articole „apar la o singură editură, specializată într-un sistem rapid de publicare unde autorii plătesc taxe ca să apară articolul (APC, article processing charges)”. Potrivit statisticilor sale, universitățile de medicină au peste 50% dintre articolele ISI publicate în 2025 în acest sistem numit Gold Open Access. Ce pot face autoritățile și comunitatea științifică din România, pentru a opri impostura care dă aparența de cercetare?
Nicolae Zamfir: Aceste date arată că fenomenul este de amploare. Situații similare sunt într-o măsură mai mare sau mai mică în toate țările. Din păcate, numărul de articole publicate în astfel de edituri este în creștere. Se comportă precum celulele canceroase într-un țesut sănătos. Nu putem aștepta ca editurile respective să-și îmbunătățească calitatea, căci, chiar dacă ar începe, fenomenul este prea amplu și necesită mult timp pentru remediere. De aceea trebuie să dăm putere evaluărilor specialiștilor recunoscuți din domeniu care să considere indicatorii scientrometrici numai orientativ și să evalueaze calitativ activitatea pe baza rezultatelor științifice. Evaluările trebuie să se bazeze mai ales pe articolele publicate în revistele dovedite de a fi de calitate și să fie făcute de cercetători din specialitatea respectivă, cu lucrări publicate în reviste clasice. Numai așa putem restabili ierarhia științifică autentică, esențială pentru dezvoltarea științifică.
Informații de background
Fizicianul Nicolae Zamfir a fost ales pe 29 aprilie 2026 în funcția de vicepreședinte al Academiei Române, cu 136 voturi. Vicepreședinții Academiei Române sunt aleși de adunarea generală a forului pentru un mandat de 4 ani și pot fi realeși o singură dată. Zamfir a avut primul mandat de vicepreședinte în perioada 2022-2026, când Academia era condusă de istoricul Ioan Aurel Pop. În acest nou mandat (2026-2030), Academia Română îl are ca președinte pe chimistul Marius Andruh.
Academicianul Nicolae-Victor Zamfir a absolvit Facultatea de Fizică a Universității din București, în 1976, cu diplomă de merit. A fost cercetător științific în cadrul Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) și profesor-cercetător la Universitatea Yale, SUA.
Director pentru 10 ani al celui mai mare proiect de cercetare paneuropean din care România face parte, Proiectul Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics (ELI-NP) (cunoscut ca Laserul de la Măgurele), sub conducerea căruia institutul a fost construit și laserul a ajuns la cea mai mare putere atinsă până atunci de un fascicol laser (2×10 petawați), Zamfir a lucrat anterior ca senior research scientist la Yale University, Wright Nuclear Structure Laboratory, SUA (1997-2004), ca visiting scientist la Universitatea din Köln, Germania (1990-1992) și ca cercetător la Institutul Național de Fizică şi Inginerie Nucleară (IFIN) din Măgurele, al cărui director general a fost din 2004 până în 2020. Vezi aici biografie Nicolae Zamfir
Cercetările sale acoperă o gamă largă, de la introducerea de noi metode şi instrumente în fizica nucleară experimentală, până la contribuţii la dezvoltarea modelelor de structură nucleară. Rezultatele obținute au contribuit la descifrarea unor structuri intime ale materiei, demonstrând o nouă evoluţie a acesteia.
Printre distincțiile și premiile primite au fost Honorable Doctor al Institutului de Cercetări Nucleare de la Dubna, Fellow, European Physical Society, Premiul „D. Hurmuzescu” al Academiei Române. În cadrul Academiei Române a fost președinte al Secției de științe fizice între anii 2012-2020 și vicepreședinte al instituției în perioada 2022-2026.
Citește și:
Problema publicațiilor științifice care promovează impostura, semnalată de vicepreședintele Academiei Române, Nicolae Zamfir: sute de jurnale cu calitate slabă dau impact mare pentru că se citează între ele. Singura modalitate este să revenim la evaluarea peer-review
INTERVIU Mesaj dur al fizicianului Nicolae Zamfir, vicepreședinte al Academiei Române, care se raliază inițiativei legislative anunțate de Marius Andruh: Vina conducătorului de doctorat este mai mare decât a studentului, în cazul plagiatului și a falsificării rezultatelor. Trebuie să fim și mai agresivi cu cazurile de impostură / Comunitatea nu trebuie să fie pasivă
INTERVIU Conducătorii de doctorate trebuie sancționați pentru plagiat în egală măsură cu studentul. Academia Română va cere modificarea legii – anunță noul președinte al Academiei Române, Marius Andruh: „Se poate relua ofensivă împotriva imposturii în cercetare și în doctorat”
Fizicianul Nicolae Zamfir, teologul catolic Wilhelm Dancă și matematiciana Gabriela Marinoschi sunt noii vicepreședinți ai Academiei Române / Un post de vicepreședinte a rămas vacant
Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române. Chimistul a câștigat astăzi alegerile la conducerea Academiei, în fața filosofului Mircea Dumitru
12 comments
Pe mine mă uimește înverșunarea împotriva Open Access (OA), indiferent de editura unde are loc publicarea. Majoritatea cercetării românești se face din bani publici. Așadar, aceasta ar trebui să fie vizibilă, conform directivelor UE, pentru ca orice contribuabil doritor să poată vedea pe ce s-au cheltuit banii din impozitele sale.
Dar nu, în acest caz, domnul intervievat uită de aspectele de mai sus; în loc să critice incorectitudinea sistemului (culmea, cu cerințe formulate chiar de CNATDCU și CNCSIS), critică verticalitatea cercetătorilor. Poate se face ceva la nivelul comisiilor de etică a cercetării din instituții înainte să arătăm cu degetul la x și y care publică OA? Cei mai mulți cercetători nu sunt de acord cu un sistem defect care încurajează munca de slabă calitate și, drept urmare, publică chiar și la editura nenumită în jurnale AIS Q1. Totuși, să ne comparăm prin statistici cu SUA sau Germania doar la numărul de articole OA produse, nu și la bugetele pe care le avem pentru o cercetare de calitate publicabilă la Science, Nature etc., e cam de râs cu plans. Cum ar fi mai marii noștrii .acad să ceară bugete reale de cercetare și nu numai să impună criterii de calitate. Cercetarea reală cere fonduri, nu 0,034% din PIB. Pe de altă parte, se încurajează sistemele de publicare prin subscripție. De ce, mă rog? Aveți impresia că, dacă publici pe gratis, conținutul e automat mai bun? Sau că Elsevier și Springer sunt niște minuni ale corectitudinii și verticalității? Tot afaceri sunt și acelea care rulează la fel de mulți bani ca editura nenumită (MDPI, că m-am saturat de mister). Diferența este că acelea nu-și flutură banii atât de public. Dacă aveți curiozitatea, uitați-vă la încasările lor. O altă diferență este că MDPI are articolele la vedere. În schimb, la sistemul prin subscripție nu vezi toate „prostiile științifice” publicate, pentru că mulți dintre noi nu avem abonamente plătite și fizic, n-ai cum (nu mai zic de bietu contribuabil care nici cât cercetarea și academia nu vede). Și, în mod surprinzător, retragerile de articole (retractions) cele mai numeroase sunt tocmai la editurile consacrate și vizează articole publicate în jurnale prin subscripție. Despre asta nimeni nu mai zice nimic. În schimb, arătăm cu degetul că medicina publică OA și încurajăm pe toată lumea să facă content gratuit la Elsevier et al. Pentru că asta facem: cercetare pe bani mulți ascunsă după subscripție, cu drepturi cedate, cu recenzie pe gratis și, ca urmare, cu vizibilitate ZERO. Nu e prea încurajator. Dar cum rămâne cu proiectele unde se întreabă cum anume diseminezi informațiile și unde publicarea OA e încurajată? Bine că nu-s proiecte guvernamentale prea multe, că ne mai creăm și aici alte contradicții.
Domnul profesor uita ca in Romania sistemul este extrem de corupt, orice promovare sau angajare in mediul academic/cercetare se face exclusiv prin relatii. Legat de articolele de tip open access – da, exista o inflatie, dar haideti sa nu stricam o metrica buna care a functionat bine doar de dragul de a strica. Este suficient ca CNATDCU sa modifice regulile de promovare, sa depinda intr-o masura limitata de publicatiile de tip open access, cu un coeficient limitat. O alta varianta poate fi legata de reclasificarea revistelor, cu articole in zona rosie doar din top 10% per domeniu, metrica care scoate automat majoritatea publicatiilor inflationiste – majoritatea nu au factor de impact/factor de influenta mare, sunt mediocre. Dar aici iarasi ne legam de problema coruptiei, nu promoveaza „cine trebuie”. Inflatia de articole apare mai ales in inginerie, fizica, chimie, medicina.
„În spatele acestei transformări se află un factor foarte clar: banii. Publicațiile științifice au devenit o afacere extraordinar de profitabilă. Și, mai mult, una destul de ciudată. Oamenii de știință scriu articole gratuit. Alți oameni de știință le recenzează gratuit. Editorii academici dedică adesea sume enorme de timp cu o compensație minimă sau deloc. Și, în cele din urmă, universitățile și instituțiile publice plătesc sume enorme pentru a accesa aceste publicații sau pentru a le publica cu acces liber. Sistemul a realizat ceva cu adevărat extraordinar: comunitatea științifică însăși produce conținut gratuit, îl recenzează și gratuit și apoi recomandă instituțiilor sale să plătească sume enorme pentru a-l putea citi.
Marile edituri au înțeles de mult potențialul economic enorm al acestui model. Dar, în ultimii ani, au apărut sute de jucători noi, al căror model de afaceri constă, în esență, în a percepe taxe pentru publicare. Cu cât acceptă mai multe articole, cu atât câștigă mai mult. Stimulentul se mută apoi de la selectarea celor mai bune lucrări la creșterea volumului de material publicat și a veniturilor. Și, evident, funcționează, pentru că oferă oportunitatea ca totul, absolut totul, să fie publicabil. Aceasta include totul, de la eronat la grotesc.
Și noi, oamenii de știință, am contribuit semnificativ la această tendință. Faimoasa zicală „publică sau pieri” a încetat să mai fie un simplu clișeu și a devenit o normă universală. Carierele academice, finanțarea, promovările și evaluările depind toate de numărul de publicații – nu neapărat de relevanța lor reală, ci pur și simplu de cantitatea lor. Articolele sunt numărate ca monedele. Agențiile de evaluare au consolidat această dinamică folosind metrici aparent obiective: factorul de impact, numărul de citări, indicele h… Instrumente utile în principiu, dar care, atunci când sunt utilizate fără suficient discernământ, ajung să distorsioneze profund sistemul. Am ajuns să confundăm ceea ce este ușor de măsurat cu ceea ce are cu adevărat valoare.
[…]
Știința importantă a fost întotdeauna lentă. Are nevoie de timp pentru a gândi, pentru a face greșeli, pentru a repeta experimentele, pentru a discuta idei și pentru a le permite să se maturizeze corespunzător. Ideile care schimbă cu adevărat înțelegerea noastră asupra lumii rareori ies din linii de producție accelerate. Poate că a venit momentul să revendicăm această valoare. Nu este vorba despre a publica mai puțin de dragul de a publica mai puțin, ci despre a reveni la importanța a ceea ce este esențial: profunzimea, rigoarea și relevanța reală a ceea ce facem. Pentru că știința nu avansează prin acumularea nediscriminatorie de articole, ci prin apariția ocazională și uneori neașteptată a ideilor care ne schimbă cu adevărat perspectiva asupra lumii. Și aceste idei, din fericire, rămân foarte dificil de produs în masă.”
https://www.jotdown.es/2026/05/el-fin-de-las-publicaciones-cientificas/
Acordul (in limita domeniului restrans al experientei personale – fizica) atat cu afirmatiile Acad. Nicolae Zamfir cat si cu TOATE comentariile de fata, nu exclude totusi aprofundarea suplimentara a unor aspecte concrete. Astfel, revin cu urmatoarele intrebari:
1. Pentru a identifica „editurile care nu sunt stricte din punct de vedere al calității articolelor” precum si „articolele publicate în revistele dovedite de a fi de calitate”, acestea din urma pot fi intalnite si in cazul revistelor apartinand WoS/JCR/Q1+Q2 (conditie impusa in prezent in cadrul competitiilor de proiecte ale UEFISCDI)?
2. Se considera ca practica unor publicații „neserioase” poate conduce si la valori ale ‘h-index’ mai mari decat, e.g., 20 (care implica liste de lucrari mai extinse, posibil de realizat in perioade de asemenea mai extinse, fara a lua totusi in consideratie si aspectul major de ‘autor corespondent’)?
Situația la care se referă d-l Zamfir este scăpată total de sub control, efectiv un dezastru.
Îmbucurător este faptul că cineva, d-l Zamfir, pune în atenție promovarea imposturii.
Obținerea abilității, apoi promovarea la gradul de conferențiar și profesor trebuiesc imediat oprite și schimbate regulile și condițiile de promovare.
Felicitări domnule academician Zamfir !!
Eu cred ca daca se schimba regulile de promovare ar trebui si ca cei care au promovat deja sa fie pusi sa le îndeplinească in termen de maxin 2-3 ani, daca nu retrogradați la gradul pe care îl îndeplinește. Nu e posibili sa te catari in varf apoi sa pui condiții aspre pentru cei care sunt in curs de cățărare. conditiile sunt grele deja si cu conditiile actuale.
Ieri s-a updatat Retractionwatch Database. O găsiți aici: https://gitlab.com/crossref/retraction-watch-data/-/raw/3c7cae54ff4f5b1e084050ee272feecdd92079d7/retraction_watch.csv?inline=false. Cu universitățile de medicină fruntașe pe România.
Și-ar fi și mai rău, dacă MDPI nu ar duce o politică extrem de agresivă împotriva celor care comentează articolele din revistele lor. Deja sunt semnalări ale numărului suspect de mare de români în board-urile revistelor MDPI, ale presiunilor făcute asupra PubPeer să orpească comentarea articolelor publicate în MDPI etc. Și oricum, MDPI inundă piața articolelor, astfel încât sistemele clasice de monitorizare a fraudei nu fac față, iar dacă se calculează procentajul de articole comentate din total, iese ceva insignifiant. Organizațiile profesionale (societățile științifice de ramură) ar trebui să filtreze, altfel, o vom lua rău pe arătură. Environmentul cercetării e subfinanțat, dar e tot mai performant, avem super-savanți în universități, dar scot analfabeți funcțional, iar producțiile lor științifice nu au niciun impact asupra societății. Sunt, în imensa lor majoritate, ceea ce se cheamă masturbation intelectuelle. Expunerea publică a dosarelor de promovare, abilitare, angajare, coroborată cu legiferarea unor sancțiuni și proceduri de sancționare drastică ar avea poate darul să mai oprească tsunami-ul de impostură. Și n-ar fi deloc exagerat ca subiectul să fie discutat în CSAT.
Dacă dl vicepreședinte Zamfir ar aprinde lumina în cămara cercetării, ar descoperi mulți șobolani care sunt nimic fără ChatGPT. Și-ar trebui s-o facă pentru că nu este niciun risc: doar Dumnezeu mai poate să-l suspende! Se intră foarte greu în Academie, dar în Istorie și mai greu!
E vorba despre MDPI – o editura din China dubioasa. E o industrie intreaga specializata pe citari fortate, crestere instanta a tuturor indicilor. Cred ca jumatate din abilitarile obtinute in ultimii 7-8 ani se bazeaza exclusiv pe astfel de publicatii fantoma.
Absolut de acord cu observatiile lui P.C.!!!
As adauga alte 2 observatii:
1) la numarul mic de specialisti pe un sub-sub domeniu pe care il are Romania, este foarte greu sa asiguri lipsa conflictelor de interese la nivel national! As fi interesat de stiut cati specialisti in domeniul dlui Academician exista in tara, fara ca acestia sa fi avut colaborari cu dl Academician (co-autori la articole sau parteneri in proiecte de cercetare)?
Asadar, singura conditie pentru asigurarea unei evaluari a expertilor impartiala este aducerea acestora din afara tarii!
Intrebare: isi permite natiunea o asemenea decizie? Se risca sau nu blocarea tuturor concursurilor/tezelor de doctorat datorita lipsei de fonduri (sau chiar si a disponibilitatii fizice a unor experti sa faca parte din comisii) care sa sustina un asemenea demers?
2) Revistele incriminate (cele foarte multe) care nu au un proces peer-reviw, cele care sunt cotate in bazele de date internationale, au implementat un proces de acest tip. Chiar ar fi de interesa ca dl Academician sa mentioneze cateva reviste ( 5 ar fi suficiente) care sunt COTATE in baza de date ISI Web of Science si care nu asigura un proces de tip pear-review!
Zamfir tratează întregul sistem open access ca și cum ar fi o problemă, ignorând că mii de reviste serioase funcționează tocmai pe acest model. Metafora „celulelor canceroase” este dramatică, dar neproductivă. Soluția propusă, evaluarea peer-review subiectivă în locul indicatorilor scientometrici, deschide larg ușa favoritismului și rețelelor de influență academică, probleme grave atat în România cat si pe alte meleaguri. Deși fenomenul publicațiilor pradatoare este real, articolul cade în capcana simplificării excesive. Ponderea publicatiiilor in evaluarea unui universitar/cercetator ar trebui redusa la minim.
O SOLUTIE REALA AR FI INLOCUIREA CURSEI DUPA CITARI CU INDICATORI REALI DE TRASFER TEHNOLOGIC PRECUM:
a)numărul de start-up-uri fondate sau co-fondate de cercetător
b)participarea în programe de tip accelerator sau incubator universitar
c)numărul de angajați creați prin companiile derivate din cercetare
d)venituri generate de licențele de proprietate intelectuală
e)numărul de brevete active comercializate efectiv, nu doar depuse
f)mentorat documentat al studenților care au fondat start-up-uri
g)valoarea finanțărilor atrase de spin-off-urile academice (seed, Series A etc.)
„articolele publicate în revistele dovedite de a fi de calitate” – Prin ce anume se „dovedeste” calitatea revistelor? In afara ierarhizarilor foarte subiective facute de diverse institutii sau persoane interesate…
„cu lucrări publicate în reviste clasice.” – Reviste…. „clasice”?? Adica reviste noi nu mai au voie sa apara, fiindca nu sunt „clasice”, nu-i asa?
„oldies but goldies”