EXCLUSIV „Suntem toți la fel, acum, nimănui nu-i mai pasă de diferențele sociale, nu am fost niciodată mai uniți” – mărturiile a două studente din Kiev despre ce se întâmplă în capitala pe care rușii încearcă să o doboare

1.644 de vizualizări
Kiev
Foto: EPA/ZURAB KURTSIKIDZE
Valeria Berezna și Marina Frolova sunt doctorande la Universitatea Națională Taras Shevchenko din Kiev și au rămas în Capitală. Au rămas pentru familie, pentru bunici, pentru părinți și pentru animalele de companie, pentru tot ce le este drag. Cele două studente au povestit pentru Edupedu.ro prin ce trec în aceste clipe în capitala Ucrainei, care este asediată de mai bine de o săptămână. Ambele contribuie acum la efortul comun al ucrainenilor de a rezista în fața agresorului de la Kremlin și a se lupta pentru libertate și pentru viață.

Valeria a simțit panica aceea teribilă când s-a adăpostit în subsoluri, oamenii plângeau, teroarea era palpabilă, așa că acum nu se mai duce în subteran, noaptea doarme pe coridorul palierului din bloc, așa cum au fost sfătuiți de autorități să stea, cât mai în interiorul clădirilor, departe de pereții exteriori și de geamuri. Marina și bunica ei au salvat animale lăsate în urmă de oamenii care au fugit din calea războiului și, acum, Marina caută disperată mâncare pentru ele, dar și pentru ea și bunica ei, fiindcă supermarketurile nu mai au aproape nimic. Cele două femei mai au hrană pentru doar câteva zile, ne-a povestit consternată tânăra.

  • Din motive de siguranță personală a lor și a familiilor lor, am convenit cu cele două să le protejăm identitățile reale.
Valeriia Berezna: Am primit multe oferte să plec din Kiev, dar eu nu vreau să plec

Pe 23 februarie, cu o zi înainte de invazia Rusiei, Valeria s-a dus la cinema, și-a făcut planuri pentru facultate și s-a culcat liniștită. La primele ore ale dimineții au trezit-o rachetele rușilor și alarmele din oraș. Peste noapte, realitatea ei și a milioane de ucraineni s-a schimbat dramatic. Bunica ei a simțit că ceva nu este în regulă, că este doar calmul dinaintea furtunii și a avertizat-o să se pregătească, dar Valeria, la fel ca orice om normal dintr-o generație care nu a cunoscut niciodată războiul și despre care citise doar în cărțile de istorie sau pe care l-a văzut prin filme, nu a dat crezare. Deși, de la începutul conflictului a primit numeroase oferte, a ales să nu plece din Kiev. „Noi, ucrainenii, nu am fost niciodată atât de uniți, de prietenoși și de ajutători unii cu ceilalți cum suntem acum”, a explicat ea.

Am luat legătura cu Valeria miercuri noapte. Este o fată vorbăreață, deschisă și care sare imediat să dea o mână de ajutor, exact ce a făcut și acum. Relatările de mai jos sunt din 2 și 3 martie:

„Kievul este destul de calm comparativ cu ce se întâmplă în suburbii sau în satele din apropiere. Auzim focuri de mitralieră zilnic, dar momentan cam atât. În timpul celor 7 zile de război am văzut tancuri și mașini de transport militar o singură dată în cartierul meu. În același timp, păstrez legătura cu mai multe rude care locuiesc în apropierea Kievului, în sate, unde se află acum armata rusă, iar ele mi-au spus că le este frică. Cu una dintre rude am pierdut legătura vreme de trei zile, abia astăzi a dat un semn de viață. În cele trei zile cât nu am putut lua legătura cu ea, ne-a spus că nu a părăsit subsolul casei. În satul în care locuiește ea e plin de soldați ruși, caută de mâncare, se pare că nu mai au ce mânca.

Tatăl meu a plecat în urmă cu două zile din oraș la o casă de la țară de lângă Kiev pentru că are o mică fermă acolo, niște animale, niște găini, și trebuie să le hrănească. A stat noaptea asta (marți spre miercuri) în casă fiindcă armata rusă este foarte aproape de localitate. Toată noaptea a privit „artificiile” de pe balcon. Una dintre rachete chiar a lovit grădina unui vecin.

Cel mai înfricoșător e noaptea. Poate că rușii atacă special noaptea ca o tactică de război psihologic, când oamenii sunt obosiți și terminați psihic de la stres. Spun asta pentru că cele mai dure atacuri sunt noaptea. Oamenii din Kiev își încep dimineața sunându-și rudele și prietenii să se asigure că sunt în viață și în siguranță. De asemenea, în fiecare dimineață verific știrile și sper să nu văd printre clădirile distruse și adresele unde stau prietenii și familia mea.

Foto © Palinchak | Dreamstime.com

Am primit multe oferte să plec din Kiev, oamenii mi-au oferit apartamente sau camere în diferite orașe din Europa, am mulți prieteni în Occident, chiar și fostul meu prieten, care e german, s-a oferit să mă ajute. Dar ceea ce nu înțeleg ei este că eu nu vreau să plec. Am două motive.

În primul rând, am o bunică bătrână de care trebuie să am grijă, este foarte bătrână și nu poate supraviețui singură, nici fizic, nici psihic. Al doilea motiv, care cred că este și mai important este contribuția la acest efort comun al tuturor. Tatăl meu, care are 50 de ani, nu a plecat din Kiev, s-a alăturat voluntarilor, mulți dintre prietenii mei au pus mâna pe arme, mama se duce la cumpărături nu doar pentru ea, ci și pentru vecinii bătrâni care locuiesc în același bloc. Cred că pot fi de folos aici, ieri am ieșit să le cumpăr țigări voluntarilor din „defensiva teritorială” – așa le spun oamenilor care nu sunt militari de profesie, doar oameni normali, dar care vor să-și apere țara. Mâine mă duc la o cantină să gătesc pentru ei.

Ucraineni pregătind cocktailuri Molotov, 1 martie 2022 Sursă foto: Agerpres / EPA/SERGEY DOLZHENKO

Nu spun asta ca să mă laud, pur și simplu foarte mulți dintre noi facem tot ce putem să ajutăm. Știu o femeie care gătește mâncare și o servește din portbagajul unui Mercedes, alți prieteni chimiști pregătesc cocktailuri Molotov, prietena unui văr din Budapesta vine în fiecare zi cu pachete de medicamente și haine pe care pe transportă în mașina ei, un Porsche Panamera. Ceea ce vreau să spun este că toți suntem egali acum, de la asistenul de la alimentară, până la bloggerul de Instagram cu 500.000 de followeri, cu toții ne adăpostim în aceleași buncăre și nimănui nu-i mai pasă acum de diferențele acestea sociale. Noi, ucrainenii, nu am fost niciodată atât de uniți, de prietenoși și de ajutători unii cu ceilalți cum suntem acum. Dacă ceri ajutor, vei primi. Voluntariatul acum este foarte bine organizat, e un site pe care te înscrii, spui la ce te pricepi, cât poți să muncești, spre exemplu dacă știi să gătești, dacă poți să faci livrări, dacă știi să organizezi bunuri în magazine, dacă ești psiholog și tot așa.

În ceea ce privește moralul, facem multe glume, ne înveselim uitându-ne la video-uri ca acela cu tancul furat cu tractorul sau cu bărbatul care muta o mină din drum cu mâinile sale și cu țigara-n gură. Sunt multe glume acum despre Putin comparat cu Hitler.

Nimeni nu a crezut că războiul va veni cu adevărat. Oamenilor tineri ca mine nu le păsa, nu ne gândeam la asta. Pe 23 februarie, cu o zi înainte de invazie, îmi făceam planuri pentru facultate și m-am dus la cinema cu un văr. Doar bunica mea era îngrijorată, m-a rugat să cumpăr de mâncare (ea nu se poate duce și eu îi fac cumpărăturile). I-am zis atunci „hai, buni, nu te mai uita și tu atâta la televizor, vorbesc numai prostii acolo”. Acum urmăresc știrile pe Telegram.

Oamenii fac cozi la magazine și farmacii, fiind probleme mari cu aprovizionarea. Sursă foto: Agerpres / EPA/ZURAB KURTSIKIDZE

Tot în privința moralului, diferența dintre noi și ruși este că noi luptăm pentru ceva, suntem foarte motivați, ne apărăm țara. Rușii nu au niciun motiv real să fie aici și foarte mulți s-au predat pur și simplu când au realizat ce se întâmplă. De altfel, cred că ați văzut, au apărut video-uri filmate de soldații ucraineni pe internet.

În ceea ce privește susținerea lumii întregi, da, este de mare ajutor. Eu cred că o parte din motivația soldaților noștri este tocmai fiindcă știu că oameni din toate colțurile lumii ne susțin. O verișoară de-a mea care este gravidă a reușit să fugă din Ucraina la Budapesta și acum participă la demonstrațiile din stradă. Se simte că este un moment istoric, îl trăim. Cred că Putin va pierde puterea, tot mai mulți oameni vor să scape de el și nu doar rușii de rând, mă refer la oligarhi, la politicieni.

Un alt lucru esențial pentru moralul nostru este prezența președintelui Zelenski la Kiev, faptul că nu va părăsi Ucraina. Sincer, nu avea un raiting extraordinar la alegeri, eu nici nu am votat pentru el, dar acum este eroul nostru, al tuturora. Cred că dacă el ar pleca din țară, am pierde acest război imediat. Oamenii îl iubesc acum.

Nu am dat atenție politicii înainte, dar acum avem o senzație de putere. Poporul ucrainean are un spirit foarte puternic, dar trebuie să recunoaștem că nu am fi rezistat fără ajutorul vostru financiar, fără armele trimise de alte țări. Cred că toată lumea îl urăște acum pe Putin și toate țările s-au săturat de el, deci e o mare oportunitate acum pentru toată lumea să scăpăm de el.

Nu am urmărit până acum politica, poate concluziile mele sunt subiective, poate că nu am dreptate, dar ceea ce văd pe rețelele de socializare, ce postează prietenii mei, demonstrațiile din alte țări, susținerea aceasta ne ajută pe toți să supraviețuim emoțional.

De asemenea, și atunci când vorbim, o facem pe un ton mai puțin serios, adică discutăm ce se întâmplă, dar glumind, într-un ton mai pozitiv. Am observat în perioada aceasta că mediul nostru înconjurător este foarte important pentru psihic. Mătușa mea era foarte stresată, a plâns în continuu în prima zi a atacului, apoi am început să o sun video pe Facetime în fiecare zi, zâmbeam, spuneam glume, i-am spus să nu discute cu oameni care vorbesc pe un ton trist și acum este mult mai calmă.

Mi s-a întâmplat și mie să simt panica asta. Când m-am refugiat în subsolul clădirii în care locuiesc, erau mulți oameni care plângeau, panicați și atunci am simțit și eu panică. Apropo, de asta acum dorm acasă, pe coridor, nu în subsol. Încerc pe cât posibil să mă concentrez pe ce este bun, amuzant, pozitiv, împărătșesc lucrurile acestea cu prietenii și evit să citesc știrile tragice. Cred că în astfel de situații trebuie să îți păstrezi calmul, să nu te panichezi și să încerci să ai o atitudine pozitivă. Încă ceva, nu am renunțat la tabieturile mele, mă trezesc dimineața, mă spăl, am grijă de mine, viața continuă.”

Foto: Agerpres/ EPA/ZURAB KURTSIKIDZE
Marina Frolova: O să găsesc mâncare pe undeva la un moment dat, dar mi-e teamă pentru animale, pe ele cu ce le hrănim?

Marina Frolova iubește animalele. Și bunica ei la fel. De-a lungul anilor au salvat pisici și câini, au dat spre adopție și sunt preocupate și acum să le salveze pe cele lăsate în urmă. Pe lângă asta, Marina face voluntariat, donează sânge și ajută la blocarea propagandei pro-ruse pe internet. Realitățile războiului au prins-o, însă din urmă. Supermarketurile sunt goale și speră să găsească mâncare atât pentru ea și bunica ei, cât și pentru animale. Am luat legătura cu Marina în noaptea de miercuri spre joi și am vorbit până joi după-amiază. Ceea ce ne-a povestit, la fel ca în cazul Valeriiei, este realitatea din Kiev din a șaptea și a opta zi de război. Edupedu.ro va păstra legătura cu cele două și vom reveni pe parcursul zilelor următoare cu povestea lor. Iată ce ne-a povestit Marina:

„Kievul este atacat de armata rusă de la nord, folosesc mult echipament militar și ne lovesc cu focuri de artilerie. Lansează rachete de pe teritoriul Belarusului care lovesc zone rezidențiale și infrastructură importantă. Sate și localități din jurul Kievului sunt complet distruse, e o catastrofă umanitară. În Kiev, poliția și detașamentele defensive teritoriale, care sunt formate în principal din civili voluntari, se luptă și arestează grupuri de ruși infiltrați care vor să saboteze. Sunt puncte de control în tot orașul. Soldații și voluntarii armați păzesc pe ture și se construiesc baricade ca să apere orașul în caz de invazie.

Cei care nu au pus mâna pe arme fac tot posibilul să aducă hrană, medicamente, haine. Sunt cozi la centrele pentru donare de sânge, iar banii primiți și ajutorul umanitar este de miliarde de UAH. Ca să faceți o comparație, salariul mediu din Kiev este de 17.000 de UAH. Patronii de restaurante dau gratuit mâncare soldaților noștri, kievenii care au mașini o transportă. Toată societatea e coezivă și se susține.

Când am încercat să donez sânge, chiar mi-au respins cererea pentru că nu mai aveau loc de depozitare a sângelui la centrele de donare.

Pe lângă luptele propriu-zise, mai ducem un război informațional. Încercăm să dărâmăm zidul pe care Putin l-a construit în jurul poporului rus și să le spunem oamenilor ce se întâmplă de fapt aici. Abia astăzi, în a șaptea zi de război, autoritățile lor au anunțat oficial că sunt victime în rândul forțelor rusești. Însă, cifra de morți pe care o prezintă e de vreo 10 ori mai mică decât realitatea din teren.

Pentru străinii care vor să înțeleagă ce se întâmplă, guvernul a creat un portal unde este explicată situația, se numește war.ukraine.ua.

În timpul nopții (miercuri spre joi), o rachetă a lovit piața de la stația de tren din Kiev, unde mii de femei, copii și bătrâni așteptau trenurile care să-i ducă în Vest. E un miracol că nu a fost rănit nimeni.

Ceea ce încerc să fac zilele astea, în afară de donarea de sânge sau munca de voluntariat este să ajut la blocarea canalelor, grupurilor și profilurilor de social media care fac propagandă pro-rusă. Eu cred că Ucraina va câștiga acest răboi, împreună cu lumea civilizată, cred că vom învinge acest regim totalitar prăfuit al dictatorului Putin.

Oamenii și animalele de companie, laolaltă în subteran, fugiți din calea bombelor. Sursă foto: Twitter

Eu am rămas din mai multe motive foarte importante: vreau să ajut și trebuie să am griă de animalele salvate. Familia mea a salvat destul de multe pisici și câini de-a lungul anilor și evident că nu putem să-i lăsăm să moară de foame. În plus, ne îngrijim și de animalele de companie lăsate în urmă. Este o tragedie teribilă pentru săracele creaturi, care suferă alături de noi, oamenii. Unul dintre vecinii mei și-a lăsat pisica la mine, iar bunica mea și cu mine am mai găsit câteva săptămâna trecută, în grădină. Le-am dat la adăposturi, unde oameni foarte curajoși au rămas și au grijă de ele. De asemenea, cetățenii care pot ajuta vin cu mâncare la adăposturi pentru animale.

Uitați, aceasta este o postare făcută de către centrul „Best friends”, care a fost lovit de o rachetă rusească. „Toți câinii sunt vii, au fost eliberați din cuști. Ușile și geamurile au fost distruse în casa în care se aflau pisicile, unele au fugit. Multe camere, zone de joacă și țarcuri au fost arse, sunt distruse. Unii dintre câinii eliberați aleargă prin câmp, printre flăcări care continuă să ardă. Câinii sunt stresați, speriați. Suntem într-o zonă unde se duc lupte grele și trebuie să refacem țarcurile, dar nu avem cum în asemenea condiții. Nu știm ce să facem, dar nu îi vom părăsi, acum trag cu rachete peste tot prin jur, dar nu plecăm, iar forțele noastre defensive nu ne vor putea proteja pentru totdeauna”.

Foto: Marina Frolova

Astăzi am fost pe la supermarketuri la mine în cartier, nu mai găsesc pâine, carne, ouă, lactate… am rămas tare confuză… am mâncare pentru câteva zile… eu pot supraviețui mâncând aproape orice, o să găsesc mâncare pe undeva la un moment dat, dar mi-e teamă pentru animale, pe ele cu ce le hrănim?… O să mai caut și pe la magazine din alte cartiere… dar e o problemă mare de logistică.

Supermarket din Kiev, 3 martie 2022. Foto: Agerpres / EPA/ROMAN PILIPEY

Bunica mea este mai speriată decât mine și este foarte surprinsă, oamenii din generația ei (are 73 de ani) au fost crescuți să-i considere pe ruși drept cei mai de nădejde aliați ai noștri… nu pleacă fiindcă este prea atașată de casă, de pământ, aici a trăit toată viața.

Ce cred că va urma? Eu am încredere, la fel ca majoritatea ucrainenilor, că va fi o victorie rapidă și că se va face dreptate. Sper ca la finalul acestui război, Ucraina să aibă statutul pe care îl merită, să devină un membru respectat al comunității internaționale dezvoltate. Mesajul meu pentru lume acum… viața este un miracol. E foarte complexă și este extrem de dificil să fie creată, dar în același timp extrem de fragilă, poate fi distrusă atât de ușor. Cred că scopul principal al fiecărui om este să salveze viața și să o ajute să prospere în pace”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You May Also Like

Sunt prea puține cabinete și cadre medicale în școli, stocurile de măști trebuie verificate, sute de unități de învățământ nu au autorizație sanitară, avertizează Consiliul Elevilor, înaintea deciziei privind reluarea școlii

Capacitatea cabinetelor școlare de a realiza teste rapide este semnificativ scăzută, iar multe dintre cadre medicale școlare, și așa puține, sunt în acest moment detașate către alte instituții, arată Consiliul…
Vezi articolul

Q&A Coronavirus: Pot să merg în alt oraș unde pot să stau într-o locuință care îmi oferă condiții mai bune pentru familie, cu copiii, pentru a rămâne în autoizolare? La “activități sportive” poate fi inclus şi mersul pe bicicletă? Răspunsurile oficiale ale Grupului de Comunicare Strategică

Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului pe tema COVID-19 a realizat un material prin care sunt acoperite cu răspunsuri documentate întrebările adresate de jurnaliști și cetățeni pentru lămurirea unor situații…
Vezi articolul

Școlile trebuie să identifice și să raporteze numărul elevilor în situații de risc cu privire la încheierea mediilor pe semestrul I. Cîmpeanu: Vom stabili un plan de intervenție personalizată pentru evitarea abandonului școlar

Ministerul Educației va dispune către toate unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare, identificarea și raportarea până la 11 ianuarie 2021, a numarului elevilor aflați în situație de risc cu…
Vezi articolul

Preşedintele Iohannis a atacat la CCR prevederea din legea educației care permite rectorilor să rămână în funcție pe viață. Articolul a fost modificat de PSD și votat de toți senatorii PNL

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, luni, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind mandatul nelimitat al rectorilor. Actul normativ, care a fost trimis la promulgare…
Vezi articolul