Exemplu de bună practică. Un chestionar pentru părinţi, elevi şi profesori prin care Inspectoratul Şcolar Maramureş chiar vrea să afle cum decurge învăţarea online

41.442 de vizualizări
FOTO: Google Street View
Chestionarele pentru părinţi, elevi şi profesori prin care Inspectoratul Şcolar al judeţului Maramureş vrea să afle cum decurge învăţarea online pot fi considerate exemple de bună practică. Insitutuţia adresează celor trei categorii întrebări la obiect, fără să evite situaţiile în care elevii sau profesorii nu ar fi participat la aceste cursuri sau în care profesorii nu şi-ar fi făcut activităţile online potrivit reglementărilor legale.

În cele 15 întrebări din chestionarul pentru elevi, aceştia au fost întrebaţi inclusiv dacă profesorii au ţinut cursurile, cum apreciază calitatea sarcinilor primite sau dacă au comunicat eficient cu profesorii.

În plus, elevii sunt întrebaţi inclusiv ce platforme au folosit, dacă au luat legatura cu consilierul şcolar, dacă au fost în contact cu dirigintele şi dacă ar fi util ca după reluarea cursurilor învăţarea online să rămână parete a practicii şcolare.

Iată întrebările chestionarului pentru elevi:

1. În ce categorie de vârstă vă încadraţi?
a. 6 – 10 ani
b. 11-15 ani
c. 16 –19 ani

2. Mediul în care se află școala dumneavoastră:
a. Urban
b. Rural

3. În această perioadă de suspendare a cursurilor, aţi participat la activităţi de învățare online, iniţiate de învățătorul/profesorul/dirigintele dumneavoastră?
a. Da (la toate despre care am fost informat)
b. Da, parțial (nu am avut mereu acces la Internet/calculator/smartphone/tabletă)
c. Nu (nu am avut acces la Internet/calculator/smatphone/tabletă)
d. Nu (nu m-au interesat)
e. Nu (alte motive)

4. În această perioadă de suspendare a cursurilor, ați reuşit să comunicați eficient cu:
a. Educatori/învățători/profesori
b. Diriginți
c. Consilieri școlari/psihologi /logopezi
d. Profesori de la Palatul copiilor și Cluburile elevilor
e. Maiștri/instructori

5. Considerați că activitatea de învăţare online poate înlocui activitatea „față în față” din sala de
clasă/laborator?
a. Da
b. Nu
c. Poate fi o activitate în completare
d. Nu mă interesează

6. Ce tip de aplicaţii s-au folosit în comunicarea online? Puteți încercui mai multe variante.
a. Microsoft Teams/Office 365
b. Google Meet
c. Livresq
d. Zoom
e. Google Classroom
f. Cisco Webex
g. Moodle
h. WhatsApp
i. Messenger
j. Skype
k. Site-uri/Wiki-uri realizate de profesorul de la clasă
l. Site-uri agreate de MEC (ex. EDUCRED.ro, PbInfo, Geogra.ro etc.)
m. Altele. Enumeraţi-le: __________________________________________________________

7. Care dintre enunţurile de mai jos descrie cel mai bine modalitatea de învăţare pe care o preferați?
a. Prefer discuţiile față în față cu profesorul
b. Prefer înregistrările profesorului explicând lecţia, pentru a le accesa într-un orar de mine stabilit
c. Prefer documente scrise în Word pe care să le lecturez când doresc
d. Am încredere în soluţiile adoptate de profesor
e. Prefer varianta de a-l întreba când doresc pe profesor, acesta manifestându-şi disponibilitatea
de a ne explica ori de câte ori îl întrebăm
f. Altă variantă. Enunţaţi-o: ______________________________________________________

8. Care enunţ descrie cel mai bine experienţa învățătorului/profesorului dumneavoastră în domeniul
predării online?
a. Are foarte multă experienţă în sfera predării online, am mai lucrat şi înainte în acest sistem
b. Are o anumită experienţă în domeniul predării online, însă foarte limitată
c. Este prima experienţă de predare online
d. Nu şi-a manifestat dorinţa de a instrui online, nu-l interesează

9. Ce v-a surpins plăcut în legătură cu învăţarea online/la distanţă?
a. Flexibilitatea
b. Gama variată de instrumente de lucru
c. Uşurinţa în utilizare
d. Utilitatea
e. Personalizarea (capacitatea de a personaliza educaţia pentru elevi)
f. Inovarea (libertatea de a experimenta în activitatea de predare)
g. Accesibilitatea (platforme, materiale, resurse)
h. Implicarea şi plăcerea în utilizare
i. Îmbunătăţirea relaţiei profesor-elev
j. Autonomia, motivaţia, autodeterminarea şi autocotrolul în rândul elevilor
k. Nimic
l. N-am desfăşurat nicio activitate în învăţarea online/la distanţă

10. În opinia dumneavoastră, care au fost principalele obstacole în calea tranziţiei la învăţarea
online/la distanţă?
a. Accesul profesorului la tehnologie (computere/smartphone/tablete, software, conexiune slabă
la Internet)
b. Accesul elevilor la tehnologie
c. Comunicarea cu elevii
d. Comunicarea cu părinţii/tutorii
e. Nivelul scăzut de competenţă digitală în rândul profesorilor
f. Nivelul scăzut de competenţă digitală în rândul elevilor
g. Menţinerea motivării/implicării tuturor elevilor
h. Transformarea activităţilor şi conţinutului pentru învăţarea online/la distanţă
i. Evaluarea progresului elevilor
j. Pregătirea elevilor pentru învăţarea online/la distanţă
k. Volumul de muncă şi nivelul de stres sporite, asociate cu munca de acasă
l. Gestionarea şi organizarea timpului
m. Nu am întâmpinat dificultăţi

11. Cum apreciați calitatea sarcinilor de lucru primite online?
a. Atractive, utile, corespunzătoare
b. Neatractive, necorespunzătoare
c. Nu ştiu

12. Ați fost contactat și încurajat de învățător/profesor/diriginte să participați la activitățile de
învățare online/la distanță?
a. Da
b. Nu

13. Ați primit aprecieri/răspunsuri/observaţii la sarcinile de lucru primite și rezolvate în cadrul
activităților de învățare online?
a. Da
b. Nu
c. În mică măsură

14.La ce activități de învățare online ați participat cu plăcere în acestă perioadă? Oferiți un exemplu. _______________________________________________________________________________

15. Considerați că, după reîntoarcerea la școală, ar fi util ca învățarea online/la distanță să rămână parte a practicii școlare?
a. Da
b. Nu

Aici sunt chestionarele pentru părinţi şi pentru cadrele didactice.

În Bucureşti, Inspectoratul Şcolar a pus pe site chestionare în care părinţii şi elevii nu puteau completa nicăieri (şi nici nu erau întrebaţi) dacă profesorii au ţinut sau nu cursurile online, ori dacă activităţile au fost unele educative, folositoare, în concordanţă cu indicaţiile conducerii şcolii.

Reamintim că Ministerul Educaţiei a emis un Ordin prin care Inspectoratele şcolare sunt obligate să ceară feedback elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice despre cum a decurs procesul de învăţare online. Asta fiindcă pe baza acestor chestionare ar trebui să se ia apoi măsuri care să conducă la îmbunătățirea calității activităților online.

FOTO: ISJ Maramureş


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24,…
Vezi articolul

Site-ul study-in-romania.ro, pentru studenții străini care vor să învețe în România, a rămas neschimbat din 2002, de când a fost inaugurat. Tot Ecaterina Andronescu era ministru

Scheletele Educației românești bântuie internetul. Dacă un student străin vrea să vadă ce-i propune România în materie de studii superioare, ajunge pe portalul study-in-romania.ro. Acesta este intact, exact ca în…
Vezi articolul

Experții Babeș-Bolyai recomandă deschiderea școlilor primare, însoțită de măsuri restrictive compensatorii / Patru ghiduri legate de pandemie, sărbători și vaccinare, puse la dispoziția populației și autorităților de universitatea clujeană

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) prezintă, miercuri, patru ghiduri destinate comunității și autorităților, documente menite să ofere informații și posibile abordări ale problemelor legate de pandemia de COVID-19, mai ales…
Vezi articolul

Am primit semnale despre reducerea numărului de clase de gimnaziu și liceu, spune Simion Hăncescu, FSLI: Oamenii sunt disperați. Partea dureroasă este noi nu avem ministru al Educației. Mă îndoiesc că actualul premier, care e și ministru interimar, are atâta înțelepciune să realizeze că învățământul preuniversitar în colaps

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că a primit semnale referitoare la reducerea numărul de clase de gimnaziu și liceu, în contextul în…
Vezi articolul