Exilul – act voluntar sau involuntar? – perspectiva unui elev de clasa a XII-a / Op Ed David Dumitrescu

În miezul unei adevărate furtuni, brăzdate de „valurile” măsurilor de austeritate, România se regăsește într-un punct de răscruce, al cărui deznodământ implică, aproape paroxistic, conștientizarea mării primejdioase pe care aceasta navighează. Plecând de la temeiul complexului de dificultăți pe care țara noastră îl întâmpină, anume deficitul bugetar galopant, observăm, cu tristețe, că situația nu cunoaște îmbunătățire pe numeroase planuri sociale. Observăm cum instituții cruciale pentru bunăstarea poporului român, plecând de la facilități educaționale și medicale și ajungând la proiecte de infrastructură, fie acestea noutăți sau simple revigorări ale unor idei vehiculate în trecut, ajung să piardă finanțare esențială derulării activității în condiții optime, dacă nu chiar minime. Spitale, școli, drumuri rămân, în prezent neterminate, lucrările fiind sistate pe termen nedefinit. În virtutea ideii de sacrificiu, asemenea pierderi ar fi putut fi admise, temporar, în măsura în care acestea s-ar fi dovedit rodnice și, într-adevăr, ar fi contribuit la diminuarea deficitului bugetar. Așa cum a fost lămurit în articolul precedent, însă, se constată o compensare a celor șapte procente deficitare cu numai 0,02% din Produsul Intern Brut. 

Pentru un elev din cadrul învățământului preuniversitar, persistența unor asemenea dificultăți în viața națiunii pesemne că nu prezintă un interes deosebit, în afara acelor măsuri cu un impact direct asupra activității acestuia. În fond, totuși, povara suplimentară a austerității nu face decât să se integreze în rândul celorlalte neajunsuri prezente în sistemul de învățământ, a cărui natură teoretică pare a se confrunta, cel puțin la nivel declarativ, cu realitatea. Dorința actuală a Ministerului Educației și, în esență, a Guvernului, așa cum ne-am obișnuit de mai bine de două decade, este aceea de a structura învățământul pe baza unor modele europene, percepute drept superioare. Prin prisma acestui raționament, se vizează, aproape paradoxal, modernizarea instituțiilor educaționale și, mai mult decât atât, simplificarea aparatului administrativ, prin intermediul digitalizării și optimizării cu tentă economică. Dacă primul obiectiv este, în prezent, neutralizat tocmai de actualele strategii de guvernare, al doilea este compromițător la adresa formațiunilor politice care s-au consolidat și care se consolidează pe „supremul jilț al guvernării”. Firește că efectul este vizibil pe băncile elevilor. Observăm cum manuale școlare redactate cu câțiva ani anterior nașterii prezenților elevi umplu bibliotecile liceelor, laboratoarele școlare lipsesc dintr-un număr îngrijorător de mare de unități, în timp ce are loc o strictă conformare la numărul de elevi maxim alocat fiecărei clase, dar și cum populația didactică nu posedă, în prezent, capabilitatea de reînnoire, atât cantitativ, prin numărul redus de noi profesori, cu precădere în disciplinele exacte, cât și calitativ, pregătirea acestora fiind una îndoielnică. Sentimentul care guvernează masele tinere, în zilele noastre, însă, privitor atât la calitatea propriei educații, cât și la viitoarea societate în care vor activa este, din păcate, una apatică, inertă, în afara strictei utilități. Trebuie, de asemenea, constatat, fără niciun fel de aluzii, că o asemenea atitudine, indiferentă față de depășirea propriei condiții, indolentă față de concepte depășind spectrul nevoilor primare, facilitează întocmai consolidarea controlului clasei politice responsabile de inocularea acesteia în rândurile tineretului și populației generale.

Absolventul clasei a XII-a din zilele noastre, în situația în care acesta este conștient de prezenta condiție națională, cu siguranță a avut cel puțin o dată gândul de a părăsi România în urmărirea studiilor superioare, posibil fără a se întoarce. Comparația în termeni de calitate a actului educațional între cele două medii nu se poate face, însă, printr-o simplă relație de ordine. În timp ce învățământul universitar occidental, spre exemplu, este caracterizat de o mai amplă aplicabilitate a programelor educaționale, fapt datorat, printre altele, și finanțării adecvate a instituțiilor superioare, permițând modernizarea acestora și a tehnicii de care dispun în corespondență cu cerințele și valențele economice regionale și globale, sistemul este, totodată, atacat de problema supra-specializării, față de care mediul universitar românesc se află tocmai în polul opus, optând pentru o abordare teoretică, conexiunea acesteia cu realitatea economică diminuându-se în mod explicit ca rezultat al subfinanțării. 

Întrucât necesitatea unui loc de muncă primează asupra celei care presupune deschiderea spre multiple specializări, un număr covârșitor de tineri absolvenți, remarcabili prin performanțe precum olimpiadele internaționale, competiții de renume mondial sau activități creatoare deosebite preferă să aleagă drumul străinătății. Mediul economic românesc devine unul ostil în fața inteligenței, uneori pare-se voit. Departamentele de cercetare naționale, neglijate cronic, atât financiar, cât și tehnic, rostesc un îndemn la exil tineretului capabil să revoluționeze cunoașterea, posibil chiar pe plan global, în timp ce universități de prestigiu de pe întregul mapamond izbutesc în pregătirea, pentru această populație, a unei școlarizări garantate, beneficiind de bursă de studiu, precum și integrarea viitorului absolvent în activitatea economică specifică regiunii și statului respectiv, într-o poziție de maximă valorificare a potențialului acestora. Câștigul este, evident, compunerea de personal calificat, de exemplu, în rândurile giganților tehnologici globali, nicidecum cea de îmbunătățire a imaginii României pe plan internațional, cel puțin în manieră statală.

Un alt impediment perceput, adeseori, în învățământul superior românesc, de către absolvenții de liceu care iau în calcul părăsirea hotarelor, este scăderea, în cadrul majorității departamentelor de studiu și facultăților, a standardelor educaționale, în vederea sporirii numărului de absolvenți și atingerea unei proporții de absolvenți universitari în rând cu alte state dezvoltate. Ceea ce se omite, însă, atât în cazul particular al României, cât și în cel general, prin care facem referire la politica educațională occidentală, este faptul că sporirea numărului de absolvenți ai învățământului superior nu reflectă o sporire a nivelului general de educație atât de mult pe cât reflectă o diminuare a calității adjectivului „superior”. Demonstrația logică a acestei constatări reiese din simpla absurditate a ideii că admiterea într-o instituție de învățământ superior garantează ridicarea drastică a nivelului de cultură a individului în cauză. Asemenea definiției economice, și în rândul diplomelor acordate într-o societate este prezent fenomenul de inflație, în sensul în care valoarea și prestigiul pe care o diplomă le acordă sunt invers proporționale cu numărul de asemenea diplome acordate. Însăși renunțarea la organizarea examenelor obligatorii pentru admiterea în învățământul superior certifică faptul că, atunci ca și în momentul de față, atitudinea sistemului de învățământ față de populație și, implicit, de viitorul țării, pare a fi nu una de modernizare și interes vădit, ba, dimpotrivă, una anti-competițională, a cărei finalitate este, în fond, eliminarea oricărui imbold de depășire a mediei, a mediocrului.

Întrebarea care sosește de data aceasta este: „De ce?” În fond, atitudinea funcționalistă a guvernării actuale demonstrează că, în fapt, inhibarea dezvoltării intelectuale pe plan național pare a deservi interesul conducerii. În această privință, aș dori să las chiar cititorii să își răspundă la aceste dileme. De ce ar dori statul o plafonare totală a forței intelectuale și a dezvoltării naționale pe plan cultural-științific, îndepărtând și, prin aceasta, dezrădăcinând elementele conștiente, condamnându-le la indiferență, și cufundând restul într-o mediocritate aflată în perpetuă cădere? În interesul cui este un popor dorit incult, incapabil de o deșteptare națională, a cărui interes nu depășește pragul nevoilor fiziologice? În ce fel confirmă sau infirmă această atitudine pretinsele valori democratice ale societății românești?

În calitate de elev în clasa a XII-a, viitor candidat al examenului de Bacalaureat, pot spune, însumând toate cele antepuse, că politica actuală și menținută a Guvernului, perspectiva acestuia față de situația critică din învățământ, dar și față de nevoile, doleanțele și aspirațiile națiunii, nu îmi aduc, în gând și în simțire, decât sentimentul de a fi dat afară din propria țară, din propria casă. Adeseori, privind emisiunile de știri, citind articole despre noile evenimente la nivel național sau, în mod specific, din învățământ, mulți tineri, printre care mă regăsesc, sunt cuprinși de o arzătoare dorință de completă detașare. Dezamăgirea, frustrarea,  lipsa de ascultare din partea Guvernului și Statului care, în fond, ar trebui să evoce interesele poporului în lupta pentru integritate și dezvoltare națională, devin dominante în constelația de perspective și simțiri ce cuprind pe mulți în această perioadă a deciziei. Aproape ca și cum ar fugi pământul de sub picioare, frontul rece al conștientizării tragicei realități naționale aduce, pentru mulți, o senzație de înstrăinare, față de țară, oraș, chiar și propria locuință, conturând o imagine sumbră a zadarnicului, a zădărniciei trecutului față de prezent, a poporului față de stat, a culturii față de educație, tocmai pentru că, de fapt, statul se înstrăinează de noi, de națiune, iar „educația” triumfează asupra culturii. Sub asemenea împrejurări, plecarea din țară devine un fenomen cu o nuanță obligativă, prin prisma căreia, asemenea unui Jean Valjean fugar, a cărui crimă a fost, de această dată, conștiența privitor la criza națională, tânărul absolvent este supus unei surghiuniri umilitoare.

Exilul devine, așadar, un fenomen involuntar, care decurge din banala necesitate a unui viitor.

______________

Despre autor: David Dumitrescu este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Carol I” din Craiova, medaliat cu argint și cu aur la olimpiadele europene și internaționale de geografie în perioada 2023-2025, scriitor de proză și poezie, cu un vădit interes pentru problemele politice, sociale, respectiv economice, atât naționale, cât și internaționale.

Nota redacției: Opinia elevilor este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al nostru. Încurajăm și susținem elevii să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze viziunea lor asupra Educației. Publicarea opiniilor elevilor pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.