Facultate de Psihologie-Știință cognitivă la Cluj: program de licență, doar în limba engleză, lansat de Babeș-Bolyai în următorul an universitar

4.306 vizualizări
Universitatea Babeș-Bolyai / Foto: Facebook.com – UBB
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va lansa, în anul universitar 2022-2023, un program de Psihologie-Știință cognitivă la nivel de licență, doar în limba engleză, anunță instituția de învățământ superior.

Potrivit decanului Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul UBB, Adrian Opre, citat într-un comunicat de presă, “programul este organizat de Departamentele de Psihologie, respectiv, Psihologie clinică și psihoterapie”. El “are ca misiune centrală o formare inițială de înaltă calitate a viitorilor specialiști din domeniul psihologiei și al științelor cognitive conexe (neuroștiinte cognitive, informatică, lingvistică cognitivă, logică și epistemologie). Ca obiectiv specific, programul își propune să asigure o pregătire interdisciplinară robustă, care să faciliteze înțelegerea și operarea cu cunoștinte fundamentale specifice psihologiei și științelor cognitive, în vederea valorificării lor în contexte știintific-investigative și practic-aplicative”, arată reprezentantul UBB.

Universitatea notează că “știința cognitivă reprezintă un demers interdisciplinar complex care a revoluționat cunoașterea umană începând cu mijlocul secolului XX, devenind în timp o specialitate fundamentală a psihologiei moderne. Mutarea s-a produs în timp, de la focalizarea inițială pe cercetare științifică multi/inter/transdisciplinară, până la a deveni o specializare de sine stătătoare, organizată inițial educațional mai ales la nivel de master/ doctorat/ postdoctorat, dezvoltată apoi mai mult, ca specializare cu implicații practice și/sau ca un cadru general de pregătire științifică, organizată astăzi educațional și la nivel de licență”.

Rectorul UBB, Daniel David, despre extinderea pregătirii în științe cognitive la nivel de la nivel de master și doctorat la nivel de studii de licență:

  • „Psihologia clujeană a fost, de la fondarea din 1919, una profund științifică/experimentală, iar după Revoluția din 1989 a fost organizată dominant în paradigma „cognitivă”, pe același fond științific/experimental. Programele noastre doctorale și masterale sunt de ani buni organizate „cognitiv-experimental”, lucru care a poziționat psihologia clujeană prima și singura din țară și în top 500 la nivel internațional (în psihologie și/sau în psihologie și științe cognitive). Acest program extins acum la nivel de licență ne permite: (1) să integrăm mai bine expertiza existentă la nivelul UBB (psihologie, informatică, filosofie, lingvistică, biologie etc.) și să colaborăm mai strâns la nivel național (cu colegii din Academia Română și din Universitatea din București – care au pornit, la rândul lor, un astfel de program la nivel de licență), (2) să pregătim specialiști cu o pregătire științifică mai integrativă, capabili să abordeze probleme teoretice și/sau practice complexe și/sau să se superspecializeze prin programe de master/doctorat, în cunoștință de cauză, la nivel de vârf (ex. știinte cognitive clinice, inteligență artificială, neuroștiințe cognitive, lingvistică computațională, filosofia minții etc.) și (3) să constituim o platformă competitivă de internaționalizare a UBB. Extinderea de la nivel de „graduate” la „undergraduate” a pregătirii în științe cognitive corespunde unor tendințe recente similare la nivel internațional. În plus, acest demers se completează perfect cu Institutul BrainQ, dedicat neuroștiințelor cognitive, într-o integrare adecvată a educației, cercetării științifice și relației cu mediul socio-economic.”

Anul trecut, Universitatea din București a anunțat primul program de licență în Științe Cognitive, exclusiv în limba engleză, co-fondat de profesorii Mircea Dumitru și Dragoș Iliescu.


2 comments
  1. Probabil ca pana acum facultatea se facea in Romgleza, dupa cum ne dam seama din limbajul lui Paul Olteanu (cel cu cel mai popular podcast din Romania – Mind Architect), in care la tot al doilea cuvant recurge la termeni din limba engleza.

    Atunci e probabil mai cinstit sa facem facultatea integral in engleza, macar vorbim una dintre limbi corect si nu acest amalgam hidos de cuvinte in romana si engleza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Unele companii reproșează Educației că nu pregătesc suficient de bine tinerii pentru piața muncii. Evident că nu sunt de acord cu această generalizare. În plus, nicio universitate serioasă nu pregătește absolvenți pentru fișa postului din diverse companii

Ministrul Educației, Daniel David, a spus în contextul în care „unele companii mereu reproșează educației nu pregătesc suficient de bine tinerii pentru piața muncii”, că nu este de acord „în…
Vezi articolul

Digitalizarea unei universități cu Adservio, exemple concrete de la profesoara Simona Caraiman, prorector la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași: studenții noștri au acces prin aplicația mobilă la planul de învățământ, catalog, cazări, taxe / Profesorii și cercetătorii vor avea acces în curând la un modul de gestiune, analiză și raportare a rezultatelor cercetării (P)

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași este recunoscută drept una dintre cele mai avansate instituții de învățământ superior din România în ceea ce privește digitalizarea și modernizarea managementului academic. Colaborarea…
Vezi articolul

Creștere cu 12% a numărului de studenți la facultățile de Științele Educației, în ultimii 5 ani / Topul universităților din România, după numărul de studenți înscriși – raport al Ministerului Educației

Numărul studenților înscriși la facultățile de Științele Educației, în programele de licență, a crescut cu 12% în ultimii 5 ani, potrivit celui mai recent raport despre starea învățământului superior, elaborat…
Vezi articolul

Media de la Bacalaureat a fost eliminată din concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Rectorul Viorel Scripcariu: Testul grilă rămâne cea mai obiectivă și relevantă cale de verificare a cunoștințelor candidaților

Media de la Bacalaureat a fost eliminată din concursul de admitere la facultățile Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași, anunță instituția de învățământ superior. Din acest…
Vezi articolul