Folosirea dăunătoare a ecranelor de către copii și adolescenți a devenit o problemă de sănătate publică / Adolescenții alocă adesea mai mult timp ecranelor decât somnului sau școlii – Opinie consultativă a autorităților americane în domeniul sănătății

57 de vizualizări
SURSA: pixabay.xom
„A devenit normă, pentru copiii de acum, să crească înconjurați de ecrane de toate tipurile – televizoare, calculatoare, tablete, telefoane inteligente”, apreciază autoritățile americane în domeniul sănătății într-un nou punct de vedere consultativ pe această temă, publicat joi. Documentul apreciază că folosirea dăunătoare a ecranelor, de către copii și adolescenți, a devenit o problemă de sănătate publică.
Termen-limită 25 mai

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către EduPedu

Plătești impozit oricum. Alege înțelept unde să meargă.

Redirecționează 3,5% acum

Doar 2 minute  •  Nu te costă nimic  •  100% online

  • Analiza este asumată de US Surgeon General, poziție de reprezentare pentru autoritățile americane din domeniul medical. Potrivit CNN, această poziție nu este ocupată în acest moment, dar punctul de vedere consultativ este asumat de mai multe autorități guvernamentale din domeniul sănătății.

Documentul – care spune că se bazează pe date – arată că expunerea copiilor la ecrane începe, adesea, de când aceștia au doar un an și crește pe măsură ce ei înaintează în vârstă: „La adolescență, timpul petrecut în fața ecranelor poate depăși timpul alocat somnului sau școlii”.

Punctul de vedere arată că „ecranele pot deveni dăunătoare atunci când copilul pierde controlul asupra folosirii lor”. Acest lucru se poate observa printr-o serie de comportamente, arată analiza citată, care redă o serie de atitudini asociate de multă vreme cu efecte negative asupra sănătății mintale și stării de bine ale copilului:

  • Timp prea îndelungat petrecut în fața ecranelor
  • Cereri repetate de a folosi ecranul
  • Folosirea ecranului pentru a obține o stare de bine sau supărare în momentul în care se termină „timpul de ecran”
  • Ascunderea timpului real de folosire a ecranului
  • Atitudinea defensivă când copilul este întrebat în legătură cu folosirea ecranelor
  • Manifestarea unor simptome de sevraj emoțional când ecranele nu sunt accesibile
  • Neîndeplinirea responsabilităților din cauză că este prioritizat timpul de ecran
  • Neimplicarea în interacțiuni directe și activități
  • Folosirea continuă a ecranelor în pofida unor consecințe negative

Același document arată că „atunci când folosirea ecranelor este asociată cu o calitate mai slabă a somnului, cu scăderea funcției academice, cu activitate fizică redusă, cu deficiențe în responsabilități cotidiene sau în relații directe, acele tipare pot să se asemene cu unele trăsături principale – precum control redus sau continuarea activității în pofida consecințelor adverse – descrise în dependențele comportamentale recunoscute oficial”. 


1 comment
  1. Cine ii invata, de mici, pe copii, sa stea pe ‘ecrane’? Parintii.
    Cine i-a invatat pe copii/elevi sa urmareasca retelele sociale? Parintii.
    Cine e de vina, peste ani? Copiii/elevii.
    Cine e ‘pedepsit’, ‘analizat’, ‘re-educat’ etc? Copii/elevii.
    Pentru cine se fac noi legi restrictive privind accesul la ecrane, retele sociale? Pentru copii/elevi.
    Ce exemple pozitive primesc copii/elevii privind utilitatea/eficienta/necesitatea renuntarii la ecrane si retele sociale in favoarea altor activitati? Aici e mai greu – parintii stau cu ochii in ecrane si posteaza si ce mananca pe retelele sociale, inclusiv poze cu copiii; scoala (generic) ‘comunica’ prin whatsapp (telefon/ecran) si retele sociale, unde posteaza in primul rand fotografii cu elevii (pe care sa le vada cine? elevii si abia apoi parintii…); profesorul este ‘re-educat’ sa foloseasca la clasa AI si ‘mijloace moderne’ care, evident, includ ecrane; in parlament sau la orice ‘intalnire’ tv toti stau pe telefoane/ecrane (daca sunt prezenti, in primul rand, sau, daca sunt prezenti, daca sunt treji); presa vorbeste despre AI, nu despre carti; jurnalistii,cercetatorii si pana si ANAF folosesc extensiv AI/ChatGPT etc – daca se poate chiar in locul propriei minti.
    In aceste conditii este cineva care se asteapta ca elevul/copilul sa se renunte din proprie initiativa la ecrane? Si ca sa faca ce? Sa citeasca o carte pentru care parintii nu au bani – o activitate pe care societatea nu te incurajeaza in nici un caz sa o faci? Sa faca sport – contra cost (dar parintii nu au bani) sau sa se joace mingea ‘in curtea scolii’? Nu, ca in curtea scolii nu e acces nici in timpul orelor – daca esti din afara scolii- nici dupa ore – indiferent de unde esti; terenuri cat de cat amenajate si ‘la liber’ pentru copii mai mari de 8-10 ani, practic nu exista.
    Si s-ar mai putea discuta, mult.
    In concluzie: daca noi – parinti, societate- suntem cei care ‘stricam’ copiii/elevii, nu mai bine ne asumam greseala si cautam solutii realiste, creand in mod real si conditiile sa le implementam? Nu numai emitand noi legi, noi restrictii, noi studii care arata ce rau ajung/au ajuns copiii/elevii. Hai sa ne asumam propria eroare si sa cautam sincer solutii, nu legi, ca sa o reparam, pregatindu-i in acelasi timp pe copii/elevi pentru lumea actuala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *