FSLI: Dacă Guvernul nu adoptă măsuri reale, în aprilie 2026 vom declanșa referendumul pentru grevă generală, cu posibilă începere în ultima decadă a lunii mai 2026 / Ce solicită profesorii

5.008 vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
În luna aprilie ar putea fi declanșat referendumul pentru greva generală de la finalul lunii mai, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, document consultat de Edupedu.ro. „Dacă Guvernul nu adoptă măsuri reale, în aprilie 2026 vom declanșa referendumul pentru grevă generală, cu posibilă începere în ultima decadă a lunii mai 2026”, se arată în document.

Amintim că referendumul referitor la greva profesorilor a fost trimis în școli, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Sindicatele din Învățământ le propun profesorilor neparticiparea la simulările examenelor naționale / grevă în perioada desfășurării simulărilor examenelor naționale.

„În luna februarie 2026, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a lansat referendumul pentru neparticiparea la simulările examenelor naționale/ declanșarea grevei în perioada desfășurării acestora”, se arată în informarea FSLI.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ transmite că în aprilie va fi declanșat referendumul pentru greva generală de la finalul lunii mai: „Dacă Guvernul nu adoptă măsuri reale, în aprilie 2026 vom declanșa referendumul pentru grevă generală, cu posibilă începere în ultima decadă a lunii mai 2026”.

Ce solicită sindicatele profesorilor, potrivit informării FSLI:

  • „revenirea la norma didactică de predare-învățare-evaluare și de instruire practică și de evaluare curentă;
  • revenirea la efectivele de elevi reglementate anterior modificărilor operate prin Legea nr. 141/2025;
  • deblocarea ocupării posturilor vacante;
  • plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic • compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat și plata drepturilor salariale cuvenite conform hotărârilor judecătorești;
  • acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
  • acordarea drepturilor prevăzute de legislație și contractele colective de muncă (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar stabilit prin contractele colective de muncă)”

Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a fost întrebat miercuri, la TVR Info, dacă sindicatele se pregătesc de grevă generală. „Se pare că da. Nu mai avem altă soluție în momentul de față. Nu mai există alternative”, a răspuns acesta.

Explicațiile despre ceea ce înseamnă participarea profesorilor la grevă au fost transmise în teritoriu de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. În documentul FSE „Spiru Haret” este menționat că participarea la grevă este complet liberă. Nimeni nu te poate obliga să participi, dar nici nu te poate opri, dacă vrei să o faci”.

Documentul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ poate fi consultat mai jos:

Nemulțumire fără precedent în sistemul de învățământ

Potrivit unui chestionar realizat de FSE „Spiru Haret” în perioada 14-31 ianuarie 2026, la care au răspuns peste 17.000 de angajați din învățământ, mai mult de 74% dintre profesori declară că sunt dispuși să participe la grevă.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că „în jur de 77%” dintre profesorii care au răspuns la chestionarul FSLI sunt de acord cu greva generală. Dintre aceștia, cei mai mulți au optat ca greva să aibă loc la finalul de an școlar, după cum a spus liderul sindical.

Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
Citește și:
Aproape 80% dintre profesorii consultați de un sindicat din educație din județul Iași nu vor participa la simulările pentru Evaluare Națională și Bacalaureat 2026
Liderul sindical Marius Nistor, întrebat dacă sindicatele din educație se pregătesc de greva generală: Se pare că da, nu mai avem altă soluție / Dacă Legea 198 era aplicată în integralitate, fără prorogări, ați fi constatat că aveam și rezultate
Grevă Învățământ 2026. Ce se întâmplă cu contractele de muncă ale profesorilor și care sunt situațiile speciale pentru cei înscriși la definitivat și la gradele didactice – explicațiile transmise de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”


6 comments
  1. Este ultima șansă de a se reveni la prevederile L 198/2023. Dacă nici în luna mai 2026, profesorii nu vor face o greva serioasa, șansa normalității va fi ratata pentru totdeauna. Mari speranțe nu îmi pun nici în noul ministru, cata vreme în spatele lui este nocivul Bolojan.

  2. Au niște solicitări nerealiste, în condițiile în care mediul privat a fost „cocoșat” de taxe și impozite mărite și s-a ajuns la concedieri masive de angajați. Pun pariu că Bolojan nu le va accepta, pentru că și din administrația publică se dau afară oameni. Ăștia din educație cer salarii prea mari pentru puțina muncă depusă și dezinteresul total pentru combaterea analfabetismului funcțional. Ei cer să fie respectați, dar ei nu oferă la rândul lor nici cel mai mic respect față de elevi și față de părinții lor, așa că fac degeaba grevă, pentru că se va „stinge” ca un foc de paie.

    1. @Entitate Barză,
      După numărul de postări se vede că v-au mobilizat pe toți postacii, că deh, își dă seama și Bolojaf că e groasă rău în educație.

  3. Grevă generală la sfârșitul lunii mai? Ăsta din sindicat au chef de glume. Eu propun Grevă generală in lunile iulie și august. Așa este când ești mână în mână cu dușmanii educației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Salvați Copiii: 36% dintre părinții care lucrează în străinătate nu pot veni să îşi petreacă concediul cu copiii lor rămași în România – anchetă pe 2.000 de copii / Elevă: Dacă n-aș reuși să o văd pe cameră în fiecare seară, cred că aș plânge întruna

Mai puțin de jumătate dintre părinții care lucrează în alte țări vin în vacanţa de vară în România, în timp ce 36% dintre părinţi nu pot veni, iar 15% nu…
Vezi articolul

Dezbatere publică în sistem de videoconferință pe tema modificării statutului elevului, organizată marți, 7 martie, de Ministerul Educației / Înscrierile se fac până pe 3 martie

Ministerul Educației anunță că organizează în data de 7 martie 2023, ora 14:00, în sistem de videoconferință, dezbaterea publică având ca temă proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Statutului elevului (aprobat prin ordinul ministrului…
Vezi articolul

Peste 170 de elevi care au obținut medalii, premii și mențiuni la 24 de olimpiade internaționale, premiați marți la Palatul Copiilor din București cu peste 4,7 milioane de lei / LISTA olimpicilor din Capitală

Peste 170 de elevi olimpici care au obținut medalii, premii și mențiuni la 24 de olimpiade internaționale sunt premiați marți la Palatul Copiilor din București, potrivit unei informări de presă…
Vezi articolul

Academia Română a câștigat în instanță dreptul de proprietate asupra conacului Vasile Alecsandri din Mircești, însă îl dă în administrarea CJ Iași / Se încearcă obținerea de fonduri europene pentru reabilitare

Academia Română a câștigat în instanță dreptul de proprietate asupra Casei Memoriale și a Mausoleului ”Vasile Alecsandri ” din localitatea Mircești, județul Iași, iar miercuri, consilierii județeni au votat în…
Vezi articolul

Un nou set de 30 de modificări anunțat de ministrul Cîmpeanu pentru proiectele de legi / Ministrul invocă proiectul România educată: “Este mult prea important pentru a fi lăsat să fie confiscat de grupuri de interese”

Un nou set de 30 de modificări este anunțat de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru proiectele de legi. Acesta a transmis în această seară, într-o postare pe Facebook, că „Ministerul…
Vezi articolul