În nicio unitate de învățământ din Sectorul 1 nu se mai învață în trei schimburi, anunță primăria

597 de vizualizări
Foto: © Luminastock | Dreamstime.com
Predarea în trei schimburi este eliminată în școlile din Sectorul 1 București, începând cu anul școlar 2022-2023, anunță primăria de sector, într-un comunicat transmis luni și preluat de Agerpres. Potrivit comunicatului, este vorba despre o premieră pentru această zonă.

Administraţia locală afirmă că a rezolvat criza de spaţiu de la acele unităţi de învăţământ care erau supraglomerate şi unde se învăţa până acum în trei schimburi.

În comunicat este citată Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, care susține că “principala noastră procupare a fost să găsim soluții pentru a înțăgura o situație inacceptabilă pentru școlile dintr-o capitală europeană”. Tot ea vorbește despre o opoziție a consilierilor PNL-PSD: “Cu toată opoziţia consilierilor locali PNL şi PSD, care au blocat, în repetate rânduri, proiectul de rectificare bugetară (suma cerută de directorii unităţilor de învăţământ este de aproximativ 22 de milioane lei, fonduri alocate exclusiv pentru grădiniţe, şcoli şi licee!), care ar fi însemnat bani mai mulţi pentru investiţii în educaţie, în ultimele luni am făcut eforturi susţinute să primim elevii în noul an şcolar aşa cum se cuvine.”

  • Potrivit Raportului privind starea învățământului în București 2020-2021, întocmit de ISMB, în Sectorul 1 erau nominalizate o școală cu efective mari de elevi (Școala Gimnazială “Titu Maiorescu”), precum și trei licee: Colegiul German Goethe, Liceul Teoretic Nicolae Iorga și Liceul Jean Monnet. Raportările ISMB din 2020 indicau mai multe zone din sectorul 1, printre cele unde exista suprapopulare în școli: „Zonele unde se identifică deficit mare de spații educaționale sunt: Băneasa, Herăstrău, Dorobanți, Iancului, Titan, Big-Berceni, Tineretului, Militari, Rahova, Academia Militara, precum și în noile cartiere rezidențiale construite în proximitatea Capitalei”.

Foto: © Luminastock | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. La scoala gimnaziala nr. 179 sunt 3 schimburi (revoltator este ca si clasa a 8-a invata de la 12,20 la 19,20).

  2. Complet fals! Scoala 17 Pia Bratianu unde este inscris copilul invata in 3 schimburi. In cazul nostru exact de la 8-10:30, ora de 30 min.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Religia să apară în trunchiul comun doar în clasa a IX-a, „Istoria evreilor. Holocaustul” și „Istoria comunismului” să fie părți ale disciplinei Istorie, cere Alianța Colegiilor Centenare / Prevederile planurilor-cadru care duc la descentralizare au nevoie de pilotare, spune organizația, care „se oferă să experimenteze” astfel de măsuri

„Pentru a evita riscurile în stabilirea unui CDEOȘ neadecvat, generat de  deteriorarea și demotivarea resursei umane din învățământ, dar și de alți factori, este necesară pilotarea în vederea aplicării ulterioare…
Vezi articolul

Proiect de lege pentru debirocratizare în școli – anunțat de senatoarea Monica Anisie, fost ministru al Educației care a înființat Comisia de tăiat hârtii: Să redăm educației timpul pierdut cu hârtii inutile și să-l transformăm în timp pentru copii

Senatoarea liberală Monica Anisie, fost ministru al Educației, spune că va iniția un proiect de lege pentru debirocratizarea educației, într-o manieră în care „să nu mai poată să vină așa,…
Vezi articolul

Peste 70 de cercetători ieșeni se alătură protestului celor de la Academia Română – Filiala Cluj-Napoca și îi cer ministrului Dimian să respecte legea privind corelarea salariilor din cercetare cu cele din învățământul superior și să revină asupra tăierilor aplicate veniturilor din cercetare

Peste 70 de cercetători din Iași se alătură protestului inițiat de un grup de zeci de cercetători de la Academia Română – Filiala Cluj Napoca, care îi cer premierul Ilie…
Vezi articolul