Începe construirea celei mai moderne școli pentru copiii cu nevoi speciale, la Cluj. Proiectul va fi finanțat din fonduri europene

1.211 vizualizări
Scoala pentru copiii cu nevoi speciale / Foto de proiect: Consiliul Judetean Cluj
Începe construirea, cu fonduri europene, a celei mai moderne şcoli speciale din ţară. Aceasta va dispune, în premieră pentru România, de o grădină senzorială amplasată pe clădire şi de un bazin propriu destinat hidroterapiei, a anunțat marți Consiliul Județean Cluj într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Școala specială se va numi Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, iar investiția se ridică la peste 14 milioane de lei.

Noul sediul va dispune, în premieră pentru România, de o grădină senzorială amplasată pe acoperiş precum şi de un spaţiu special destinat hidroterapiei.

De asemenea, va exista și o zonă dedicată specialiştilor din cadrul instituţiei, special concepută pentru prevenirea apariţiei sindromului burnout sau sindromului de epuizare profesională.

În ceea ce priveşte spaţiul exterior, va fi amenajat un loc de joacă şi pentru activităţi în aer liber, spaţiul verde urmând a fi complet reamenajat, inclusiv prin replantarea de noi arbori.

Lucrările vor începe în perioada imediat următoare şi au o durată de execuţie de maxim 24 de luni de la data emiterii ordinului de începere.

Consiliul Județean Cluj precizează că proiectul european vizează, în principal, „demolarea corpurilor de clădire existente și realizarea pe acest amplasamant a unui corp nou, respectiv modernizarea unuia dintre corpurile actuale și amenajarea spațiului exterior. Noul corp de clădire ce urmează a fi edificat va avea un regim de înălțime P+3E și va fi structurat pe trei zone de funcțiuni distincte”.

„Zona 1 va cuprinde spațiile administrative și medicale, în timp ce în zona 2 se vor afla cele aproximativ 32 de săli de clasă și laboratoare, spațiile adiacente acestora și grupurile sanitare. În ceea ce privește zona 3, aceasta va fi compusă din blocul alimentar, format din bucătarie și sala de mese, precum și din spatiile pentru activități sportive și de terapie”, se arată în comunicatul de presă al instituției.

Valoarea lucrărilor este de 14.160.963 lei fără TVA. „Acestea vor începe în perioada imediat următoare și au o durată de execuție de maxim 24 de luni de la data emiterii ordinului de începere”, spune Consiliul Județean.


2 comments
  1. Curiozitate. De ce 24 de luni?

    Sa va spun de ce curiozitate. Cat timp am lucrat in Gibraltar, sub ochii mei, in cca 8 luni au construit, si deschis o scoala imensa. 8 luni.

    Sa repet: 8 luni. Puteti si verifica. Va puteti imagina contractorul cat a umflat executia pentru bani? 24 de luni? Acolo sunt foarte multi bani trasi suplimentari.

    Mai bine ar fi contractata compania spaniola ce a construit scoala imensa din Gibraltar, va iesi mai repede si mai ieftin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Subiectele de la examenul scris pentru directorii de școli

SURSE: Subiectele de la examenul scris pentru directorii de școli, concepute de Universitatea din București / Cîmpeanu: Mulțumesc domnului rector Marian Preda pentru colectivul de profesori care își vor aduce o contribuție esențială la relevanța acestui concurs

Subiectele de la examenul scris pentru directorii de școli vor fi realizate de profesori de la Universitatea din București, potrivit surselor Edupedu.ro. Este vorba despre subiectele care vor fi date…
Vezi articolul
salarizare pe baza de performanță pentru profesori

Propunerile de schimbare a Educației ale partidelor care au intrat în noul Parlament, conform rezultatelor parțiale de la alegeri: De la salarizare pe baza de performanță pentru profesori, până la vouchere pentru formare și școală cu program prelungit

Fie că vor salarizarea pe bază de performanță a profesorilor, desființarea inspectoratelor școlare, un nou curriculum, vouchere pentru formarea cadrelor didactice sau școală masă caldă și cu program prelungit în…
Vezi articolul

PROIECT Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / La ce specializări se vor putea înscrie elevii

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educației și Cercetării. Este…
Vezi articolul