Începe școala! Pentru prima dată, sub 3 milioane de elevi sunt așteptați în clase. Marile modificări făcute în vacanța de vară

742 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Astăzi încep școala 2.824.594 de elevi și 215.289 de profesori, care învață în 6.293 de școli cu personalitate juridică și 11.171 de școli arondate acestora. Cifrele statistice anunțate de Ministerul Educației la începutul anului școlar ne aduc în atenție cel mai mic număr al populației şcolare înregistrat după anul 1990. Este pentru prima dată în această perioadă când cifra scade sub 3 milioane, potrivit analizelor Edupedu.ro.

Noutățile anului școlar 2019-2020 încep de la creșă: Ministerul Educației a aprobat primul curriculum pentru creșă și a schimbat programele de grădiniță, cu 3 săptămâni înainte să înceapă grădinița. Una dintre noutăți: opționalele intră în normele educatoarelor, Ministerul le recomandă grădinițelor să predea limba străină cu educatoarele pe care le au angajate, activitățile experențiale scad la jumătate în orarul zilnic al copiilor de grădiniță pentru a câștiga ore Jocurile liber-alese și Dezvoltarea personală.

Noul orar al copiilor de grădiniță – aprobat cu 3 săptămâni înainte de terminarea vacanței, valabil pentru grădinițele cu program prelungit:
Orarul de la gradinitele cu program prelungit / Foto: Monitorul Oficial
A doua noutate: Cu o săptămână înainte de începerea școlii, elevii care intră în clasa a VIII-a au aflat că Învățământul profesional devine obligatoriu pentru cei cu medii sub 5, care susțin Evaluarea Națională anul acesta

Începând cu anul școlar 2019-2020, care începe astăzi, învățământul profesional devine obligatoriu pentru elevii care susțin Evaluarea Națională anul acesta și obțin o medie de admitere sub 5. Prevederea apare în metodologia de admitere la liceu publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial și semnată de ministrul interimar Daniel Breaz.

Media de admitere la liceu se calculează în continuare luând în calcul media de la Evaluarea Națională 2020 (care are o pondere de 80% în media de admitere la liceu) și media generală de absolvire a claselor V-VIII (care are o pondere de 20%).

Elevii care susțin Evaluarea Națională 2020 și care vor avea o medie de admitere la liceu sub 5 nu vor intra în procesul de repartizare la licee, fie ele tehnologice, teoretice sau vocaționale. Singura rută către care va trebui să se îndrepte este cea profesională, de 3 ani, duală sau clasică.

A treia noutate: Ministerul Educației a desființat corectarea încrucișată între județe a lucrărilor de la Bacalaureat, introdusă pentru reducerea fraudelor, și a eliminat obligativitatea ca profesorii corectori să fi fost formați

Regulile oficiale stabilite pentru Bacalaureatul din vara anului 2020 și publicate în Monitorul Oficial cu doar 3 zile înainte de începutul școlii sunt marcate de 2 schimbări majore, esențiale pentru corectitudinea notelor obținute în final de elevi:

  • Ministerul Educației desființează oficial corectarea încrucișată între județe a lucrărilor realizate de elevi la Bacalaureat – procedură introdusă în 2015 de Sorin Cîmpeanu pentru reducerea fraudelor și a acuzațiilor de mită pentru corectură.
  • Și același Minister elimină obligativitatea ca profesorii care evaluează lucrările și pun notele la BAC 2020 să fi fost formați înainte, ca evaluatori.

Din 2015 și până acum, pentru ca fraudele la corectare să fie reduse, lucrările elevilor de la Bacalaureat erau corectate și notate în alt județ decât cel în care absolvenții de liceu susțineau examenele.

Eliminarea celor două condiții de corectitudine a examenului este realizată pentru Bacalaureatul din vara lui 2020, an cu două rânduri de alegeri: locale și parlamentare.

Structura anului școlar 2019-2020
Semestrul I (15 săptămâni)

Cursuri:                                      Luni, 9 septembrie 2019 – Vineri, 20 decembrie 2019
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 3 noiembrie 2019
Vacanța de iarnă:                     Sâmbătă, 21 decembrie 2019 – Duminică, 12 ianuarie 2020

Semestrul al II-lea (20 săptămâni)

Cursuri:                                      Luni, 13 ianuarie 2020 – Vineri, 3 aprilie 2020
Vacanţa de primăvară:            Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri:                                       Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanța de vară:                       Sâmbătă, 13 iunie 2020

Citește și:

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Andreas Schleicher, fondatorul PISA: Calitatea educației nu o poate depăși niciodată pe cea a profesorilor / Într-un sistem educațional performant, fiecare profesor ar trebui să aibă un mentor și să fie mentor pentru altcineva

„Capacitatea sistemului de a atrage cei mai talentați profesori în cele mai provocatoare săli de clasă și de a aduce la conducere cele mai competente persoane în cele mai dificile…
Vezi articolul

Din toamnă, clase de maximum 10-15 elevi, care să stea 4 ore pe zi la școală, cu ore de 30 de minute și restul clasei, prin rotație, face școală online – Recomandările pentru redeschiderea școlilor, de la Institutul pentru Sănătate Publică

Din toamnă, clase de maximum 10-15 elevi, elevii să stea maximum 4 ore pe zi la școală, iar fiecare oră de curs să dureze cel mult 30 de minute, în…
Vezi articolul

Introducerea disciplinei Educație media și digitală la gimnaziu și liceu – proiect de lege / Deputatul PNL Ionuț Stroe, inițiator: Cursurile de formare pentru profesori să fie finanțate din bugetul de stat

Ionuț Stroe, deputat PNL, a solicitat, printr-un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar, ca disciplina „Educație media și digitală” să fie introdusă în programa școlară, atât…
Vezi articolul

Anunț comun al Ministerului Educației și al sindicatelor din preuniversitar FSE „Spiru Haret” și FSLI, după prima întâlnire în contextul grevei profesorilor: Creșterile salariale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă, deci nu pot fi negociate cu Ministerul Educației

Creșterile salariale și alte drepturi de natură salarială solicitate de federațiile sindicale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă și nu pot fi negociate cu Ministerul Educației, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul