Înscrierea la grădiniță și creșă 2024, tot în vară ca anul trecut: prima etapă, între 17 iunie și 5 iulie, arată un proiect al Ministerului Educației

63.143 de vizualizări
Foto: © Lordn7 | Dreamstime.com
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică calendarul și proiectul de metodologie privind înscrierea copiilor la creșă și grădiniță pentru anul școlar 2024-2025. Etapa de reînscrieri, pentru copiii care au mai fost la grădiniță, are loc între 10 și 14 iunie, iar pentru cei care se înscriu pentru prima oară, între 17 iunie și 5 iulie, potrivit proiectului. Amintim că, de anul școlar trecut, grupa mijlocie este obligatorie la grădiniță.

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică calendarul și metodologia privind înscrierile și reînscrierile la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024-2025. Prima oară încep reînscrierile, adică pentru copiii care au mai fost la grădiniță sau creșă, între 10 și 14 iunie 2024.

Cei care își înscriu copilul pentru prima oară, indiferent în ce grupă, o pot face pe 17 iunie – 5 iulie.

Calendarul înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul școlar 2024 – 2025
în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel
preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare:

Etapa de reînscrieri – între 10 și 14 iunie 2024:

Sunt reînscriși copiii care au frecventat unitatea de învățământ în anul școlar curent și care
urmează să o frecventeze și în anul școlar următor, ca urmare a exprimării acestei opțiuni de către părinții/reprezentanții legali ai acestora, printr-o cerere scrisă.

Pentru unitățile de învățământ care au și grupe de nivel antepreșcolar, în baza continuității, copiii de 3 ani din grupa mare de la creșă pot fi reînscriși în grupa mică de la grădiniță, în limita locurilor disponibile pentru acest nivel de vârstă și în ordinea descrescătoare a vârstei, dacă părinții solicită acest lucru.

În situația în care, prin aplicarea criteriului vârstei, numărul cererilor depășește numărul locurilor disponibile, departajarea se face prin aplicarea criteriilor generale, respectiv specifice de departajare, menționate la art. 6 din Metodologia-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare.

Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după finalizarea etapei de reînscrieri – 14 iunie, ora 14

Etapa I din cadrul procesului de înscrieri – 17 iunie și 5 iulie 2024:

Copiii sunt înscriși în această etapă, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri.

17 – 18 iunie 2024 (colectare cereri)
19 – 21 iunie 2024 (procesare cereri Faza I – prima opțiune)
25 – 28 iunie 2024 (procesare cereri Faza a II-a– a doua opțiune)
1 – 3 iulie 2024 (procesare cereri Faza a IIIa – a treia opțiune)

Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri – 5 iulie, ora 14

Etapa a II-a din cadrul procesului de înscrieri: 8-15 iulie

În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării
primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse.

8 – 10 iulie 2024 (colectare cereri)
11 – 15 iulie 2024 (procesare cereri Faza I – prima opțiune)
16 – 18 iulie 2024 (procesare cereri Faza a II-a – a doua opțiune)
19 – 23 iulie 2024 (procesare cereri Faza a IIIa – a treia opțiune)

Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după a doua etapă de înscrieri 25 iulie, ora 14

Etapa de ajustări: 19-29 august 2024

În această etapă se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri sau din diferite alte motive sau care nu au participat la primele două etape, pe locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza unei proceduri specifice elaborate de ISJ/ISMB și pe baza dosarelor depuse de părinți la inspectoratul școlar. La această etapă au acces următoarele categorii de copii:

  • copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani și de 5 ani;
  • copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE;
  • copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în învățământul preșcolar, cu respectarea prevederilor art.23 alin.(1), lit.b) din Legeaînvățământuluipreuniversitarnr.198/2023, cu modificările și completările ulterioare.

Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după etapa de ajustări30 august

Introducerea în SIIIR a tuturor copiilor înscriși în anul școlar 2024 – 2025, în unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar, repartizarea pe formațiuni de studiu – 9 septembrie, ora 16

Foto: © Lordn7 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. buna ziua,
    1.se pot inscrie la gradinita,copii care implinesc varsta de 3 ani in decembrie?
    2.dosarele de inscriere se predau fiecarei unitati de invatamant?

    multumesc!

  2. Buna ziua,
    Pe formularul de inscriere este posibila selectarea unei gradinite din jud Ilfov (Chitila) ca prima optiune iar apoi 2 optiuni in Bucuresti-Sector1? Mama are buletin de Bucuresti S1, cu viza de flotant pentru Chitila.

    Multumesc!

  3. Cum sa faci inscrieri în perioada cand avem de completat diplome si documente pentru elevii care termina clasa a VIII-a si a XII-a? Inscrierile la clasa pregatitoare si gradinita se puteau face in februarie, martie, aprilie. In timpul examenelor nu trebuia sa mai avem de-a face cu aceste inscrieri. Nu se gandeste nimeni sa se uite pe un calendar de examane si sa se gandeasca ca sunt colegii sau grupuri scolare care au clase de la gradinita la postliceu, inclusiv????

    1. Puneti macar doua saptamani perioada de depunere a dosarelor. E foarte probabil ca multi sa nu fie disponibili fix in acele zile din acea saptamana

  4. Sunteți ///, școlile au probleme cu sfârșitul de an scolar,examenele de evaluare și bacalaureat ,părinții pleacă i concediu,înscriere a și reînscrierea trebuia făcută până la sfârșitul anului școlar .Dar niste funcționari incapabili ,decid din pix in birouri pot hotărî orice ,că oricum nu au habar ce se întâmplă Intr o școală la sfârșit de an scolar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL La începutul anului școlar educatorii de la grupa mare trebuie să le spună părinților de ce este util raportul descriptiv de evaluare, pentru înscrierea la clasa pregătitoare. Ce competențe trebuie să aibă copiii când termină grădinița – Model de raport

Educatorii trebuie să le spună părinților la începutul anului școlar de ce este util raportul descriptiv de evaluare, potrivit metodologiei publicate în Monitorul Oficial, marți, 10 septembrie [editare ulterioară]. Amintim,…
Vezi articolul

DOCUMENT Directorul poate cere suspendarea cursurilor cu prezență fizică pentru elevii cu afecțiuni, pentru una sau mai multe clase sau pentru toată școala, după ce posibilitatea legală a fost introdusă în ROFUIP – Regulamentul de funcționare a școlilor

Ministerul Educației a decis ca directorii să poată cere suspendarea cursurilor cu prezență fizică pentru unul sau mai mulți elevi, pentru una sau mai multe clase, sau chiar a școlii,…
Vezi articolul

Psihoterapeut: La început, nouă, părinților, ni se pare interesant că a învățat copilul să-și caute singur pe youtube. Ei bine, n-a învățat, se creează dependența asta de gest, de lumină. Copilul ajunge să nu știe să spună că îi e sete

„În momentul în care apare această dependență de ecrane, observăm că al nostru copil mănâncă doar dacă are acel ecran în fața lui”, a spus Monica Dobre, psihoterapeut, pentru TVR…
Vezi articolul