Întâlniri cu scriitori contemporani, actori, librari și editori de carte pentru elevii din Iași, anunțate de Muzeul Literaturii Române pentru Ziua Națională a Lecturii din 15 februarie

225 de vizualizări
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
Elevii din cinci licee din Iași se vor întâlni cu scriitori și cu editori de carte joi, 15 februarie, de Ziua Națională a Lecturii, anunță Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) – filiala Iași. Elevii de la o școală gimnazială din județ vor avea un atelier online alături de două scriitoare contemporane despre importanța lecturii operelor autorilor clasici și vor citi poemele lor favorite.

Amintim că ministrul Educației, Ligia Deca, recomandă profesorilor să organizeze activități de promovare a lecturii în rândul elevilor pe toată durata lunii februarie, în contextul Zilei Naționale a Lecturii, de pe 15 februarie, potrivit unui comunicat de presă. Aceleași activități au fost recomandate și în 2023.

„Printr-un proiect inițiat încă de acum doi ani în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române din București, personalități din domenii conexe lecturii (scriitori, traducători, actori, regizori, editori, librari ș.a.), sunt invitate să discute despre importanța lecturii cu elevi de la colegii și licee din București și Iași.

Anul acesta, joi, 15 februarie 2024, vor avea loc cinci întâlniri între personalități ale lumii culturale ieșene și elevi:

  • Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi o va avea ca invitată pe Erica Moldovan, actriță, regizoare de teatru și autoare de scrieri dramatice.
  • Elevii Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași vor avea ocazia să dialogheze cu scriitoarea și editoarea Carmelia Leonte, întâlnirea având loc în Sala „B.P. Hasdeu” a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași.
  • Poetul Claudiu Ioan Maftei va citi din poemele sale și apoi va discuta cu tinerii de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Iași.
  • Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii va găzdui o altă întâlnire, între elevii Liceului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Diana Vrabie, critic și istoric literar.
  • La Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Iași invitat va fi Mihai Pricopoaia, librar, coordonator” al unei librării dintr-un centru comercial din orașul Iași, potrivit anunțului.

„În aceeași zi, la Casa Muzeelor se va desfășura o ediție specială a Clubului de lectură pentru copii și adolescenți (10-15 ani), întâlnire în cadrul căreia membrii clubului vor fi încurajați să lectureze fragmente din cărțile lor preferate (coordonatoare: Alina Aron, Dora Cană).

Totodată, va avea loc o activitate online De ce să (mai) citim, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Mircești, județul Iași. Elevii vor purta o discuție despre importanța cunoașterii autorilor clasici și contemporani și vor citi fragmente din poemele lor preferate (coordonatoare: Iunia-Maria Ștefan și Camelia Sava)”, mai transmite MNLR Iași.

Ziua Națională a Lecturii în școlile din România

Ziua de 15 februarie a devenit Ziua națională a lecturii în 2022, prin legea nr. 21 din 14 ianuarie 2022.

În 2022 școlile şi-au modificat programul cu ocazia Zilei Naţionale a Lecturii, învăţătorii şi profesorii având obligaţia să organizeze la orele 11:00 şi 14:00 activităţi la care să participe toţi preşcolarii şi elevii.

În 2023, Edupedu.ro a scris că elevii și profesorii nu mai trebuie să citească la oră fixă. „În timpul programului școlar, elevii vor fi încurajați să prezinte cartea preferată, să citească din ea și să discute pe marginea ei”, conform adresei trimisă de ministrul Educației, Ligia Deca, către inspectoratele școlare

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ziua Națională a Lecturii 2024 la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti: Întâlniri cu scriitori și actori, ateliere de lectură și expoziții, toate cu participare gratuită / Programul evenimentelor
15 februarie, Ziua Națională a Lecturii. Ligia Deca recomandă profesorilor aceleași activități de promovare a lecturii ca în 2023, însă pe tot parcursul lunii februarie: cluburi de lectură, întâlniri cu scriitori, vizite la bibliotecă
Profesorul de neuroștiințe cognitive Andrei Miu: Cititul, asociat uneori doar cu școala și cu obligațiile din copilărie, are cel puțin trei efecte prin care ne ajută să fim fericiți


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Unii directori de şcoli din Tulcea semnalează că deficitul de profesori la unele materii este tot mai mare / „Îmi permit să trag un mic semnal de alarmă în ceea ce priveşte obligativitatea aducerii profesorii în şcoli, a revitalizării meseriei de profesor”, spune directorul Colegiului „Spiru Haret” din Tulcea

Un reportaj Agerpres privind situația școlilor din județul Tulcea înainte de începerea școlii arată că unităţile de învăţământ din județ sunt pregătite în proporţie de 90% să-i primească pe elevi,…
Vezi articolul

Acuzații de folosire a influenței în școlile din Sectorul 2, pentru câștigarea de contracte, la adresa coordonatorului pe București al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Eugen Ilea. Acesta respinge criticile și susține că a promovat „un program de sănătate prin alimentație” / Primarul Radu Mihaiu: Nu accept sub nicio formă vreo „mânărie”

Reprezentantul Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar – București, Eugen Ilea, a fost acuzat în ședința publică a Consiliului Local Sector 2 de Lenuța Popescu, consilier local…
Vezi articolul

Înscrierea la grădiniță, creșă și servicii de educație timpurie complementară 2025. Părinții depun o singură cerere-tip și pot opta pentru cel mult trei unități de învățământ / Cererea se poate depune și prin e-mail

Părinții care trebuie să își înscrie copiii la creșă, grădiniță sau la un serviciu de educație timpurie complementară pot alege dintre 3 unități de învățământ pe o singură cerere tip,…
Vezi articolul