România este pe poziția a 3-a din coada clasamentului OCDE la folosirea inteligenței artificiale de către tineri: AI a fost utilizată de mai puțin de jumătate din adolescenții și tinerii români în 2025, printre cele mai reduse niveluri

741 de vizualizări
Foto: OECD
Foto: OECD
Inteligența artificială a fost folosită anul trecut de mai puțin de jumătate dintre tinerii români de 16-24 de ani, categorie de vârstă ce include elevii din ultimii ani de liceu și studenții, potrivit unor statistici publicate miercuri de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Aceasta plasează România pe ultimele locuri la nivelul țărilor membre și partenere OCDE, unde, în medie la nivel de organizație, două treimi dintre tineri au folosit anul trecut sisteme AI generative.

România este pe poziția a 3-a din coada clasamentului OCDE atât pentru categoria de vârstă 16-24 de ani, cât și pentru întreaga populație analizată (16-74 de ani) și pentru populația în vârstă (55-74 de ani). Țara devansează doar Turcia și Columbia.

În cazul tinerilor de 16-24 de ani, în România doar 44% au folosit AI anul trecut, potrivit datelor centralizate de OCDE. În total, doar 5 țări din 33 luate în considerare au procente de până la 50% (Bulgaria – 50%, Italia – 47%, Turcia șli Columbia – sub 40%).

Comparativ, la nivelul tuturor țărilor OCDE și partenere media este mult mai mare: două treimi dintre tineri (67,7%) au raportat folosirea AI în 2025. Iar în țări precum Norvegia, Danemarca, Elveția, Estonia, Grecia, Portugalia, Spania, Franța, Cehia și Germania peste 75% din tineri au apelat anul trecut la inteligența artificială.

România se încadrează pe locurile codașe și în cazul studenților și elevilor de liceu care au apelat la AI, chiar dacă procentele sunt mai mari în cazul acestor categorii.

Astfel: 

  • în rândul tinerilor de 16-24 de ani cu studii superioare, 52% dintre aceștia au folosit AI în România (față de 75% media OCDE)
  • În rândul tinerilor de 16-24 de ani cu studii medii, în România 46,6% au folosit AI, față o medie OCDE de 67,8%
  • În rândul tinerilor de 16-24 de ani cu studii reduse, în România doar 31,9% au folosit AI, față de o medie OCDE de 65,4% 

7 comments
  1. ruptura de realitate! nu au rabdare nici adunari sa mai faca, baga repede unul din aia nu stiu cati chatboti au instalati pe telefon!
    nu va raportati la acei maxim 20% inca normali si probabil impinsi de parinti sa nu isi atrofieze creierii!

  2. ATROFIE INTELECTUALA:
    Inteligența artificială le oferă copiilor răspunsuri rapide, eseuri coerente și soluții „gata făcute”. Dar, avertizează un expert care a construit sisteme de IA pentru unele dintre cele mai mari companii tech din lume, această comoditate are un cost invizibil: „atrofia intelectuală” – pierderea treptată a gândirii critice și a capacității de a înțelege ce se află în spatele unui răspuns

  3. studenții care se au bazat pe Ai au rezultate f slabe în sesiunea asta..
    statisticile astea sunt plătite . e un tool nenorocit în care se au băgat trilioane de dolari și care deocamdată face un blending din forumuri , Wiki, tot ce e disponibil în materie de date și nu e puțin ,e tot ce a strâns omenirea.. . când toată lumea va folosi ai , nimeni nu va mai ști nimic pe cont propriu. și atunci , când toți vor fi egali , la ce ne va mai folosi să întrebăm lucruri , când toată lumea va avea acces la același răspuns mai mult sau mai puțin halucinant ?
    nu mai are somn OCDE ul că românul inca se bazează pe căpățîna lui..
    da’ Altman , doarme bine , credeți??

  4. Un clasament bizar, avand in vedere ca mai toti elevii si studentii obtin note sau chiar diplome exclusiv pe baza de AI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Caz de plagiat didactic semnalat de un fost profesor, după ce Inspectoratul Școlar Gorj i-ar fi preluat o problemă de geometrie în subiectele de Matematică la simularea județeană a Evaluării Naționale de clasa a VIII-a fără să citeze sursa / Instituția susține că nu a plagiat

Un fost profesor reclamă un plagiat didactic făcut de Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Acesta arată într-un clip pe Youtube că instituția a luat o problemă de geometrie publicată de el…
Vezi articolul

Gafă a președintei comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero (PSD): „Am reușit! De săptămâna viitoare, școlile și grădinițele pot trece în sistem fizic prin decizie proprie, dacă rata de incidență a scăzut sub 3 la mie. Fără rate de vaccinare și alte idei nefaste” / Școlile și grădinițele au trecut chiar de astăzi la ore față în față, indiferent de rata de vaccinare, în localitățile cu incidență sub 3 la mie

Gafă a președintei Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero (PSD). Aceasta a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că de săptămâna viitoare școlile și grădinițele îi pot aduce…
Vezi articolul

Până pe 12 aprilie, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației numărul elevilor romi care au absolvit clasa a VIII-a în anul școlar trecut, au promovat Evaluarea Națională 2023 și au fost înscriși la liceu

Inspectoratele școlare vor transmite, până pe 12 aprilie, Ministerului Educației numărul elevilor romi care au absolvit clasa a VIII-a în anul școlar 2022-2023, au promovat Evaluarea Națională 2023 și au…
Vezi articolul

Tătaru, despre declarația pe propria răspundere pe care trebuie să o completeze părinții: Nici nu am avut pretenţia ca părintele să se erijeze într-un medic, dar să ne dea nişte simptome pe care le-a avut în ultima perioadă

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat sâmbătă că părinţii trebuie să completeze declaraţia pe propria răspundere atunci când copilul lor va merge la şcoală, documentul respectiv constituind un element de…
Vezi articolul