Iohannis, despre schimbările de directori din școli: Prin vară vom avea primul val de concursuri / Vom putea să vorbim de o Românie normală și de programul România educată abia după ce terminăm cu această pandemie

6.152 de vizualizări
„Ceea ce s-a făcut acuma a fost de azi pe mâine, la repezeală, s-au prelungit mandate”, a spus Klaus Iohannis despre numirile de directori din școli, unele contestate de părinți sau de profesori. Președintele a anunțat că „prin vară vom avea primul val de concursuri” pentru posturile de conducere din școli.

„Am urmărit aceste chestiuni, este vorba despre o acțiune care nu a fost pregătită din timp de Ministerul Educației, fiindcă s-a știut că la mii de școli se termină mandatul directorilor pe 9 ianuarie.

Acum, sigur, unele mandate s-au prelungit, alții au primit mandate de scurtă durată până la organizarea concursului și cred că vom putea să vorbim de o Românie normală și de programul România educată abia după ce terminăm cu această pandemie, revenim la normalitate, organizăm concursuri cum scrie la carte pentru toate aceste posturi și atunci toate lucrurile vor intra în normalitate.

Ceea ce s-a făcut acuma a fost de azi pe mâine, la repezeală, s-au prelungit mandate. Bănuiesc că undeva prin vară vom avea deja primul val pentru aceste concursuri de conducere și atunci voi urmării cu foarte mare atenție cum se respectă principiul meritocrației în aceste chestiuni”, a declarat Iohannis.

Aproape 1.000 de directori au fost schimbați în ultimele două săptămâni sau în procedură de prelungire a mandatelor, din cei peste 7.200 de directori de unități de învățământ cu personalitate juridică din România. Vicepremierul Dan Barna a avut o reacție pe acest subiect săptămâna trecută: „se pare că spre 1.000 de directori sunt înlocuiți din cele mai variate motive sau pretexte”, considerând că acest lucru este „un demers rușinos, de mimetism de tip psd-ist”, a spus acesta. Dan Barna a anunțat că vor fi organizate examene naționale, „pe bune”, atât pentru inspectori, cât și pentru directorii de școli.

Programul România normală este sloganul cu care acesta a candidat în 2019, iar programul România educată este un proiect de țară pe care președintele l-a lasat în urmă cu 4 ani și a cărui aplicare este inclusă în programul de Guvernare.

Știrea este în curs de actualizare

Foto: presidency.ro


3 comments
  1. Râdem acum sau mai târziu?

    De cate ori e vreun scandal ,, urmărește cu atenție” si ne pune sa așteptăm.

    Si uite așa mai trece un deceniu cu aceleași metehne.

    Dacă un director e bun rămâne indiferent de optiunea politică.

    Parlamentul meu, guvernul meu, directorii mei.
    Ce mai urmează?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Cei cu medii sub 5, școli profesionale

Ipocrizie a Ministerului Educației: anunță că sumele pentru 2023 au fost date școlilor din programul de prevenire a abandonului școlar, dar omite să spună ce s-a întâmplat cu banii pe anul trecut. Director de școală: Unde sunt banii din PNRAS pentru 2022, de ce nu se spune nimic concret?

În contextul în care majoritatea școlilor care fac parte din PNRAS nu au primit nici acum banii pentru toate cheltuielile din 2022, după cum a scris joi, 28 septembrie, Edupedu.ro.…
Vezi articolul

STUDIU DE CAZ Județul Cluj – primul la Evaluarea Națională, BAC, Titularizare și Definitivat, dar exemplul este trecut cu vederea de autoritățile centrale. Printre soluțiile clujene, explicate de inspectorul general Marinela Marc: 36 de inspecții tematice în toate școlile din județ și sute de inspecții într-un singur an, la fiecare disciplină

Cea mai ridicată rată de promovare la Bacalaureat 2022, cele mai multe medii peste 5 la Evaluarea Națională 2022, dar și cele mai multe note peste 7 la Titularizare 2021…
Vezi articolul

Anul școlar nu trebuie înghețat, examenele școlare nu trebuie amânate și numărul minim de note trebuie anulat – măsurile propuse de Consiliul Național al Elevilor pentru recuperarea cursurilor suspendate de coronavirus

Consiliul Național al Elevilor propune 5 măsuri de recuperare a cursurilor suspendate din cauza crizei provocate de Coronavirus, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Reprezentanții elevilor susțin că anul școlar…
Vezi articolul