Ipocrizie a Ministerului Educației: anunță că sumele pentru 2023 au fost date școlilor din programul de prevenire a abandonului școlar, dar omite să spună ce s-a întâmplat cu banii pe anul trecut. Director de școală: Unde sunt banii din PNRAS pentru 2022, de ce nu se spune nimic concret?

2.940 de vizualizări
Cei cu medii sub 5, școli profesionale
Ministerul Educației / Foto: edu.ro
În contextul în care majoritatea școlilor care fac parte din PNRAS nu au primit nici acum banii pentru toate cheltuielile din 2022, după cum a scris joi, 28 septembrie, Edupedu.ro. Vineri, Ministerul Educației a transmis, printr-un comunicat de presă, că nu există probleme privind suplimentarea sumelor necesare școlilor pentru 2023, doar că instituția a omis să menționeze că sunt școli care n-au primit finanțarea pentru anul 2022.

„În anul 2023, Ministerul Educației a alocat un buget total de 333.840.000 de lei pentru implementarea celor 1409 de proiecte ale școlilor beneficiare din cadrul PNRAS. (…) În momentul de față, nu există probleme privind suplimentarea sumelor necesare școlilor pentru implementarea activităților asumate prin proiectele din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar”, transmite Ministerul Educației.

Edupedu.ro a contactat mai mulți directori de școală, pentru a afla care este situația în instituțiile de învățământ. Tot în comunicat, Ministerul Educației precizează că, pentru 2023, „raportându-ne la sumele efectiv virate, gradul de utilizare al fondurilor a fost de 77,74%”, acuzând voalat școlile.

În replică, un director de școală a transmis pentru Edupedu.ro că Ministerul Educației nu a plătit școlilor din PNARS (Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar – n.red) banii pentru anul 2022, în contextul în care, la începutul proiectului, recomandarea reprezentanților instituției a fost să fie direcționată cea mai mare sumă pentru 2022. „Unde sunt banii din 2022, de ce se amână și de ce nu se spune nimic concret?”, se întreabă cadrul didactic.

Directorul de școală a povestit că, în acest moment, profesorii desfășoară activitățile remediale cu elevii, doar că nu pot să beneficieze de dotările adecvate, deoarece nu am primit banii necesari pentru dotarea unităților de învățământ, cu toate că ai fi trebuit dați încă din 2022:

Ideea e că ei, la început, ne-au sfătuit să direcționăm cea mai mare sumă de bani pe 2022, pentru că atunci facem achizițiile și, după aceea, ne putem bucura de acele achiziții în activitățile pe care le desfășurăm cu copiii.

Așa am făcut, așa am scris proiectul. Acum, în activitățile pe care le-am făcut, nu ne-am folosit nici de calculatoarele acelea pe care urma să le cumpărăm, nici de spațiul pe care urma să-l amenajăm cu banii din 2022. Aici este întrebarea: unde sunt banii din 2022, de ce se amână și de ce nu se spune nimic concret?”, a precizat cadrul didactic.”

Directorul a spus că se solicită sume pentru fiecare lună: „Noi, în fiecare lună, de exemplu, cerem sumele. Pe luna august am cerut. Pe luna septembrie am cerut dacă am avut activități. Pe luna octombrie urmează să cerem.”

Întrebat ce a transmis inspectoratul, directorul a spus că „nimic. Să așteptăm, pentru că o să se facă rectificări. Am făcut notificări pentru asta, dar n-am primit niciun ban încă.”

Acesta a povestit că bugetul este împărțit pe 3 ani și că nimeni nu răspunde pentru banii aferenți anului 2022: „Bugetul era împărțit pe 3 ani. Bugetul pe 2022 nu mai este și nimeni nu răspunde concret de unde, când vom primi banii, unde sunt, de ce întârzie. Nu ne răspunde nimeni, toată lumea dă din umeri, nimic concret, să așteptăm, să avem răbdare. Nu ne putem bucura de bunurile acelea pe care le puteam achiziționa.”

Conform informațiilor Edupedu.ro, există restanțe la cele 1.415 școli din programul PNRAS, de reducere a abandonului școlar. Instituțiilor de învățământ li s-ar fi transmis prin inspectorate și de către oficialii din Ministerul Educației faptul că toate cheltuielile și investițiile făcute în 2022, încă neplătite la aproape un an de la realizare, vor fi achitate de instituția centrală abia la rectificarea bugetară din acest an, care ar fi trebuit să aibă loc în luna august. De două luni, Guvernul Ciolacu întârzie rectificarea.

Rectificarea bugetară ar putea avea loc în luna noiembrie, după cum a anunțat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciolacu: „cel mai probabil vorbim de luna noiembrie.” Răspunsul a fost dat la o întrebare a corespondentei PROTV Laura Culiță, la briefingul ședinței de Guvern de joi, 28 septembrie.

Ministerul Educației tocmai a primit, printr-un memorandum, încă 2,6 miliarde de lei credite bugetare pentru a putea plăti salariile profesorilor și angajaților din școli și universități, pentru că instituția nu mai are suficienți bani pentru a asigura finanțarea acestor cheltuieli. Prin memorandum nu poate fi stabilită, însă, nicio sumă de plată din programele de finananțare cu fonduri europene, inclusiv PNRR.

Redăm comunicatul integral al Ministerului Educației:

Cu privire la situația plăților către unitățile de învățământ beneficiare a fondurilor din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), menționăm că, în anul 2023, Ministerul Educației a alocat un buget total de 333.840.000 de lei pentru implementarea celor 1409 de proiecte ale școlilor beneficiare din cadrul PNRAS

Până la 31 august 2023, în baza solicitărilor de deschideri de credite ale școlilor, a fost virată în conturile inspectoratelor școlare județene și al Inspectoratului Școlar al Municipiului București și transferată școlilor suma de 205.455.000 lei. La aceeași dată, suma totală utilizată în cadrul acestor proiecte se ridica la valoarea de 159.711.000 lei, reprezentând 47,84% din totalul bugetului alocat, cu grade de utilizare a sumelor la nivel județean între 20.65% și 81,59%. Raportându-ne la sumele efectiv virate, gradul de utilizare al fondurilor a fost de 77,74%.

Astfel, pentru a optimiza fluxul financiar, pe parcursul anului Ministerul Educației a sprijinit Agențiile de implementare (Inspectoratele Școlare Județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București) în procesul de redistribuire a sumelor între școlile beneficiare în vederea utilizării eficiente a fondurilor deja alocate, urmând ca în momentul în care bugetul alocat este utilizat în proporție de 85%, să fie suplimentat bugetul alocat unui inspectorat școlar județean pentru școlile coordonate.

În momentul de față, nu există probleme privind suplimentarea sumelor necesare școlilor pentru implementarea activităților asumate prin proiectele din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar.

Citește și:
Ministerul Educației nu mai are bani de salarii și obține fonduri pe bază de memorandumuri, iar peste 1.400 de școli nu au primit nici acum banii din PNRAS pentru toate cheltuielile din 2022 / Rectificarea bugetară ar putea avea loc în noiembrie, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciolacu
Încă 150 de milioane de euro pentru școlile care vor să combată abandonul școlar prin PNRAS. Ministerul Educației anunță că redeschide runda a doua, după ce 40 de școli au fost declarate neeligibile la cel mai recent apel de proiecte

3 comments
    1. Cei care oricum nu abandonau, nu abandonează nici acum. Cei care oricum abandonau, abandonează în continuare.

      Problema nu e la școală – problema e în societate. Abandonează școala, de regulă, copiii din familii extrem de sărace care merg direct la muncă de la vârste fragede, sau fete foarte tinere care se ”mărită”, de voie sau de nevoie, ”tradițional” sau nu. Acolo trebuie aplicate niște măsuri eficiente. Nu neapărat în școală – deși nu e rău că se încearcă și în școală. Doar că școala nu ține de foame și nici nu te îmbracă/încalță, când ești încă elev.

      (Evident nu se va întâmpla nimic, nu se poate lucra pe partea de asistență socială după ce decenii întregi au fost huliți ”asistații”, de parcă ai lor copii sunt de vină pentru situația familiei.)

  1. În noiembrie? Ni s-a comunicat inițial că va fi o rectificare bugetară în iunie. Apoi, că va fi în septembrie. Septembrie e pe sfârșite, am sperat măcar în octombrie. Acum ni se comunică, pe această cale că în noiembrie. Ce mai urmează? După ce că facem eforturi să implementăm acest proiect, proiect pentru care nu suntem plătiți. Nu e nici o problemă. În raportul tehnic suntem întrebați dacă am avut întârzieri. Sigur că da, din cauza ministerului care nu alocă fonduri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Motivarea profesorilor este o soluție pentru a reduce analfabetismul funcțional, însă nu rezolvă problema, susține Sorin Ion: Dacă mâine dublăm salariile, nu înseamnă că de a doua zi se dublează și calitatea muncii. Pentru asta trebuie cel puțin o generație

Pentru a reduce analfabetismul funcțional al elevilor, „ne trebuie oameni buni, profesori de calitate și pentru asta trebuie motivați, pentru că, cu tot respectul pentru vocație, dar până la urmă…
Vezi articolul

Olimpiada județeană de Istorie 2024. Subiectele primite de elevii de clasele VIII-XIII și baremele de corectare, pentru proba de sâmbătă, 16 martie / Rezultate inițiale din mai multe județe / Etapa națională – din 27 aprilie, la Brașov

Subiectele și baremele de corectare de la etapa județeană a olimpiadei de Istorie 2024, organizată sâmbătă, 16 martie, au fost obținute pe surse de Edupedu.ro. Documentele, care sunt elaborate la…
Vezi articolul