Jurnal de copil în timpul pandemiei de COVID-19: Cărți, filme și activități recomandate de elevi, într-o mini-serie de bloguri scrise de copii pentru copii

3.675 de vizualizări
Foto: Colaj UNICEF
“După mai multe zile de stat în casă se instalează plictiseala, dar avem câteva arme la dispoziție pentru a o învinge! Pun cărțile și filmele pe primul loc. Recomand ‘Jurnalul Annei Frank'”, iar “legat de filme, recomand ‘Green Book'”, spune Diana, de 16 ani, din Brezoi, Vâlcea, care povestește că-și începe ziua cu gimnastica și yoga.

Tudor, în vârstă de 12, a venit exact cu 12 recomandări de cărți și filme, pentru această perioadă. “‘Percy Jackson’ ( cărți/filme), pentru că este o carte care mă inspiră foarte mult! O carte din care, fără să îți dai seama înveți despre mitologia greacă, prin aventurile lui Percy. Mitologia greacă m-a lăsat cu gura căscată, fiind uimitoare”, spune Tudor.

Programul pe zile al copiilor și adolescenților care au ales să-și deschidă jurnalul către ceilalți este publicat de UNICEF.

Sub titlul “#StămAcasă – Jurnal de copil în timpul pandemiei de COVID-19” – organizația pentru copii a lansat o mini-serie de bloguri scrise de copii pentru copii.  Edupedu.ro redă soluțiile găsite de copii și aduse în prim-plan de UNICEF, pentru toți cei care sunt în căutare de idei pentru această perioadă.

“Sunt o persoana sportivă și foarte activă așa că nu îmi pot petrece această perioadă pe un scaun sau în pat. Fac gimnastică și yoga în fiecare dimineață” – Diana, 16 ani
Diana / Foto: UNICEF.org Romania

“Personal, văd această perioadă ca momentul oportun pentru a petrece timpul eu cu mine. Este adevărat că după mai multe zile de stat în casă se instalează plictiseala, dar avem câteva arme la dispoziție pentru a o învinge! Pun cărțile și filmele pe primul loc.

Recomand “Jurnalul Annei Frank”. Momentan citesc “Legea pe-ntelesul tinerilor”, pentru că din programa școlară lipsesc cu desăvârșire educația civică și cea juridică.

Legat de filme, recomand “Green Book”, pentru că oferă o amplă viziune asupra rasismului, fenomen pe care îl întâlnim și din cauza COVID-19.

Sunt o persoana sportivă și foarte activă, așa că nu îmi pot petrece această perioadă pe un scaun sau în pat. Fac gimnastică și yoga în fiecare dimineață (dacă aveți curte e cu atât mai bine) și nu neglijez dieta sănătoasă.”

Diana, 16 ani, Brezoi, Vâlcea

Vă recomand “Percy Jackson”, pentru că este o carte care mă inspiră foarte mult! O carte din care, fără să îți dai seama înveți despre mitologia greacă, care m-a lăsat cu gura căscată, fiind uimitoare – Tudor, 12 ani
Tudor / Foto: UNICEF.org Romania

“Iată câteva recomandări de filme, de seriale și de cărți:

–         ‘Harry Potter‘ (filme/cărți), pentru că este o poveste fascinantă de viață și foarte emoționantă! Cartea m-a fascinat prin puterea prieteniei dintre copiii, care se ajută unul pe altul nespus de mult.

–         “Percy Jackson” ( cărți/filme), pentru că este o carte care mă inspiră foarte mult! O carte din care, fără să îți dai seama înveți despre mitologia greacă, prin aventurile lui Percy. Mitologia greacă m-a lăsat cu gura căscată, fiind uimitoare.

Alte propuneri sunt “Stăpânul inelelor” (filme/cărți), “Oscar și Tanti Roz” (carte), “Jane Eyre” (carte) și “Game of Thrones” (cărți/serial)”

–  Îmi place, de asemenea, “Stranger Things” (serial). Prietenia lovește din nou în “Stranger Things”, cei 5 copii se luptă cu forțe întunecate, pentru a face bine pe pământ. Începem cu 5 și ajungem la 8. Un serial fascinant, nu am mai multe cuvinte despre el!

–        “Narnia” (cărți), “Challenger Deep” (carte), “Doamna Doubtfire” (carte)

–        “Cimitirul Animalelor” (film), “Copilul care ar putea fi rege” (film). Cam atât vă recomand eu, lectură și vizionare plăcută!”

Tudor, 12, Popricani-Iași
Când timpul trece prea greu și temele devin plictisitoare vă recomand să dați o fugă prin desenele cu care am crescut cu toții. O varietate de filme și de seriale “vechi” sunt disponibile online – Andrada, 15 ani
Andrada / Foto: UNICEF.org Romania

“Iată câteva exemple:

– “Magicienii din Waverly Place” (old but gold) (serial)

– “High School Musical” (film)

– “Jessie” (serial)

– “Baftă Charlie” (serial)

– “Cățelul Blogger” (serial)

– “Ciudățenii” (serial)

– “Kim Possibile” (serial)

– “Intalnire cu un star” (film)

– “Lemonade Mouth” (serial)

– “Vrajigemenele” (film)

– “HANNAH MONTANA” (the best ?)

– “Gumball”

Dacă mai știți filme sau seriale care v-au marcat copilaria, puteți să adaugați :)”

Andrada, 15 ani, Vaslui
Perioada în care ne-a fost recomandat să limităm contactul cu alte persoane și să evităm ieșitul afară m-a făcut să realizez cât de puțin timp petrec, de fapt, cu mine – Alexandra, 17 ani
Alexandra / Foto: UNICEF.org Romania

“Perioada în care ne-a fost recomandat să limităm contactul cu alte persoane și să evităm ieșitul afară m-a făcut să realizez cât de puțin timp petrec, de fapt, cu mine. Am folosit zilele de stat acasă ca pe un prilej pentru filmele care ‘trebuie neapărat văzute cândva, dar nu acum, poate când voi avea timp’.

O scurtă privire spre biblioteca mea și am regăsit cu ușurință cărțile pentru care nu există niciodată un moment potrivit. Așa că priviți acest timp petrecut în interior cu o doză de optimism: e momentul perfect pentru a investi în voi și în pasiunile voastre.

Dar cel mai important, e momentul perfect în care puteți demonstra faptul că sunteți responsabili și vă pasă de cei din jurul vostru.”

Alexandra, 17 ani, Coada Malului, Prahova

Sursa poveștilor – UNICEF România

Dacă vrei să le povestești și celorlalți copii ce citești și-ți place, ce exerciții faci, ce filme recomanzi și orice alte activități care îți fac zilele frumoase, scrie mai jos, în comentarii, propriile tale soluții

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Burse de câte 5.000 de euro pentru tinerii profesori din universități care predau folosind tehnologia în mod inovativ, lansate de Asociația Industriei de Software. Aplicațiile sunt deschise până pe 30 septembrie

Studenții de la doctorat care au activitate didactică, asistenții universitari și lectorii din instituțiile de învățământ superior pot primi burse de 5.000 de euro dacă integrează tehnologia în mod inovativ…
Vezi articolul

Deputatul PNL Marilen Pirtea, rector la Timișoara: Să primească prioritate pentru vaccinare și studenții universităților din România, dacă vor primi prioritate studenții care pleacă la studii în străinătate

Deputatul PNL Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, apelează la o declarație neangajantă făcută miercuri de premierul Florin Cîțu pentru a pleda pentru “prioritizarea pentru vaccinare a…
Vezi articolul

Profesorul anonim: Ne întoarcem cu capul sus, pentru că noi nu am renunțat. Elevii noștri trebuie să înțeleagă că poți fi învingător și dacă ai coloană vertebrală, respecți regulile jocului și legile

În rândul profesorilor există un grad mare de nemulțumire legat de rezultatele grevei. Dezamăgirea este direct proporțională cu acele procente pe care probabil nu le vom afla niciodată, care arată…
Vezi articolul