Legea referitoare la tichete educaţionale pentru plata serviciilor „Şcoală după şcoală” a fost promulgată

5.791 de vizualizări
Programul Școala după școală
Foto: Pexels.com
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea în baza căreia Ministerul Educaţiei va avea posibilitatea să emită tichete pentru preşcolarii şi elevii de până în clasa a IV-a, din învăţământul de stat sau privat, pentru plata serviciilor de tipul „Şcoală după şcoală”, potrivit Agerpres.

Proiectul, inițiat de parlamentari liberali, a fost adoptat de Senat pe 27 iulie.

Conform noii legi, Ministerul Educaţiei va avea posibilitatea să emită tichete pentru preşcolarii şi elevii de până în clasa a IV-a, din învăţământul de stat sau privat, pentru plata after school. Tichetul are scop exclusiv educaţional, este netransferabil altor beneficiari, iar şcolile sunt cele care decontează serviciul. Tichetul se acordă pe baza cererii părintelui sau reprezentantului legal al copilului, pentru fiecare copil în parte.

Din expunerea de motive a proiectului:

  • „Măsura vine şi în sprijinul părinţilor activi şi îi încurajează pe aceştia să nu-şi abandoneze locul de muncă. Valoarea tichetului pe care am propus-o este stabilită în funcţie de indicatorul social de referinţă şi se indexează anual cu indicele de inflaţie. El reprezintă un ajutor pentru fiecare elev şi cuantumul acestuia va acoperi, integral sau parţial, costurile şcolii sau ale organizaţiilor non-guvernamentale care se vor ocupa de copii după finalizarea lecţiilor”.
  • „Datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) ne arată faptul că gradul de cuprindere în învăţământ a populaţiei de vârstă şcolară la începutul anului şcolar 2014 – 2015 a fost de 73,4%. Adică, 27% dintre copiii care ar trebui să frecventeze şcoala nu sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ obligatoriu”.


2 comments
  1. „Tichetul se acordă pe baza cererii părintelui sau reprezentantului legal al copilului, pentru fiecare copil în parte.”
    Buna ziua!
    Acesta este o prepozitie, nu credeti? Lipsesc informatii cum ar fi perioada in care se pot depune respectivele cereri, locul depunerii… un link, o lege, orice care sa ne ofere, noua cititoriilor, clarificare. Macar o amandare „revenim cu detalii, etc”
    Imi cer scuze, nu vreau sa par impertinenta insa va rog sa furnizati o informatie clara si concreta pentru evitarea speculatiilor.
    De incertidutine vuiesc toti si toate!

    1. Buna ziua,

      Foarte bune intrebarile, exact asta ma intreb si eu de doua saptamani de cand am aflat ca sa promulgat aceasta lege. Chiar imi doresc foarte tare sa aflu aceste detalii, poate reusim sa gasim totusi aceste informatii pe undeva….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, de Ziua Educației: Lipsa de respect față de acest domeniu, în frunte cu actualul ministru al educației, este atât de mare, încât avalanșa lor de mesaje, cu ocazia acestei zile, nu are acoperire în realitate

Lipsa mesajelor de Ziua Mondială a Educației din partea clasei politice, care coincide cu ziua când se votează și moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu, arată „lipsa de respect” față…
Vezi articolul

Burse școlare 2023-2024. Valoarea cu care se măresc este decisă de școli, începând cu acest an, consiliile locale doar alocă sume / Procedura din Sectorul 1: Școlile trebuie să facă lunar cerere pentru banii de la primărie

Începând cu anul școlar 2023-2024, valoarea burselor poate fi suplimentată de către Consiliile de Administrație ale școlilor, în funcție de sumele alocate de autoritățile administrației publice locale, conform legii învățământului…
Vezi articolul

Marea Britanie: Aproape 200 de mii de profesori protestează într-un amplu marș, alături de funcționari publici. Ei cer salarii mai mari / Majoritatea școlilor sunt deschise, unele doar parțial, spune ministrul britanic al Educației

Miercuri, aproape 200 de mii de profesori din mai multe regiuni din Marea Britanie protestează într-un marș amplu la care participă alături de funcționari publici și din sectorul transporturilor, aproape…
Vezi articolul