Proiectele legilor Educației vor fi prezentate în Guvern după perioada de vacanță, până la începutul sesiunii parlamentare, spune Ligia Deca

1.330 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Ministrul Educației, Ligia Deca, a precizat după ultima ședință de Guvern din acest an că proiectele legilor Educației vor fi făcute publice la începutul anului viitor, după perioada vacanței de iarnă. Ligia Deca a evitat să dea o dată exactă, precizând că depinde de procedura de avizare interministerială.

Proiectele legilor Educației în noua lor formulă nu vor mai fi lansate în consultare publică, ci doar făcute publice, reiese din declarația ministrului Ligia Deca, de miercuri, 28 decembrie. „Legile educației, așa cum am mai afirmat, vor fi făcute publice după finalizarea procesului de consultare publică și integrare a feedbackului venit, la începutul anului viitor, după perioada de vacanță. Cred că cel mai potrivit ar fi să avem o conferință de presă dedicată la lansarea lor în care să explicăm toate reformele. (…) Vorbim despre începutul anului viitor”.

Ligia Deca a fost întrebată dacă poate spune concret când vor fi prezentate în Guvern legile Educației și a răspuns că „vor fi făcute publice și intră în primă lectură în ședința de Guvern. Urmează procedura de avizare interministerială și după aceea adoptarea în Guvern cât mai devreme. La începutul sesiunii parlamentare viitoare le vom vedea și în procedură de dezbatere parlamentară. (…) Nu are rost să lansez o dată pentru că depinde de timpul necesar pentru procesul de avizare interministerială”, spune Ligia Deca.

De precizat, sesiunea parlamentară începe pe 1 februarie 2023.

Informații de context

De când a fost învestită în funcția de ministru al Educației, de aproape 3 luni, Ligia Deca a anunțat de 2 ori amânarea prezentării legilor.

Inițial, termenul de 31 octombrie sau „finalul lunii octombrie” a fost trasat de premierul Ciucă la preluarea mandatului actualului ministru Ligia Deca. Aceasta a aprobat la momentul respectiv această dată pentru prezentarea proiectelor de legi în forma lor consolidată. 

Pe 28 octombrie, Ligia Deca anunța că prelungește cu încă două săptămâni termenul până la care va prezenta în Guvern noile proiecte de legi ale Educației rezultate din consultarea publică. – detalii aici

Pe 21 noiembrie, ministrul Educației, Ligia Deca, anunța pe Facebook că s-a întâlnit cu cinci senatori de la PSD, PNL și AUR, dintre care 4 din Comisia de Învățământ, „în contextul finalizării proiectelor de legi ale educației”. Nu a anunțat un termen de prezentare al legilor.

Apoi, pe 13 decembrie, Ligia Deca a anunțat că proiectele legilor Educației vor fi amânate pentru „după sărbătorile de iarnă”. – detalii aici

Legile Educației scrise de Sorin Cîmpeanu au stat în dezbatere publică 43 de zile, din 14 iulie. Apoi au fost primite peste 10.000 de amendamente la proiectele de legi, anunța Sorin Cîmpeanu la o săptămână de la încheierea dezbaterilor. – mai multe detalii aici

Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia din funcție la finalul lunii septembrie în plin scandal de plagiat, înainte să prezinte în Guvern noile legi ale Educației, într-o variantă în care s-ar ține cont și de cele peste 10.000 de amendamente.


2 comments
  1. Vor fi concedieri masive în preuniversitar prin comasarea unor discipline, prin orele lăsate la cheremul CDS-urilor și prin alte reduceri masive din trunchiul comun. Peste 45.000 de cadre didactice riscă eliminarea completă din sistem. Cel putin 65% dintre ei au peste 45 de ani și nu vor putea fi absorbiți de economia internă, și așa firavă. Sindicatele dorm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluare județeană la clasa a IV-a în Cluj: Povestea unei testări organizate pentru a atenua șocul adaptării copiilor la clasa a V-a, cu predare în comun învățător-profesor

Elevii de clasa a IV-a din Cluj încep mâine o evaluare județeană la Limba română, Matematică și Limba maternă. Este al doilea an în care inspectoratul școlar județean organizează această…
Vezi articolul

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată. Introducerea numărului de zile de concediu de odihnă pentru directorii de școli și actualizarea algoritmului de calcul pentru deducerea suplimentară acordată personalului cu vârsta de cel mult 26 de ani, printre noutăți

Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document ajuns în școli și consultat de Edupedu.ro. O modificare se referă la introducerea numărului de…
Vezi articolul

Ionela Neagoe, directoarea Colegiului Lazăr, despre presiunea de a acoperi normele profesorilor prin opționale, în anul școlar 2025-2026: Într-un fel, au fost încălcate metodologia și procedura. Părinții n-au putut să fie consultați

Școlile au avut libertatea de a introduce sau modifica opționale, fără consultări cu elevii și părinții, pentru a acoperi rapid normele profesorilor, în contextul creșterii normei de predare cu 2…
Vezi articolul

Profesoara Mihaela Curcan: Dacă nu avem un feedback constant al competențelor, copiii vor învăța numai pentru proxima situație, adică pentru obținerea unei note la un examen

Mihaela Curcan, profesoară de geografie la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova, a vorbit, la TVR Craiova, despre necesitatea unui feedback în evaluarea competențelor. „Introducem discipline noi, introducem conținuturi noi,…
Vezi articolul