Liderul sindical Marius Nistor îi răspunde ministrului Mihai Dimian: Este datoria ministrului să ne cheme la o întâlnire / Nu mă duc eu să mă rog de el ca să discutăm

1.646 de vizualizări
Marius Nistor / Foto: Agerpres Foto
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că ministrul Mihai Dimian este cel care ar trebui să solicite sindicatelor o întâlnire. Declarațiile au fost făcute în contextul în care ministrul a afirmat că va chema sindicatele la discuții, „dacă nu-mi solicită ele asta”.
  • Amintim că sindicatele din învățământul preuniversitar se așteptau să fie invitate la discuții încă de săptămâna trecută. Într-un răspuns pentru Edupedu.ro, Marius Nistor l-a ironizat pe Mihai Dimian: „Dacă aveam ministru nou, presupun că noul ministru ne-ar fi invitat la o discuție, ținând cont de tensiunile existente în sistem”.
  • Răspunsul noului ministru pentru sindicate a fost că „sunt deschis dialogului”, fără a încerca, însă, să comunice cu reprezentanții acestora.

”Este datoria ministrului să ne cheme la o întâlnire în contextul tensiunilor care s-au acumulat în sistem. Nu mă duc eu să mă rog de ministrul Educației ca să discutăm aceste probleme”, a precizat Marius Nistor.

Informații de context

Amintim că, la nivel național, sindicatele din Învățământ au transmis că peste 50% din profesorii membri de sindicat au decis să nu participe la simulările examenelor naționale 2026, potrivit unei informări.

Mihai Dimian a declarat că respectă nemulțumirile profesorilor, însă este gata să organizeze simulările cu acele cadre didactice care nu participă la boicot. În același timp, ministrul spune că sunt suficienți profesori evaluatori înscriși pentru a organiza simulările celor două examene.

Potrivit Ministerului Educației, în cazul în care profesorii boicotează simulările examenelor naționale din 2026, care urmează să se desfășoare începând cu 16 martie, „demersurile privind desfășurarea simulărilor examenelor naționale vor fi adaptate în funcție de evoluție”.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au acuzat Guvernul și Ministerul Educației că dau „un apel la iresponsabilitate”, după ce au cerut profesorilor „responsabilitate profesională” pentru organizarea simulărilor examenelor naționale. „Este un discurs profund ipocrit, rostit de reprezentanții unui aparat de stat care a legiferat, cu bună știință, iresponsabilitatea față de viitorul copiilor noștri”, au transmis sindicatele într-un comunicat public pe 6 martie.

Sindicatele din Educație au transmis luni, 9 martie, că tot mai mulți profesori sunt forțați să semneze pentru participarea la simularea examenelor naționale 2026. „S-a ajuns la presiuni și intimidări nemaiîntâlnite venite din partea conducerilor unităților de învățământ și a inspectoratelor școlare, mai mari decât la greva din 2023”, potrivit sindicatelor.

Angela Casariu, profesoară de Istorie la Colegiul Național Mihail Sadoveanu din Pașcani, a declarat pentru TVR Info că acțiunea de a boicota simulările examenelor naționale „nu trebuie văzută ca o acțiune împotriva elevilor”. Aceasta a afirmat că „suntem la capătul puterilor”.

Recent, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că vor fi boicotate simulările examenelor naționale, conform datelor centralizate ale referendumului trimis în școli. „Marea majoritate înclină către neparticipare. Oricum, atât greva, cât și neparticiparea, până la urmă, ne conduc către exact același lucru, adică boicotarea simulărilor”, a spus liderul sindical.

Ministerul Educației și Cercetării a trimis către inspectoratele școlare procedura oficială pentru organizarea și desfășurarea simulărilor examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2025-2026.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” le solicită profesorilor să nu semneze documente prin care își asumă participarea la organizarea simulărilor examenelor naționale din luna martie, invocând presiuni exercitate asupra școlilor și cadrelor didactice.

În luna aprilie ar putea fi declanșat referendumul pentru greva generală de la finalul lunii mai, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, document consultat de Edupedu.ro. „Dacă Guvernul nu adoptă măsuri reale, în aprilie 2026 vom declanșa referendumul pentru grevă generală, cu posibilă începere în ultima decadă a lunii mai 2026”, se arată în document.

Calendar Simulare Evaluare Națională 2026:
  • 16 martie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 17 martie 2026: Matematică – probă scrisă
  • 18 martie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 30 martie 2026: Comunicarea rezultatelor
Calendar simulare Bacalaureat 2026:
  • 23 martie 2026: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română 
  • 24 martie 2026: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului 
  • 25 martie 2026: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării 
  • 26 martie 2026: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă 
  • 16 aprilie 2026: Comunicarea rezultatelor
Citește și:
Norma didactică de predare de 24 de ore, eliminarea gradației de merit și a sporului neuropsihic – zvonurile pentru care unii profesori nu vor să participe la simulările examenelor naționale 2026, potrivit unui sindicat din Învățământ: Anul trecut, zvonurile inițiale s-au adeverit
Cerere de neparticipare a profesorilor la simularea examenelor naționale 2026, transmisă cadrelor didactice de către un sindicat din Învățământ – document / Peste 50% din profesorii membri de sindicat au decis să nu participe la simulările, potrivit datelor FSLI și FSE „Spiru Haret”
Ministrul Educației Mihai Dimian le transmite profesorilor că le respectă dreptul de a-și exprima nemulțumirile, dar că e gata să organizeze simulările cu acele cadre didactice care nu participă la boicot: Profesorii înscriși până acum pot asigura evaluarea lucrărilor
Peste 90% dintre școli și-au manifestat disponibilitatea de a organiza simularea evaluării naționale, din datele centralizate până marți, 10 martie, potrivit ministrului Educației
Peste 50% din profesorii membri de sindicat au decis să nu participe la simulările examenelor naționale 2026, anunță sindicatele: Neparticiparea este doar pasul premergător unui protest de amploare programat la finalul anului școlar, exact în perioada examenelor naționale propriu-zise
Sindicatele din Învățământ acuză că profesorii sunt forțați să semneze pentru participarea la simularea examenelor naționale 2026: S-a ajuns la presiuni și intimidări nemaiîntâlnite din partea conducerii școlilor și a inspectoratelor, mai mari decât la greva din 2023
Profesoară: Suntem la capătul puterilor. Acțiunea de a boicota simulările examenelor naționale 2026 nu trebuie văzută ca o acțiune împotriva elevilor / Lider sindical: În perioada mai-iunie putem pune o presiune foarte mare pe guvernanți
Cei mai mulți profesori doresc să facem grevă generală în a doua decadă a lunii mai, spune George Purcaru, vicepreședinte FSLI: Nu vom opri ceea ce înseamnă formele de protest până când toate măsurile din Legea 141 nu vor fi abrogate
BREAKING Profesorii vor boicota simulările examenelor naționale 2026, anunță Marius Nistor, lider sindical, din datele centralizate până acum: Marea majoritate înclină către neparticipare la simulări
FSLI: Dacă Guvernul nu adoptă măsuri reale, în aprilie 2026 vom declanșa referendumul pentru grevă generală, cu posibilă începere în ultima decadă a lunii mai 2026 / Ce solicită profesorii
Aproape 80% dintre profesorii consultați de un sindicat din educație din județul Iași nu vor participa la simulările pentru Evaluare Națională și Bacalaureat 2026


8 comments
  1. Cam toată lumea știe că liderii noștri sindicali sunt papagali aserviți politic. Lingăi palavragii pe care-i doare la bască de învățământul românesc și care se execută la comandă. Pe față sunt duri și verticali, în culise îs niște căței care aportează pentru stăpân.

  2. Normal ar fi ca reprezentantul autorității statului să cheme partenerii sociali la dialog. Dar în România totul este inversat. MEC nu pare extrem de interesat să detensioneze situația, fiind adeptul strategiei ”laisser faire”. Oricum, cât timp mai este Bolojan la cârmă, nu se poate face nimic.

  3. Îi mai lăsăm pe Bolojan și pe Dimian să ne scuipe de 50-60 de ori, să mai facă maximum 99 de tăieri, să ne mai ignore de alte câteva zeci de ori, apoi gata: facem referendum dacă să facem ceva sau nu!!! Vom reacționa! Ne vom apăra ferm dreptul de a avea lideri re-re-re-realeși în funcții sindicale, după pensie, ba chiar și după trecerea în lumea drepților, prin împăiere și așezare în geam, astfel încât familiile lor să primească în continuare cele câteva mii de euro lunar din cotizațiile noastre.

  4. Uite, din acest motiv Marius Nistor și Severel Hăncescu trebuie să plece!

  5. Ba da, domnule lider de sindicat, este datoria dumitale de bun simț să inițiezi un dialog, mai ales când ministrul este nou. Asta, desigur, dacă mai ai pretenția că ne reprezinți și că ești preocupat să ne susții interesele!

    1. Pentru că pe voi v-a tratat cu foarte mult bun simț și interes Guvernul de anul trecut încoace. Atât de slab pregătiți sunteți încât considerați că după ce ați fost scuipați și umiliți de actualul Guvern, dacă vă duceți cu – „Bună ziua, baga-mă și pe mine în seamă!” – veți câștiga ceva? Unde e respectul vostru față de propria persoană, de meseria voastră? Ce învățați voi copii din ziua de azi – „capul plecat, sabia nu îl taie”? Bolojan și David v-au râs în față și au spus că sunteți niște putori. Credeți că proaspătul ales din rândul universitarilor de același individ care vă disprețuiește constant dă 2 bani pe voi (ăștia din preuniversitar)? V-ar rade de pe fața pământului ca să își păstreze funcțiile și beneficiile – oricum ei sunt pe plus mereu, fără să facă ceva. Simplu fapt că a invitat liderii din preuniversitar la o săptămână distanță după ce i-a chemat pe cei din universitar ar trebui să vă arate cât de mult vă respectă sau îl interesează de voi.

  6. Sindicatele fac powerplay, ce sa spun, au un chef sa rezolve problemele …

    Sindicalistul Nistor baga in buzunar 30 K / luna si munceste de se speteste.
    https://newsweek.ro/politica/30000-leiluna-pentru-sindicalistul-marius-nistor-din-10-surse-vrea-greva-contra-austeritatii

  7. Îi scrie în fișa postului că trebuie să cheme măreții lideri de sindicali la discuții? Sa le servească o cafea, un păhărel ceva?

    Uite unde stătea greva profesorilor, în penele ăstuia!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Matematicianul Olivier Schiffmann, profesor la Universitatea Paris Saclay, despre școala din România: Pe elevi i-aș învăța matematică prin explorare, să descopere singuri legi. Le va plăcea, devine un joc. Odată ce descoperă, vor ști pe vecie

Dacă elevii ar fi lăsați la școală să învețe matematică prin explorare, să descopere singuri legile care „guvernează” acest „teritoriu”, pe modelul fizicii, atunci le va plăcea, pentru că procesul…
Vezi articolul

Închiderea școlilor în pandemie – „o decizie mai degrabă politică”, „una dintre greșelile strategice pe care le-au luat ministerele Educației”,  apreciază directorul pentru educație al OCDE, Andreas Schleicher / În România, școlile au fost închise complet de patru ori în doi ani

“Uitându-ne în urmă, poate vedem că acele închideri ale școlilor au fost una dintre greșelile strategice pe care le-au luat ministerele Educației” în timpul pandemiei Covid-19, apreciază directorul Direcției pentru…
Vezi articolul

SURSE Daniel Mălăelea și Răzvan Călugăreanu (PNL), inspectori școlari generali adjuncți la București, vor fi schimbați din funcții / Revin la vârful ISMB Gabriela Postescu și Mihaela Ciho, susținute de PSD

Inspectorii școlari generali adjuncți Daniel Mălăelea și Răzvan Călugăreanu vor fi schimbați de la șefia Inspectoratului Școlar al Municipiului București, potrivit surselor Edupedu.ro Mutarea are loc în contextul preluării conducerii…
Vezi articolul

Incendiul de duminică de la căminul din Regie s-a produs din cauza unui „scurtcircuit la un aparat electric”, susține Inspectoratul pentru Situații de Urgență / Studenții dau vina pe rețeaua electrică slabă

Incendiul de duminică de la căminul din Regie al Politehnicii (UNSTPB), unde o cameră a ars, s-a produs din cauza unui „scurtcircuit la un aparat electric”, susține Inspectoratul pentru Situații…
Vezi articolul